Translate

marți, 8 decembrie 2015

NLP cum altfel? De data asta, Intensiv

Revin pe blog dupa cateva saptamani de pauza cu un post despre NLP. A trecut si ziua mea, noutatile incep sa devina o stare de normalitate  asa ca revin la scris.
Se pare ca mai nou trebuie sa invat sa scriu mai concentrat si fara multe introducere, asa ca pe scurt:

Am fost la modulul 2 al cursului de NLP, si anume Intensive, tot cu cei de la Mind Master, tot cu Catalin Zaharia, si tot incantata ma declar. A fost un curs intensiv, dupa cum ii spune si numele - 5 zile cate 12 ore, cu foarte multe exercitii practice si sesiuni de feedback dupa fiecare exercitiu. De fire sunt foarte teoretica si abstracta, asa ca astea 5 zile m-au scos cu totul din modul meu "default". Si bine au facut! Am descoperit un mod mult mai rewarding de a interactiona cu cei din jurul meu si cu mediul extern in totalitate.

 Mai jos gasiti ce mi-am notat pe parcursul celor 5 zile.


  • Modul in care ne formulam experientele lingvistice ne afecteaza somatic, adica mai simplu exprimat, cuvintele pe care le folosim ne provoaca diverse stari si senzatii interioare.
  • In fiecare din noi exista un permanent conflict “sa fiu ca ceilalti sau sa ma comport asa cum vreau?” care ne provoaca diverse grade de nevroza. Which is ok J
  • Fiecare om comunica si cu mediul inconjurator, nu doar cu oamenii. Si fiecare comunica senzorial cu mediul. Reactionam intr-un anumit fel daca lumina are o anumita intensitate si altfel daca are o alta intensitate.
  • Intelegerea mediului in care ne desfasuram ne ajuta sa intelegem si modul de comunicare al interlocutorului.

  • Mediu  - zona de procesare a simturilor
  • Comportament – reflexe/reactii simple nu elaborate – gestionat de zona coloanei vertebrale
  • Abilitati –  bazate pe comportante ce sunt relationate cu contextul
  • Credinte/Valori – credintele filtreaza ce percepem din mediu (sunt gestionate din hipocampus), iar valorile sunt sintetizari ale credintelor
  • Identitate – aici cream simbolizari ale credintelor si valorilor
  • Nivel spiritual – nu in sens religios

  • Modelul 6 al nivelelor neuronale poate fi aplicat pe orice sistem – firma, persoane, concepte. De exemplu, daca eu cred despre mine ca sunt bolnav, imi vad viitorul intr-un anumit fel, imi aleg mediul intr-un anumit fel si manifest un anumit comportament.
  • Pentru a putea avea un impact puternic in mediul extern e intotdeauna o idee buna sa iti gestionezi cat mai bine mediul intern. Cu alte cuvinte, fii mereu atent la perceptia pe care o ai din interior asupra ta.
  • Binele si raul exista doar la nivel de credinte (nivelul 4 din modelul 6). Nicaieri altundeva!
  • Credintele pot fi limitatoare sau potentatoare in raport cu propriile abilitati.
  • Credintele iti dau permisiunea sa manifesti anumite comportamente si sa exprimi anumite abilitati. Daca nu iti place un anumit comportament sau nu faci ceva ce ai dori, e bine sa te intrebi “ce anume cred eu de nu fac/pot/vreau acest lucru?”
  • “Tu cine crezi ca esti?” – cine crezi ca esti iti da voie/acces la diverse abilitati, comportamente, oportunitati.
  • E bine sa analizam frecvent care sunt convingerile pe care le caram cu noi si care provin dintr-o anumita identitate.

  • Context se considera si modul in care percepem comportamentul celorlalti. Prin modul in care noi ne prezentam si comunicam noi devenim un context pentru cei din jurul nostru.
  • Cand judecam pe cineva nu cream raport, nu oglindim si nu ii intelegem procesele interne.
  • Atunci cand observam fenomenul de “mirroring” la nivelul mediului extern, acest lucru se intampla pentru ca persoanele respective sunt similare la nivelul de credinte/valori. Daca la nivel de identitate si credinte/valori ne simtim apropiati de anumite persoane, vom face mirroring automat.

  • Numarul de sinapse este mai mare la copiii care sunt iubiti si ingrijiti cu afectiune decat la cei care sunt privati de afectiune. De aceea copiii care sunt iubiti au creierul si capacitatile cognitive mai bine dezvoltate.
  • Indiferent ce nevoie are un copil cand e agitat, daca il iei in brate si ii zici ca il iubesti, ii satisfaci o nevoie mult mai mare decat cele pe care le are in momentul respectiv, si se calmeaza.
  • Cand un copil are o experienta negativa iar parintii i-o neaga (ex: a cazut, il doare, plange iar parintii ii zic ca nu a patit nimic important) ceea ce se intampla este ca nu ii permit creierului sa gaseasca o semnificatie intamplarii si sa diminueze senzatia neplacuta.

  • Capacitatea de a stabili un raport cu o anumita persoana reprezeinta competenta noastra de aliniere pe mai multe nivele neuronale cu acea persoana.
  • Feedback-ul corect se da intotdeauna pe comportamente sau secventele comportamentale, altfel informatia se muta in zona de credinte/valori sau chiar la identitate si pe langa faptul ca nu il ajuta sa corecteze sau sa invete ceva, il si ataca si il face pe interlocutor sa devina foarte inchis.
  • Feedback-ul poate potenta sau limita un comportament.
  • In interactiunile cu oamenii, cand punem o intrebare, e bine sa le lasam timp sa NU stie raspunsul imediat, sa nu aiba acces la propriul lor continut afectiv. In felul acesta invata sa devina constienti. E bine sa tinem minte ca exista un orizont de timp in care oamenii devin constienti de ce simt – acest lucru nu se intampla instant.
  • Atunci cand afirma un lucru gen “Sunt deprimat” sau orice afirmatie legata de o stare, oamenii elimina lucruri legate de procesul lor intern. De aceea, in coaching, cel mai des trebuie sa scoatem la iveala procesul prin care omul creaza problema. (ex: “Vreau sa fiu fericit!” – “Ce anume faci de esti nefericit?”)
  • Cand oamenii raspund “Nu stiu” ei au de fapt o imagine in mintea lor, chiar daca e foarte confuza.
  • Este important sa invatam sa corelam ceea ce vedem in mediul extern cu procesul intern al interlocutorului (“Vad ca ai privirea asta – ce imagine ai in minte? La ce te gandeai?”). Nu e niciodata recomandat sa gandim “daca face asta inseamna asta” fiindca procesele interne nu sunt standard pentru toata lumea. Realizand acest proces realizam calibrarea parametrilor de stare ale interlocutorului.
  • Ca sa putem obtine excelenta trebuie sa fim constienti si de ce face corpul nostru cand NU reusim sa facem ceva anume.
  • Ancorele din NLP sunt folosite pentru momentul cand cream experienta de inlocuire a unei stari ne-resursa (stare proasta din care nu producem rezultatele pe care le dorim).
  • ancora deschide noi posibilitati somatice in corp pentru situatii in care nu ne simteam confortabil in trecut.
  • Starile resursa pe care le ancoram pentru diverse situatii ar trebui sa fie stari active (indiferenta nu e o stare activa).
  • Atunci cand cream o ancora modificam calitatea senzoriala a experientei.
  • Ancorele nu apeleaza imaginile vizuale dintr-o anumita situatie (amintire) ci pe starile corporale din momentele respective.

  • Pentru ca mintea sa gandeasca intr-un anumit mod, ii este necesara o anumita stare (o stare de sistem).
  • Gandirea pozitiva nu functioneaza decat daca folosesti si submodalitati aferente (pozitia corpului, ritmul respiratiei, modul in care ne simtim in corp).

  • Agitatia interna este un rezultat al raspunsului spontan al submodalitatilor proprii. (ex: cand esti anxios intr-o relatie pentru ca nu ai vazut nicio relatie pe termen lung care sa fie functionala iar tu nu stii sa ai asa ceva)

  • Time management-ul bun nu se refera la timp, ci la stare – starea din care sa produci toate rezultatele pe care ti le doresti.

  • Cand intrebam “de ce?” punem interlocutorul intr-o stare de creativitate legata de problema. El va cauta explicatii pentru ceea ce se intampla, dar acest lucru nu reflect realitatea lui subiectiva (care este singura reala). Intrebarea potrivita in aceste cazuri este CUM, nu “de ce?”
  • Cand vrem sa cream motivatie, trebuie sa “halucinam” J in capul nostru beneficiile obtinerii obiectivului respectiv.
  • Atunci cand raspundem la un “de ce” venit catre noi (sau din noi) oprim de fapt procesul de invatare. Ideea e sa invatam sa stam fara raspunsuri calmi si ne-agitati, nu sa ne autohipnotizam cu raspunsurile pe care le obtinem.
  • Atunci cand vrem sa atingem un obiectiv trebuie sa simtim ca noi, ce atingem obiectivul, suntem aceeasi persoana cu noi de acum. Trebuie ca noi cei din T1 sa ne identificam cu cei din T0 (de acum). Daca aceasta identificare nu se poate efectua, nici nu vom face activitatile necesare pentru atingerea obiectivului.

  • Cel mai important lucru pe care putem sa il facem pentru imbunatatirea comunicarii este sa ne dezobisnuim sa ne bazam pe cuvinte. Cuvintele ne dau siguranta insa nu ne dau informatiile cele mai relevante sau adevarate.

  • In acest sens este important sa sesizam procesul din limbaj, nu continutul limbajului.
  • Ca sa rezolvam o problema putem fie sa adresam cauza, fie putem face actiuni ce faciliteaza solutia fara a adresa cauza.
  • Schimbarea istoriei personale reprezinta aducerea de resurse in trecut pentru a modifica un comportament prezent. In acest caz important este sa schimbi calitatea raportarii la experientele neplacute din trecut NU sa stergi/elimini amintirea experientei negative.
  • Inlaturarea durerii nu este solutia corecta, ci adunarea resurselor cu care sa gestionam/acceptam/integram durerea.
  • Nu mereu trebuie sa facem mai mult! De cele mai multe ori trebuie sa facem lucrurile mai simplu.
  • Important este sa facem diferenta intre prejudecati si concepte. Pentru asta e util sa ne uitam la realitate asa cum se desfasoara, nu cum credem noi ca se intampla.
  • trasatura definitorie a persoanelor echilibrate este faptul ca fac bine fata paradoxurilor si anume ca pe de-o parte isi stabilesc obiective si isi proiecteaza viitorul iar pe de alta parte trebuie sa faca fata necunoscutului si lucrurilor care se petrec oricum in viata lor.    

luni, 9 noiembrie 2015

Rezumate si idei principale - 7 - Alon Gratch - Daca dragostea ar gandi (3)

1.    Dragostea Unidirectionala
Este inclinarea de a ne indragosti sau de a fi atrasi de persoane care sunt indisponibile emotional, corolarul fiind ca si noi suntem in mod repetitiv indisponibili pentru persoane care sunt interesate de noi. In aceasta situatie ambivalenta fata de dragoste se manifesta prin impartirea persoanelor in extreme: atractive si neatractive.  Mai simplu de exprimat este ca suntem atrasi de persoane care ne resping si ii respingem la randul nostru pe cei care sunt atrasi de noi.


Pasul 1 – Recunoasterea tiparului
Ideal ar fi sa observam ca aceeasi cantitate de energie pe care o investim in atragarea persoanelor indisponibile o cheltuim si in evitarea persoanelor disponibile.

Ideea principala este sa reflectam asupra relatiilor pe care le avem folosind urmatoarul mod de gandire “ceea ce simt/spun/vreau este doar jumatate din poveste; cealalta jumatate se afla in consecintele a ceea ce fac”. Deci daca credem ca ne dorim o relatie dar urmarim pe cineva care nu pare sa raspunda ar fi bine sa ne mai gandim odata: daca atiunile noastre rezulta in a il impinge si mai departe concluzia este ca nu vrem de fapt o relatie. Poate ca ne dorim sa vrem sa avem o relatie. La fel, daca ne gandim ca dam cuiva o sansa daca il sarutam/ne culcam cu el chiar daca nu avem chef, o idee buna ar fi sa ne gandim la cum ne vom simti dupa.

Pasul 2 – Intelegerea ambivalentei
Aceasta faza implica intotdeauna constientizarea a ceea ce ne dorim cu adevarat de la un partener si de la o relatie – care este nevoie de baza sau “bottom line”. In cazul persoanelor care sunt atrase doar de persoane indisponibile, acest lucru inseamna sa accepte faptul ca vor putea avea o relatie doar cu acei oameni pe care i-au respins sau pe care nici macar nu i-au observat inainte. In plus, cu cat asteapta mai mult, cu atat mai imperfecti vor fi potentialii parteneri, si cu atat mai ambivalenti se vor simti in fiecare situatie/relatie.

Intelegand faptul ca ambivalenta este o stare naturala si care nu va disparea niciodata, ne oprim din a cauta motive sa plecam dintr-o relatie si incepem sa cautam motive pentru care sa ramanem.

Multi dintre noi ne gandim ca vom fi capabili sa ne luam un angajament pe termen lung (casatorie sau oricum l-am defini si cum s-ar traduce pentru fiecare din noi) doar cand intalnim “persoana potrivita”. Ideea este ca, cel putin in cazul Iubirii Unidirectionale, nu putem sa ne rezolvam ambivalenta decat dupa ce ne luam angajamentul. Acest lucru se intampla deoarece atata timp cat ne gandim ca exista posibilitatea iesirii din relatie, nu avem niciun motiv sa ne acceptam ambivalenta. 
Mai simplu si cu exemple: daca iubitul e prea scund pe urmatorul o sa il alegem mai inalt, daca e prea pasiv o sa cautam pe cineva mai asertiv, daca e prea plictisitor o sa cautam pe cineva mai antrenant…si tot asa…. Pe de alta parte, daca ne dam seama ca va trebui sa traim cu aceasta persoana imperfecta, vom depune mai multe eforturi sa ii acceptam, intelegem si integram limitarile in viata noastra.

Dus mai departe ca si exemplu pentru alte situatii, multi ne chinuim cu indecizia legata de cariera profesionala sau oferte de joburi pentru ca ne gandim ca exista o decizie corecta si una gresita. Acest lucru este de cele mai multe ori fals. O situatie in care decizia este foarte dificila poate indica de fapt ca nu exista o decizie buna si una gresita. Depinde de noi nu sa alegem varianta buna, ci, dupa ce am ales (orice am fi ales) sa avem grija sa ne comportam de natura sa sprijinim decizia deja facuta.

Pasul 3 – Rezolvarea ambivalentei
In multe relatii, un partener se afla intr-o nevoie constanta de apropiere si intimitate iar celalalt vrea sa petreaca timp si in alte parti si in consecinta se simte vinovat si obligat. Dinamica asta se perpetueaza atata timp cat fiecare se asteapta ca celalalt sa se schimbe.
Daca cel “in nevoie” ii spune celuilalt sa petreaca mai putin timp cu prietenii si mai mult timp cu el, singurul lucru pe care il va obtine va fi ca celalalt sa sa se simta si mai obligat si mai vinovat si in consecinta sa vrea sa se indeparteze si mai mult.  La fel, daca cel care vrea sa “scape” ii spune celuilalt sa fie mai independent si sa faca mai multe lucruri singur, ii intareste sentimentele si senzatiile ca nu vrea sa se afle langa el/ea si il/o va face sa isi doreasca apropierea si mai mult.

Este necesar in acest caz sa fim constienti de propriul conflict intern referitor la intimitate – propria nevoie de “impreuna” si de “separat”, pentru ca in felul asta ne putem schimba din interior, schimband astfel si relatia si dinamica ei.

2.    Dragostea in Triunghi
Motivul pentru care unele cupluri ajung in relatii de acest gen este evident…tot evitarea situatiei de a isi recunoaste si gestiona ambivalenta. Orice “tinta externa” chit ca este o persoana (amant, mama, prieten foarte bun) sau o activitate (golf, ski, inot, lectura etc) furnizeaza un motiv exern de vina, care distrage atentia de la ambivalenta interna proprie referitoare la partener.

                                 

Pasul 1 – Recunoasterea tiparului
Daca nu obtinem ce vrem de la partener, acesta devine “partenerul rau” si altcineva, real sau potential, ia temporar locul de “partenerul bun”. Prin acest fenomen, orice triunghi relational uman are 2 caracteristici de baza: diviziune – prin care ne impartim propria iubire in doua, si rivalitate – prin care concuram cu o a treia parte pentru iubirea partenerului.

Multe persoane nu constientizeaza ca isi impart iubirea in 2 ca urmare a ambivalentei pe care o simt fata de partener (cei care divid). Se gandesc ca pur si simplu se indragostesc de o alta persoana si pe urma rationalizeaza: in prima relatie eram prea tanar si nu stiam ce vroiam, in a doua partenerul si-a pierdut interesul fata de relatia sexuala, in a treia eram doar in recuperare dupa a doua si tot asa….

Desi consecintele pentru “rivali” sunt la fel de dureroase, pentru ei este mai simplu sa nege faptul ca au un rol in triunghiul relatiei. Daca partenerul are o aventura, doar nu l-ai pus tu o sa aiba. Aceste persoane evita ambivalenta in 2 moduri: primul – daca eviti sa constientizezi ca a avut o aventura – eviti sa vezi ceva negativ despre el (si anume ca e cineva care ar minti, trada si ascunde toate astea) ; si al doilea – eviti sentimentele puternice de gelozie, respingere, abandon.

In cazul in care celalalta parte a triunghiului este formata dintr-o activitate sau o persoana fara interes sexual, existenta ei este necesara satisfacerii nevoilor emotionale pe care partenerul nu le satisface. In aceasta situatie punctul de start e reprezentat de constientizarea faptului ca relatia primara este cea cu partenerul nu cu activitatea sau cu prietenii/familia.

Pasul 2 – Intelegerea ambivalentei
Exista cateva tipuri de ambivalenta care ii pun pe oameni in risc de a se afla in acest gen de relatii. Acestea nu sunt cauzele reale ale triangularii ci mai degraba ceea ce ei percep sau experimenteaza ca si cauza. Important de tinut minte este ca aceasta cauza este de fapt refuzul de a tolera ambivalenta, nu continutul efectiv al ambivalentei. Familiarizarea cu aceste tipologii insa pot fi de folos in a intelege ce sentimente si ganduri trebuie sa cuprinda in cadrul relatiei lor.

a.       Lipsa sau pierderea interesului sexual – care nu este o problema in sine decat daca nu intelegem de unde anume vine. O situatie foarte des intalnita este cand unul din parinti il paraseste pe celalalt, iar copilul ramas cu parintele parasit isi reprima furia si tristetea fata de parintele care a plecat pana cand devine un adult ce replica aceste comportament in relatiile pe care le are si el.
b.      Sindromul “somnului de dupa amiaza” – cand suntem constant tratati ca niste copii de partener care pare intotdeauna ca stie mai bine ce e bine pentru noi si faptul ca nu facem nimic bine. Atunci cand nu suntem in stare sa exprimam dezacordul fata de cineva care ne trateaza condescent ne cream predispozitia de a actiona din furie si de a intra intr-un triunghi ca sa scapam de aceasta stare conflictuala interna.
c.       Diviziunea masculin-feminin – cand femeia simte ca partenerul este un pres de picioare submisiv si pasiv, iar barbatul site ca partenera lui este o amazoana agresiva sau prea placida.
d.      Partenerul pietrificat – se refera la un partener incremenit intr-o stare de nedezvoltare. De vreme ce schimbare, provocarile si chiar crizele nu pot fi evitate in timpul vietii, dezvoltarea personala este esentiala in orice relatie de lunga durata. In relatiile de succes, ambii parteneri se ridica la nivelul provocarii si cresc separat, si in consecinta impreuna.

Pasul 3 – Rezolvarea ambivalentei
In acest tipar rezolvarea e foarte punctuala.
Daca simti ca ti-ai pierdut interesul sexual concentreaza-te pe ceea ce gasesti atragator la partener nu pe ceea ce ti se pare respingator. Daca ai renuntat la sexualitate proprie, incearca sa o redescoperi insa pentru tine insati nu pentru celalalt.
Daca pana acum ti-a fost teama sa ii spui partenerului sa inceteze sa iti spuna mereu ce sa faci si unde ai gresit si ai ajuns sa fugi intr-o aventura, comporta-te matur, recunoaste ca ai facut o greseala dar ca in continuare ai dreptul sa fii tratat ca un adult.
Daca esti o femeie care se plange mereu ca trebuie sa aiba grija de barbatul cu care este pentru ca se poarta ca un copil, nu mai juca rolul de mama.
Daca senzatia ta este ca ti-ai “depasit” partenerul ia in considerare faptul ca s-ar putea sa nu iti cunosti asa bine partenerul.

3.    Dragostea Interzisa
Este acel tipar in care dragostea nu poate fi materializata.



Pasul 1 – Recunoasterea tiparului
Atractia puternica a Dragostei Interzise implica intotdeauna o rebeliune adolescentina. In adolescenta ne incepem sexualitate adulta cu amenintarea implicita a faptului ca ne separam si de copilarie si de parinti, desi nu suntem inca total pregatiti pentru asta.  In acest tipar de dragoste, pasul 1 necesita constientizarea faptului ca este propria noastra rebeliune – constienta sau inconstienta – si nu conexiunea cu cealalta persoana cea care alimenteaza pasiunea.
Unul din motivele pentru care acest pas este dificil de facut e si pentru ca vedem obstacolul ca extern si obiectiv in loc sa il vedem ca un element creat de perceptia noastra si retinerea de a legitimiza relatia.

Pasul 2 – Intelegerea ambivalentei
Cu totii ne amintim acel moment in care am constientizat nu neaparat ca nu mai suntem sub supravegherea parintilor cat necesitatea crearii unui sistem de supraveghere a noastra insine. Acest moment este cel care reprezinta adevarata libertate. Nu eliberarea de ceva ci libertatea a ceva, a alegerilor, care reprezinta conditia capacitatii noastre de auto-supraveghere.
Acest lucru sta la baza pasului 2, in care fiecre trebuie sa faca o alegere si sa traiasca cu consecintele acesteia. Ideea este sa ne construim o structura psihologica ce evolueaza si a carei misiune este sa contina si sa inlocuiasca adolescentul rebel.

Pasul 3 – Rezolvarea ambivalentei
In acest pas spunem “da” relatiei prin intelegerea faptului ca iubirea interzisa nu este de fapt interzisa.  Ne acceptam relatia ca ceea ce este, asa cum este si ne oprim din dorinta de a sari peste un gard care nu este invizibil, ci inexistent. 

joi, 5 noiembrie 2015

Conflictul e sanatos

M-am uitat pe postul anterior – cel in care povesteam primele 2 tipare relationale care provin din neacceptarea ambivalentei. E lung, e chiar foarte lung, plin de termeni si concepte din psihologia clinica ce uneori rezoneaza prea putin cu noi din cauza limbajului inaccesibil.

Ambivalenta

 In consecinta, celelalte tipare le voi trata mult mai lejer. Ca si un foarte scurt sumar, concluzia cartii e una de bun simt pe care o descoperim natural pe masura ce inaintam in varsta si avem mai multa experienta in relatii. Si in al doilea rand e impartita in 2 aspecte:
1.       Tolerarea, asumarea si intelegerii propriei ambivalente este o cerinta obligatorie pentru a te putea afla intr-o relatie serioasa.
2.       Conflictul intr-o relatie este bun. Repet, oricat de contra-intuitiv ar parea: conflictul intr-o relatie este bun.

Fiecare din noi resimtim un conflict interior cu privire la cel cu care ne aflam in relatie, la noi insine, la relatie in sine, la cum ne simtim aici si acum. Avem temeri legate de diverse actiuni pe care le vedem, vorbe pe care le auzim, iar interpretarea noastra a tuturor acestor lucruri vine sa puna paie pe foc creand mai tot timpul concluzia de “nu e persoana potrivita pentru mine”.  De ce?!

Pentru ca nu exprimam toate aceste ganduri si temeri si pentru ca ne gandim ca e de datoria noastra sa gestionam acest conflict singuri. Uitam insa, ca intr-o relatie nu suntem singuri. Suntem doi oameni – fiecare cu temeri, ganduri, experiente de viata ce ne-au format niste idei sau principii care ne pot ajuta sau din contra, sabota in relatia in care ne aflam. Daca nu exprimi ce anume te deranjeaza la celalalt, bineinteles intr-un mod asertiv, celalalt poate nu isi va da seama niciodata ca o actiune sau vorba poate genera o luna de ganduri negre in tine.

De multe ori nu exprimam toate aceste lucruri pentru ca folosim oricare din urmatoarele 2 rationamente gresite:
-          “daca nu imi place asa cum e atunci inseamna ca nu suntem potriviti”
-          “e problema mea daca ma deranjeaza chestia asta…de ce sa ii zic…mai bine ma ocup eu de gestionarea problemei mele”. 


Ce facem aplicand oricare din aceste doua moduri de gandire? Evitam un conflict direct. Evitam sa ne aducem ambivalenta pe care o resimtim fata de partener in relatie si in fata acestuia. Evitam posibilitatea constientizarii ca intr-adevar relatia si partenerul poate nu sunt “a good fit”. Atata timp cat lucrurile nu sunt exprimate clar, ele nu sunt intelese clar. Nici de cel ce le gandeste, nici de cel caruia i se adreseaza.

Multe relatii de lunga durata sunt prinse intr-un nivel scazut (si tolerabil) de nefericire cronica deoarece partenerii se tem de conflict. Pot sa accepte la nivel mental imperfectiunile celuilalt in sensul ca evita tentatiile exterioare, dar evita intimitatea sinceritatii totale si in consecinta si trecerea printr-un conflict ce ar aduce oportunitatea de a il depasi, in final avand o acceptare mai profunda si emotionala a partenerului.

Oricat de superficial te-ai considera pentru faptul ca poate ti se pare ca prietena ta s-a ingrasat si nu te mai atrage asa tare si incepi sa vezi femei atragatoare in jurul tau, daca lucrul asta te streseaza si iti pune presiune interioara exprima-l. De cele mai multe ori aspectul pe care il verbalizam este de fapt doar “the tip of the aisberg” – poate de fapt te deranjeaza ca nu e asa interesata de nimic ce se petrece in jurul ei, ca a devenit foarte “needy” si se agata de tine, etc.

Pana cand conflictul nu e adus din capul fiecaruia in mijlocul relatiei ca sa poata fi solutionat, pentru ca ambele persoane implicate sa inteleaga cum il intretin, de unde provine – relatia e fericita doar in aparenta.
Exprimarea sentimentelor si trairilor negative, intr-o maniera constructiva, este cu siguranta o conditie necesara pentru orice relatie functionala, insa nu este una suficienta. La fel de important este intelegerea faptului ca multe din barierele noastre de perceptie si ideile noastre sunt de fapt o conditionare a psihologiei proprii, prezente si trecute. Ideea e destul de simpla “Spune ce te deranjeaza dar asuma-ti si responsabilitatea sentimentelor si parerilor, a modului in care s-au format si a a cauzelor din care provin, care de multe ori nu au legatura cu cel din fata ta!”. Pana nu le spunem raspicat insa nu avem cum sa disecam subiectul si nici sa constientizam ceva.

Conflictul e bun si deoarece creaza posibilitatea re-asumarii relatiei de fiecare data. Orice conflict, oricand ar aparea (chiar si intr-o casatorie de 20 de ani) ofera posibilitate re-evaluarii relatiei si alegerilor facute. De asta e temut de multa lume -  “daca spun asta si pe urma ajungem sa ne despartim?” – care prefera o stare de permanenta nemultumire calduta in locul asumarii unui disconfort temporar ce poate propulsa intimitatea la un alt nivel sau ii poate aduce in situatia de a fi singuri si de a cauta altceva.

Intr-un conflict iti re-evaluezi deciziile, alegerile, parerile. Te separi si te distantezi de celalalt, de relatie, fara sa iesi neaparat din ea (sau poate chiar iesi). Distanta, fizica sau psihologica, ajuta foarte mult in acest caz la constientizarea unor ganduri inutile, concluzii gresite, comportamente nocive (si fata de noi insine nu doar fata de celalalt). Aducandu-ti aminte ca esti un individ unic, cu un simt de independenta si egoism (sanatos in cazul asta) iti poti asuma relatia din alegere si dorinta de a fi cu celalalt, nu doar din obligatie sau obisnuinta.

Odata depasit conflictul ramane intimitatea castigata in urma lui. Cu toate cartile pe masa, cu suferinta in suflet oamenii fac trecerea de la o relatie la o relatie buna, frumoasa si functionala. Desi “functional” e departe de a suna romantic, este de fapt calitatea cea mai importanta si care asigura longevitatea relatiei – capacitatea de a functiona indiferent de presiunile interne si externe care se abat asupra ei. Iar functionalitatea vine din asumarea conflictului, oricat de dureros ar fi.



Uitandu-ma in jurul meu si citind suficiente carti din spectrul psihologic, carti de studii sociologice, antropologice, concluzia mea este ca cele mai bune relatii sunt cele in care oamenii accepta conflictul si disconfortul temporar (care poate dura chiar si mai multe luni) stiind ca la capatul lui ii asteapta o recompensa emotionala mai mare decat orice ar putea produce evitarea conflictului: intimitatea emotionala, psihica si confortul mental ca chiar stiu langa cine anume se afla in relatia respectiva.

Practic, daca e sa fac un rezumat al rezumatului, pentru ca o relatie sa dureze, sa functioneze si sa aduca fericire e nevoie de cearta si de sex. Nu neaparat in ordinea asta!

Pentru cine are nevoie de material suplimentar, aici e un articol care imi place tare mult si pe care cel mai probabil o sa il pun ca referinta in multe alte posturi. 

marți, 3 noiembrie 2015

Rezumate si idei principale - 6 - Alon Gratch - Daca dragostea ar gandi (2)

1.    Dragostea Narcisista  
Desi toata lumea e familiarizata cu povestea lui Narcis, tanarul frumos care s-a indragostit de propria sa imagine reflectata intr-un rau, mai putini suntem familiarizati cu partenera sa – Echo, nimfa blestemata de zei doar cu abilitatea de a repetea, nu si de a initia vorbirea.

Cand nimfa raului, Echo l-a intalnit pe Narcis si l-a auzit spunand cuvinte de dragoste, evident le-a repetat si ea. Din pacate insa Narcis vorbea cu sine insusi, iar Echo doar repeta. Amandoi au fost mintiti de aceste oglinzi: Echo credea ca Narcis vorbeste cu ea, iar Narcis credea ca reflectia lui vorbeste cu el, nefiind nici macar constient de existenta lui Echo.

Ca sa aducem povestea in prezent si Echo este la fel de narcisista ca si Narcis. Desi societatea noastra evolueaza, multe femei isi hranesc inca stima de sine prin a ii face pe altii sa se simta bine cu ei insisi. Cu alte cuvinte, nevoia lor egoista este sa fie ne-egoiste. Narcisismul lor consta in faptul ca au nevoie sa se simta necesare – indiferent daca persoana cealalta are sau nu nevoie in mod real de ele. In consecinta, narcisismul lor, desi mai dificil de descoperit, este la fel de puternic ca cel al barbatilor.

In dragostea narcisista, dinamica relatiei e de obicei traditional orientata in functie de sexe. Desi pare de necrezut in zilele noastra, multe femei cu realizari profesionale remarcabile inca sufera de stima de sine joasa daca nu simt ca partenerii lor sau copiii lor au nevoie de ele, sau daca nu sunt placute de cei din jur.
Un aspect interesant al acestui tipar este ca aceeasi persoana se poate afla atat in postura de Echo cat si de Narcis in relatii diferite. Cu alte cuvinte, nu ramanem in acelasi rol in toate relatiile pe care le avem.

Narcis si Echo - fiecare indragostit de o oglinda


Pasul 1 – Recunoasterea tiparului
Desi tindem sa consideram narcisismul “patologic” ca o forma de dragoste de sine excesiva, adevarul este aproape complet contrar. Condus de o inconstienta stima de sine joasa sau ura de sine, narcisistul incearca sa se simta bine cu el insusi exagerand si epatand cu realizarile, puterea sau frumusetea. Narcisismul ca si concentrare pe propria persoana vine din eforturile noastre de a ne gestiona stima de sine.

Cum stima de sine evolueaza din frageda copilarie pornind din experienta de a fi iubiti, atunci cand ne indragostim este automat activata. Daca dragostea este reciproca ne simtim valorosi, daca nu, ne simtim inadecvati, nepotriviti. Pentru ca pastrarea unei stime de sine sanatoasa este cruciala pentru sanatatea noastra emotionala, narcisimul se foloseste de multe mecanise de aparare in acest scop. Printre cele mai relevante experientei de indragostire este apararea idealizarii.

Idealizarea la inceputul unei relatii este necesara – ne ajuta sa ignoram imperfectiunile, sa credem ca partenerul nu ne va parasi sau abandona. Cand ne indragostim nu avem dovezi care sa justifice validitatea actului de indragostire. Insa o facem oricum pentru ca ne face sa ne simti valorosi, speciali. Idealizarea ne face sa ne simtim bine cu noi insine, direct - cand suntem idealizati, si indirect - cand idealizam pe cineva si ne reflectam in imaginea sa.
Desi miezul idealizarii trebuie sa ramana prezent pentru ca o iubire sa dureze, intenstitatea si puterea indragostirii initiale sunt incompatibile cu intimitatea de durata. Asta se intampla pentru ca daca nu putem sa ne aratam si aspectele mai putin atragatoare si nu lasam partenerul sa le inregistreze ca atare, de fapt nu acesta nu ajunge sa ne cunoasca cu adevarat si ne iubeste doar superficial, ceea ce constituie de fapt baza Iubirii Narcisiste. In aceaasta, ne indragostim de un aspect al persoanei si consideram ca acest aspect reprezinta toata persoana.

Foarte multe din relatiile pe care le avem vin din dorinta inconstienta de a replica in partenerul nostru parintele pe care l-am iubit cel mai mult, sau de a gasi pe cineva opus parintelui pe care nu l-am placut/iubit. De exemplu lipsa relatiei cu unul din parinti este cel mai important aspect al relatiei cu acel parinte. Cu alte cuvinte nu este posibil sa nu ai o relatie cu parintii, chiar daca aceasta este una absenta. Ceva tot se construieste in noi chiar si din aceasta absenta.

In multe din relatiile din tipologia Iubirii Narcisiste, protagonistii isi doresc sa fie alaturi de cineva atat de special incat sa se simta si ei speciali fie si doar prin asociere – adica isi neaga ambivalenta legata de partener pentru a evita sentimentele proprii de stima de sine joasa.
In momentele in care idealizam o calitate singulara, care cu siguranta este necesara intr-o relatie insa nu suficienta, cautam de cele mai multe ori sa fim parte din ceva extraordinar.

Desi procesul de identificare si “vindecare” a ambivalentei in 3 pasi implica utilizarea gandurilor in analiza emotiilor, aceasta metoda nu poate fi fortata, si fiecare pas trebuie constientizat si emotional, nu doar cognitiv.

Linia dintre idealizare si devalorizare este si mai subtire decat cea intre iubire si ura. Atat idealizarea si cat si devalorizarea sunt bazate pe negarea unor aspecte ale personalitatii celuilalt.
In Iubirea Narcisista, principalul obiectiv emotional pe care il atribuim partenerului este sa joace un rol in lumea noastra interioara, indiferent cine ar fi partenerul. Acest rol este sa ne creasca stima de sine. Adica o persoana se poate simti bine asociindu-se cu o persoana pe care o idealizeaza si in acelasi timp se poate simti bine distantandu-se de aceeasi persoana pe care ajunge sa o devalorizeze.

Daca partenerul cumva ne salveaza de noi insine,  daca exista ceva la el/ea care ne ajuta sa scapam de sentimentele proaste legate de noi insine, este foarte posibil sa ne aflam intr-o relatie de tip narcisist.
In relatiile realiste, ceea ce ne ofera un simt al valorii este conexiunea cu cealalta persoana, nu “bunurile” exterioare pe care ei le aduc in viata noastra.
Daca la inceput suntem atrasi de un aspect iar ulterior simtim ca ne repugna exact opusul sau, cel mai probabil problema nu sunt acele aspecte ci modul in care le percepem. Ca sa generalizam, realizarea faptului ca problema noastra este perceptia realitatii si nu realitatea insasi este esentiala pentru a ajunge la pasul 1.

Pasul 2 – Intelegerea ambivalentei
In contextul unei iubiri narcisiste, anxietatea noastra nu se refera la posibilitatea pierderii dragostei ci la pierderea unei oglinzi de care depindem pentru reglarea stimei de sine.
Aici trebuie sa ne intrebam – cu ce fel de imperfectiune umana a partenerului putem trai? Ca sa ne putem raspunde la aceasta intrebare trebuie insa sa stim mai multe despre noi insine, implicandu-ne in viata noastra, traind diverse experiente si relatii si ulterior reflectand asupra lor.
Un lucru pe care e bine totusi sa il tinem minte e sa nu cadem in capcana de a incerca o noua relatie inainte de a fi incercat sa facem ceva altfel in relatia pe care o avem deja.

Pasul 3 – Rezolvarea ambivalentei
In pasul 3, mergem dincolo de preocuparea narcisista a de a ne simti bine cu noi insine catre a ne iubi partenerul pentru cine ste cu adevarat, aici incluzand mai ales modurile in care acesta este diferit de noi. Pentru asta trebuie sa lasam la o parte narcisismul, lucru care paradoxal, nu putem sa il facem decat dupa ce i-am permis sa existe.
Ca sa reducem pasul 3 la esential, el presupune:
-          Construirea unei vieti personala si oprirea din a ne concentra atata pe partener
-          Aprecierea lucrurilor pe care partenerul le ofera, nu pe ceea ce nu are sau nu ofera
-          Observa cresterea partenerului in acele aspecte care simti ca lipsesc in timp ce constientizezi si propria ta crestere (ca urmare a preocuparii crescute asupra propriei tale vieti)

2.    Dragostea Virtuala

Actul indragostirii cere sa trecem cu vederea imperfectiunile pe care altfel, suntem foarte atenti sa le observam la oricine altcineva.
Sindromul Pygmalion se refera la incapatanarea de a ignora deficientele celuilalt. Cei care sunt atinsi de el atunci cand se indragostesc, nu doar ignora deficientele ci exagereaza, elboreaza si creaza noi trasaturi pozitive care in mod evident nu exista decat in ochii celui ce priveste. Aceasta este tema centrala a Iubirii Virtuale. Suntem indragostiti de o constructie a mintii noastre, care are prea putin de a face cu persoana din fata noastra.
Din pacate nu avem cum sa ne dam seama de acest lucru devreme in relatie, deoarece de multe ori alegem oameni si situatii care ascund realitatea. In cazul Iubirii Virtuale, acest lucru este reprezentat de cele mai multe ori de relatii la distanta. Problema nu este atat faptul ca ignoram distanta fizica ci faptul ca o folosim ca sa evitam sa ne simtim ambivalenti fata de partener.

Pygmalion si Galateea - Construirea partenerului ideal din nemultumirea fata de tot ce exista


Pasul 1 – Recunoasterea tiparului
In absenta contactului fizic regulat este foarte usor sa ne indragostim de propriile constructii mentale.

Pasul 2 – Intelegerea ambivalentei
Mergand pe o analiza a genurilor, barbatii care se dedica succesului extern sunt mult mai putin pasibili sa fie sensibili si sa ofere sprijin emotional, iar cei care prefera sa discuta despre relatie si sa petreaca timp cu copii sunt mai putin agresivi in plan profesional. Deci, cum alegem intre doua optiuni care sunt la fel de imbietoare sau respingatoare? Singurul raspuns este – prin a ne cunoaste pe noi insine foarte bine.

Asta inseamna sa intelegem ca intrebarea de baza este “Ce conteaza cu adevarat pentru mine?” sau si mai clar “Cu ce varianta m-as simti mai nefericit?”. Atunci cand alegem avantaje avem tendinta sa analizam foarte mult, insa cand analizam ce anume putem pierde, raspunsurile sunt mai evidente.
Pentru multa lume randurile de mai sus pot suna ca “fac un compromis”, insa nu este deloc asa.

Pasul 3 – Rezolvarea ambivalentei
Ca si principiu general, daca esti un vanzator de trasuri si cineva inventeaza o masina, mai curand incepi sa vinzi masini decat sa ii convingi pe oameni ca acestea nu sunt bune. Ca sa aducem exemplul in sfera relatiilor, e sanatos sa stim ca e imposibil sa schimbam pe cineva. E suficient de dificil sa ne schimbam noi insine!

De multe ori rezistenta la a accepta limitarile partenerului vine din faptul ca simtim ca facem ceva impotriva firii noastre, impotriva valorilor sau principiilor sau preferintelor noastre.  Odata ce ne-am raspuns insa la intrebarea de mai sus, singurul lucru pe care trebuie sa il facem este sa invatam cum sa acceptam limitarile celui din fata noastra, tinand minte lucrurile care ne plac la el.

Cu cat mai mult ne angajam in a face lucruri care sunt importante pentru celelalt, cu atat si celalalt va reciproca acest comportament. Cu cat ne acceptam pe noi insine cu atat reusim sa ii acceptam si pe cei din jur.
Unul din motivele pentru care nu reusim mereu sa implementam aceste comportamente este obiceiul compulsiv al repetitiei – ne simtim constransi sa repetam ceva de pe urma caruia am suferit pana reusim sa il stapanim.
Un alt motiv este familiaritatea unei probleme/situatii. Obisnuinta si teama de schimbare ce o insoteste sunt printre cei mai puterni factori motivationali umani. Chiar daca negativi.

Problema ce apare din angajarea in vechi tipare este nu doar lasam timpul sa treaca ci intarim aceste tipare, comportamental, emotional si chiar biochimic – prin intarirea conexiunilor neuronale ce ghideaza aceste tipare. Desi stim ca aceste comportamente nu ne sunt benefice ne este greu sa renuntam la ele, mai ales pentru ca in acest caz, se traduc prin iesirea dintr-o relatie si posibilitatea de a nu ne afla intr-o alta prea curand sau de a trebui sa exploram relatii care initial par gresite.

Insa pana sa intram in zona unor noi comportamente in relatii, trebuie sa stim mai multe despre nevoile noastre emotionale, iar acest lucru se face analizandu-ne toate relatiile: cu familia, iubiti, prieteni apropiati si cunoscuti. Ideea este sa ne dam seama ce anume ne atrage la cei din jurul nostru ca sa ne dam seama ce anume conteaza cu adevarat pentru noi. Cand ne fortam sa alegem ceva dintre doua variante la fel de placute sau neplacute ajungem la o preferinta de baza.

Acest lucru e important pentru ca nimeni nu e perfect, asa ca e important sa stim cu adevarat ce vrem. Alegem Iubirea Virtuala tocmai pentru ca vrem sa evitam interactiunea cu imperfectiunile pe care nu le suportam.
In aceasta situatie, a avea o viata proprie bogata si in consecinta sa nu ne concentram excesiv pe partener este o modalitate sigura de a reduce ambivalenta.

luni, 26 octombrie 2015

Rezumate si idei principale - 5 - Alon Gratch - Daca dragostea ar gandi (1)

Termenul de ambivalenta a aparut in vocabularul meu abia de curand, ca urmare a discutiilor la un pahar de vin cu prietenii.  Cele mai multe decizii si concluzii ti le tragi singur, insa daca tot e sa cauti mai multe informatii despre un anumit subiect te duci sa discuti cu cei care sunt specialisti.

Cam asa si cu relatiile. Daca vrei sa afli ceva despre relatii functionale vorbesti cu cei care sunt in asa ceva. Evident ca de afara totul pare roz si ca toate situatiile sunt diferite, asa ca situatia ta cu siguranta nu va fi si situatia altuia, insa unele asemanari pot fi gasite. In concluzie, daca mai ai si prieteni care sunt psihologi terapeuti, la un pahar de vin poti descoperi niste lucruri chiar wow.

Ce este ambivalenta? Pe scurt si inainte de a intra in informatiile, definitiile si descrierile din carte, ambivalenta reprezinta starea de sentimente contradictorii pe care le simtim fata de partener. Sentimente contradictorii care pot merge de la iubire si admiratie la nemultumire si chiar ura.

Faptul ca simtim aceasta stare de ambivalenta este un indicator al normalitatii, nu al unui comportament sau psihic deviant. Cu alte cuvinte daca iubesti pe cineva pentru faptul ca e sigur pe el, capabil sa isi pastreze calmul in multe situatii neplacute, sa caute solutii si sa le implementeze pentru o multime de probleme cu care te/va confruntati, ca iti ofera o stare de calm si protectie atunci cand tu esti coplesit de starea ta emotionala,  cu siguranta vei ajunge sa fi nemultumit de faptul ca nu e asa conectat cu emotiile proprii,  ca isi gestioneaza conflictele interioare altfel decat prin  analiza si ca nu simte nevoia sa verbalizeze fiecare gand, temere sau traire.

Nu ai cum sa iubesti pe cineva doar pentru partile bune si sa incerci sa ii ignori partile “gresite”. Pun gresite in ghilimele pentru ca in esenta nu exista asa ceva. Bun si rau sunt doar perspective proprii in functie de cum suntem construiti fiecare. O trasatura considerata calitate de cineva poate fi considerata un dezavantaj de altcineva, in functie de modul in care intelege lumea si relatiile. In realitate fiecare din noi avem parti pe care partenerul le iubeste si il atrag si parti care i se par respingatoare (mai putin atragatoare) sau il fac sa se teama ca nu suntem persoana “potrivita”.  Relatiile care supravietuiesc, care cresc si care ofera recompense emotionale reale partenerilor sunt cele in care fiecare invata sa isi accepte ambivalenta proprie, sa o integreze in mod constructiv in relatie si sa se bucure de ceea ce ofera celalalt fara sa il taxeze pentru partile care nu ii satisfac toate nevoile. Simplu, nu? :)

Ei daca ar fi asa simplu se pare ca nu ar fi fost necesara o carte pe tema asta. Alon Gratch este psiholog in New York, cu diploma obtinuta la Columbia University,  autor de best-selluri care a devenit cunoscut initial prin cartea “Daca barbatii ar vorbi”. Lucreaza atat ca psiholog clinician cat si ca consultant organizational in proiecte ce vizeaza dezvoltarea competentei de leadership, negociere si coaching executiv.

In mod normal cartea o gasiti la Editura Trei, colectia Psihologie Practica, insa nu se mai editeaza, asa ca eu mi-am luat-o iarasi in versiune iBooks.  
Fara multe alte adaugiri din partea mea va las cu informatiile din carte. Mentionez ca fiecare din tiparele enumerate sunt prezentate in cate un capitol pe care am sa il detaliez si eu pe larg, insa in posturile viitoare. Deocamdata, doar un overview :)




Cartea prezinta 7 tipare de relatii in care ambivalenta se manifesta diferit, iar fiecare tipar e tratat in 3 pasi.
1.       Primul pas – implica recunoasterea tiparului relatiei si identificarea semnalelor acestora ca sa putem opri tiparul din desfasurare
2.       Al doilea pas – descrie ambivalenta care se manifesta dedesubtul tiparului – adica descoperim asupra ce  suntem ambivalenti.
3.       Al treilea pas – ne ajuta sa rezolvam ambivalenta prin acceptarea ei si utilizarea ei in mod constructiv in cadrul relatiei.
Foarte multe carti ce ofera “solutii la cutie” au esuat prin faptul ca au promis prea mult prea repede si nu au reusit sa ajute cititorul sa lucreze la problemele in dragoste pe termen lung. Multe carti ofera tehnici comportamentale si insuficienta gandire strategica emotionala.
Ideea de pornire in orice cautare de solutionare este ca inlocuirea partenerului nu rezolva problema pre-existenta a ambivalentei in dragoste.

Desi conceptia vestica cum ca dragostea romantica ar trebui sa conduca la casatorie si familie este relativ noua –  prin inlocuirea conceptului de casatorie ca institutie economica sau politica abia in ultimii 200 de ani – cautarile noastre pentru o iubire complet lipsita de ambivalenta, si pura (in sensul unei relatii in care partenerii se completeaza reciproc fara mult efort) sunt vechi de cand lumea.

Cerinta esentiala pentru a gasi o solutionare la problema ambivalentei este simpla: da-I dragostei inca o sansa! Si inca una! Si inca una! Da-I cate sanse e nevoie pentru ca atunci cand vine vorba despre dragoste, mintea umana e greu de studiat. Asta inseamna sa iti dai voie sa iubesti din nou. Diferit. Ceea ce face acest demers dificil insa este pornirea noastra de a repeta ceea ce stim deja si de a ne teme de nou.

Metamorfozarea dragostei ne cere nu doar sa ne deschidem inima catre durerea pe care iubirea a provocat-o in trecut ci si sa ne deschidem ochii catre iluziile pe care ni le-am creat si trait. Sa intram in contact cu emotiile noaste nu se poate intampla fara a face un act deliberat in aceast directie. Sentimentele cu alte cuvinte, nu sunt suficiente. Avem nevoie si de ganduri. Trebuie sa simtim si trebuie sa gandim. Trebuie sa ne gandim la ce simtim. Pe scurt, si iubirea trebuie sa gandeasca.

1.        Tiparele relatiilor nefericite in care ne implicam nu reprezinta repetitita unui singur comportament distinct, ci mai degraba negarea ambivalentei ne duce in diverse tipare, toate paguboase, in care alegem sa experimentam diverse comportamente dezavantajoase pentru noi insine.

2.       Desi credem ca dragostea ar trebui sa fie curata (in sensul de “bug free” daca sunteti obisnuiti cu terminologia IT), nu are cum sa fie niciodata astfel, deoarece nici cel ce iubeste si nici cel iubit nu sunt asa. Unde exista dragoste, exista intotdeauna si ura, sau ca sa ne exprimam mai moderat, exista intotdeauna furie si dezamagire – tocmai din cauza ca ne pasa atat de mult. Ca sa iubesti e necesar sa iti permiti sa fii vulnerabil, dar vulnerabilitatea ne face sa uram – fix persoana care ne face sa ne simtim astfel.

3.       Ambivalenta noastra porneste de foarte timpuriu. Mai exact de cand suntem foarte mici si nu suntem constienti de noi insine ca persoana singulara iar mama este cea care ne satisface toate nevoile. Pe masura ce crestem devenim constienti ca nu suntem totuna cu mama, ci o persoana separata, iar mama incepe sa se indeparteze si sa nu ne mai satisfaca absolut toate nevoile. Atunci apare ura copilului (da, cuvantul este exact acesta) fata de mama care il lipseste de satisfacerea nevoilor. In mintea lui, copilul o imparte pe mama in doua: cea buna si cea rea. Emotional acest lucru e necesar ca ura pentru mama rea sa nu ii distruga si imaginea mamei pe care o idealizeaza. Cu alte cuvinte ambivalenta pentru persoana iubita exista in noi toti inca de la inceput. Aceasta amprenta formata chiar inainte de copilarie (undeva la stadiul de bebelus) ramane in creier si se impune ca stare de fapt si in relatiile noastre adulte.

4.       Ambivalenta nu doar ca va ramane tot timpul in vietile noastre, dar este si o parte integranta a conditiei umane. Totusi, neintelegand-o, ne inspaimanta in asemenea masura incat foarte des preferam sa traim o iluzie a “dragostei adevarate” (diverse tipare explicate mai departe) decat sa acceptam o realitate multifatetata in care ne straduim sa intelegem imperfectiunile celui din fata noastra.

5.       Prin schimbarea modului in care ne raportam la dragoste (la o relatie si asteptarile noastre de la ea) sau si mai simplu, prin utilizarea gandirii cand suntem indragostiti, putem invata sa ne gestionam ambivalenta in loc sa o negam.

6.       Ambivalenta devine o problema doar cand abordam dragostea cu ideea ca ar trebui “sa ne iasa ceva” din ea (dintr-o relatie). De exemplu, poate nu vreau sa imi iau un angajament fata de prietena mea daca eu consider ca nu e suficient de inteligenta – pentru ca nu voi putea avea conversatii stimulante intelectual cu ea. In aceasta abordare a dragostei (care primeaza in cultura noastra) – aspectul primordial este “ce astept sa primesc” de la partener. In acest model, chit ca il atribuim karmei sau psihologiei, capacitatea noastra de a iubi depinde de cealalta persoana – ne asteptam sa ne indragostim, sau sa ne luam un angajament atunci cand apare “persoana potrivita”.

7.       Adevarul este ca abilitatea si capacitatea noastra de a iubi nu depinde de celalalt ci de noi, pentru ca dragostea, in mod esential si primordial, este despre “a darui” si nu “a primi”. Cel mai simplu de observat este in relatia parinte-copil, unde doar pentru ca nevoile noastre nu sunt satisfacute de fiecare data, sau pentru suntem plictisiti, sau pentru ca ne-am  pierdut interesul o perioada nu ne parasim copilul. Indiferent cat de ambivalenti ne simtim cu privire la copil, il iubim.

8.       Cand ne indragostim, totul se manifesta ca generozitate si fericire neconditionata. Dar destul de curand incepem sa ne gandim la nevoile noastre proprii si pierdem contactul cu ideea de a nu astepta nimic in schimb.  De ce nu putem redefini dragostea ca “daruieste, nu astepta mereu, tontule/toanto!” Motivul principal este ca multi din noi cautam in relatiile adulte, genul de dragoste pe care nu l-am primit suficient de mult (sau deloc) in copilarie.

9.       Ca sa putem oferi dragoste cu generozitate celor din jur, trebuie sa ne oferim mai intai noua insine. Ce inseamna asta?! E vorba despre dezvoltarea resurselor emotionale si intelectuale (da!) proprii. E vorba despre investitia in propria noastra crestere interioara astfel incat in cele din urma sa gasim in noi insine curajul sa ne acceptam, sa devenim mai mult cei ce suntem de fapt si sa ii acceptam si pe cei din jur asa cum sunt ei. Terapia nu schimba oamenii, ci ii ajuta sa devina mai mult din cine sunt deja prin faptul ca ii provoaca sa descopere parti necunoscute despre ei insisi.

10.   Tiparele de relatie care vor fi prezentate mai departe sunt periculoase doar daca sunt exact cele spune numele – tipare. Intr-o anumita masura, fiecare dintre ele se prezinta ca si elemente ale oricarei relatii (nu neaparat toate odata). Devin nocive doar duse la extrem si neconstientizate la timp.

a.       Dragostea narcisista – cand dorinta noastra de a ne simti speciali este in afara oricarui control. Desi actul indragostirii necesita sa ne idealizam partenerul ca sa nu fim prea deranjati de limitarile lui, in cazul acesta, diferenta dintre idealizare si realitate este atat de mare incat in cele din urma relatia devine nesustenabila. De cele mai multe ori atunci cand idealizarea se termina, intervine opusul ei – devalorizarea persoanei din fata noastra (sau a noastra insine pentru cum ne oglindim in ea). Unul din cele mai importante aspecte care trebuiesc clarificate este cum sa facem diferenta intre idealizarea sanatoasa si necesara ce caracterizeaza perioada “lunei de miere” de la inceputul relatiei, si idealizarea problematica descrisa mai sus.

b.      Dragostea virtuala – se refera la tipul de relatie caracterizata de existenta unei distante geografice (la distanta, intermitenta, online). In acest fel suntem impiedicati sa fim impreuna cu persoana iubita in mod frecvent si putem sa ne realizam propriile constructii mentale si emotionale romantate atat despre celalalt cat si despre relatie.

c.       Dragostea unidirectionala – cu cat celalalt e mai indisponibil cu atat il dorim mai mult. Ne conditionam fericirea de raspunsul celuilalt la sentimentele noastre, iar de cele mai multe ori cand raspunde, ne pierdem interesul. Acelasi lucru este valabil si in cazul invers cand noi suntem curtati de persoane carora nu le raspundem, iar cand in cele din urma o facem…isi pierd interesul. Tiparul pe care il manifestam functioneaza si intr-o situatie si in alta, noi putand sa ne aflam in oricare din cele 2 situatii.

d.      Dragostea interzisa – cu cat relatia are mai multe bariere cu atat pare mai “predestinata” si ne angajam si mai mult in ea. Suntem atrasi de senzatia de risc (poate chiar pericol) creata de obstacolele existente in calea ei (ex: profesori si studenti, delincventi, parinti si colegi de ai copiilor lor, sotia/sotul si intructorul de tenis/inot/psihologul). Desi de cele mai multe ori avem impresia ca daca depasim obstacolele vom putea materializa iubirea intr-un mod natural, sunt hiar aceste obstacole cele ce creaza pasiunea. Odata ce dificultatea dispare, acelasi lucru se intampla si cu relatia/iubirea.

e.      Dragostea sexuala – nu se refera la o iubire ce are si o componenta sexuala, ci la o componenta sexuala fara iubire. Este cea care se bazeaza pe dorinta si nimic altceva. Poate aparea sub forma constienta, in care ambii parteneri sunt dornici de explorare fizica fara niciun fel de atasament emotional sau sub forma inconstienta,  cand una sau ambele parti se amagesc ca sunt indragostiti. (Ca si o statistica interesanta aceasta este cea mai des intalnita forma de tipar masculina, cand barbatii au de fapt doar “o dorinta”). Cel mai des se termina atunci cand unul sau amandoi partenerii isi amintesc/dau seama ca nu sunt doar corp si ca psihicul si sufletul lor au tot atatea nevoi cat si corpul.

f.        Dragostea triunghiulara – prezinta situatia cand aducem inca o persoana (chit ca e fizica sau imaginara) in relatie. De exemplu ne iubim partenerul ca sot/sotie si parinte dar ne iubim amantul/amanta ca si partener sexual. Sau ne intalnim cu cineva in timp ce avem o pasiune pentru fratele/sora acestuia. Sau ne iubim partenerul dar preferam sa ne petrecem weekendurile in permanenta cu parintii. Cea de-a treia parte a relatiei nu este intotdeauna o persoana – poate fi un lucru sau o activitate. Putem sa avem un angajament serios fata de partener dar ne petrecem toate weekendurile skiind, jucand golf/tenis/jocuri video. De cele mai multe ori elementul in plus dispare, nu insa inainte de a fi produs daune considerabile.

g.       Dragostea androgina – este cea care in secret, ne dorim ca partenerul sa treaca printr-o schimbare de sex, emotional vorbind. Practic este vorba despre incercarea de a transforma pe cineva in persoana cea mai similara cu noi, cea care ne-ar satisface cel mai mult nevoile. Femeile cauta pe cineva mai “conectat cu emotiile”, iar barbatii cauta pe cineva “nu asa emotional si analitic”. Problema tiparului apare doar in cazurile in care aceste roluri sunt complet polarizate, mergand la extreme.

11.   E important de retinut ca atunci cand nu sunt extreme, aceste tipare sunt doar diverse aspecte ale iubirii. In acelasi timp, chiar si atunci cand sunt complet destructive, rareori vin intr-o forma evidenta astfel incat sa fie recunoscute cu usurinta.

12.   Desi ambivalenta se manifesta diferit pentru fiecare din aceste tipare, redusa la esenta, se refera la acelasi lucru: incercarea de a evita sentimentele de vulnerabilitate si in consecinta ura, furie, resentimente indreptate catre receptorul iubirii noastre.

a.       In Dragostea Narcisista – ambivalenta este eschivata prin diverse mijloace de idealizare reciproca al caror obiectiv este sa ne faca sa evitam imperfectiunile celeilalte persoane si modul in care aceste imperfectiuni te fac sa te simti.
b.      In Dragostea Virtuala – motivul pentru care refuzam ambivalenta este ca sa ne conditionam sa credem  ca distanta si absenta maresc dragostea de fapt.
c.       In Dragostea Unidirectionala – evitam ambivalenta prin faptul ca nu ne dorim ceea ce nu putem avea, si daca totusi o obtinem, ne pierdem interesul, ceea ce tot evitarea ambivalentei reprezinta.
d.      In Dragostea Interzisa – sentimentele negative asociate ambivalentei sunt proiectate asupra unor factori sau persoane externe ceea ce ne ajuta sa nu le simtim pentru persoana pe care o iubim.
e.      In Dragostea Sexuala – ne impartim ambivalenta astfel incat sa fim atrasi de corpul dar nu si de sufletul partenerului.
f.        In Dragostea in triunghi – ne impartim ambivalenta intre partenerul primar si inca ceva. Decat sa traim cu limitarile partenerului preferam sa gasim o a treia “parte” care nu are aceste limitari.
g.       In Dragostea Androgina – incercam sa evitam ambivalenta prin faptul ca pretindem ca nu exista diferente psihologice intre sexe si ca partenerul nostru poate fi perfect compatibil cu noi – cand nu e, pretindem ca poate fi schimbat.