Translate

joi, 5 noiembrie 2015

Conflictul e sanatos

M-am uitat pe postul anterior – cel in care povesteam primele 2 tipare relationale care provin din neacceptarea ambivalentei. E lung, e chiar foarte lung, plin de termeni si concepte din psihologia clinica ce uneori rezoneaza prea putin cu noi din cauza limbajului inaccesibil.

Ambivalenta

 In consecinta, celelalte tipare le voi trata mult mai lejer. Ca si un foarte scurt sumar, concluzia cartii e una de bun simt pe care o descoperim natural pe masura ce inaintam in varsta si avem mai multa experienta in relatii. Si in al doilea rand e impartita in 2 aspecte:
1.       Tolerarea, asumarea si intelegerii propriei ambivalente este o cerinta obligatorie pentru a te putea afla intr-o relatie serioasa.
2.       Conflictul intr-o relatie este bun. Repet, oricat de contra-intuitiv ar parea: conflictul intr-o relatie este bun.

Fiecare din noi resimtim un conflict interior cu privire la cel cu care ne aflam in relatie, la noi insine, la relatie in sine, la cum ne simtim aici si acum. Avem temeri legate de diverse actiuni pe care le vedem, vorbe pe care le auzim, iar interpretarea noastra a tuturor acestor lucruri vine sa puna paie pe foc creand mai tot timpul concluzia de “nu e persoana potrivita pentru mine”.  De ce?!

Pentru ca nu exprimam toate aceste ganduri si temeri si pentru ca ne gandim ca e de datoria noastra sa gestionam acest conflict singuri. Uitam insa, ca intr-o relatie nu suntem singuri. Suntem doi oameni – fiecare cu temeri, ganduri, experiente de viata ce ne-au format niste idei sau principii care ne pot ajuta sau din contra, sabota in relatia in care ne aflam. Daca nu exprimi ce anume te deranjeaza la celalalt, bineinteles intr-un mod asertiv, celalalt poate nu isi va da seama niciodata ca o actiune sau vorba poate genera o luna de ganduri negre in tine.

De multe ori nu exprimam toate aceste lucruri pentru ca folosim oricare din urmatoarele 2 rationamente gresite:
-          “daca nu imi place asa cum e atunci inseamna ca nu suntem potriviti”
-          “e problema mea daca ma deranjeaza chestia asta…de ce sa ii zic…mai bine ma ocup eu de gestionarea problemei mele”. 


Ce facem aplicand oricare din aceste doua moduri de gandire? Evitam un conflict direct. Evitam sa ne aducem ambivalenta pe care o resimtim fata de partener in relatie si in fata acestuia. Evitam posibilitatea constientizarii ca intr-adevar relatia si partenerul poate nu sunt “a good fit”. Atata timp cat lucrurile nu sunt exprimate clar, ele nu sunt intelese clar. Nici de cel ce le gandeste, nici de cel caruia i se adreseaza.

Multe relatii de lunga durata sunt prinse intr-un nivel scazut (si tolerabil) de nefericire cronica deoarece partenerii se tem de conflict. Pot sa accepte la nivel mental imperfectiunile celuilalt in sensul ca evita tentatiile exterioare, dar evita intimitatea sinceritatii totale si in consecinta si trecerea printr-un conflict ce ar aduce oportunitatea de a il depasi, in final avand o acceptare mai profunda si emotionala a partenerului.

Oricat de superficial te-ai considera pentru faptul ca poate ti se pare ca prietena ta s-a ingrasat si nu te mai atrage asa tare si incepi sa vezi femei atragatoare in jurul tau, daca lucrul asta te streseaza si iti pune presiune interioara exprima-l. De cele mai multe ori aspectul pe care il verbalizam este de fapt doar “the tip of the aisberg” – poate de fapt te deranjeaza ca nu e asa interesata de nimic ce se petrece in jurul ei, ca a devenit foarte “needy” si se agata de tine, etc.

Pana cand conflictul nu e adus din capul fiecaruia in mijlocul relatiei ca sa poata fi solutionat, pentru ca ambele persoane implicate sa inteleaga cum il intretin, de unde provine – relatia e fericita doar in aparenta.
Exprimarea sentimentelor si trairilor negative, intr-o maniera constructiva, este cu siguranta o conditie necesara pentru orice relatie functionala, insa nu este una suficienta. La fel de important este intelegerea faptului ca multe din barierele noastre de perceptie si ideile noastre sunt de fapt o conditionare a psihologiei proprii, prezente si trecute. Ideea e destul de simpla “Spune ce te deranjeaza dar asuma-ti si responsabilitatea sentimentelor si parerilor, a modului in care s-au format si a a cauzelor din care provin, care de multe ori nu au legatura cu cel din fata ta!”. Pana nu le spunem raspicat insa nu avem cum sa disecam subiectul si nici sa constientizam ceva.

Conflictul e bun si deoarece creaza posibilitatea re-asumarii relatiei de fiecare data. Orice conflict, oricand ar aparea (chiar si intr-o casatorie de 20 de ani) ofera posibilitate re-evaluarii relatiei si alegerilor facute. De asta e temut de multa lume -  “daca spun asta si pe urma ajungem sa ne despartim?” – care prefera o stare de permanenta nemultumire calduta in locul asumarii unui disconfort temporar ce poate propulsa intimitatea la un alt nivel sau ii poate aduce in situatia de a fi singuri si de a cauta altceva.

Intr-un conflict iti re-evaluezi deciziile, alegerile, parerile. Te separi si te distantezi de celalalt, de relatie, fara sa iesi neaparat din ea (sau poate chiar iesi). Distanta, fizica sau psihologica, ajuta foarte mult in acest caz la constientizarea unor ganduri inutile, concluzii gresite, comportamente nocive (si fata de noi insine nu doar fata de celalalt). Aducandu-ti aminte ca esti un individ unic, cu un simt de independenta si egoism (sanatos in cazul asta) iti poti asuma relatia din alegere si dorinta de a fi cu celalalt, nu doar din obligatie sau obisnuinta.

Odata depasit conflictul ramane intimitatea castigata in urma lui. Cu toate cartile pe masa, cu suferinta in suflet oamenii fac trecerea de la o relatie la o relatie buna, frumoasa si functionala. Desi “functional” e departe de a suna romantic, este de fapt calitatea cea mai importanta si care asigura longevitatea relatiei – capacitatea de a functiona indiferent de presiunile interne si externe care se abat asupra ei. Iar functionalitatea vine din asumarea conflictului, oricat de dureros ar fi.



Uitandu-ma in jurul meu si citind suficiente carti din spectrul psihologic, carti de studii sociologice, antropologice, concluzia mea este ca cele mai bune relatii sunt cele in care oamenii accepta conflictul si disconfortul temporar (care poate dura chiar si mai multe luni) stiind ca la capatul lui ii asteapta o recompensa emotionala mai mare decat orice ar putea produce evitarea conflictului: intimitatea emotionala, psihica si confortul mental ca chiar stiu langa cine anume se afla in relatia respectiva.

Practic, daca e sa fac un rezumat al rezumatului, pentru ca o relatie sa dureze, sa functioneze si sa aduca fericire e nevoie de cearta si de sex. Nu neaparat in ordinea asta!

Pentru cine are nevoie de material suplimentar, aici e un articol care imi place tare mult si pe care cel mai probabil o sa il pun ca referinta in multe alte posturi. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu