Translate

marți, 3 noiembrie 2015

Rezumate si idei principale - 6 - Alon Gratch - Daca dragostea ar gandi (2)

1.    Dragostea Narcisista  
Desi toata lumea e familiarizata cu povestea lui Narcis, tanarul frumos care s-a indragostit de propria sa imagine reflectata intr-un rau, mai putini suntem familiarizati cu partenera sa – Echo, nimfa blestemata de zei doar cu abilitatea de a repetea, nu si de a initia vorbirea.

Cand nimfa raului, Echo l-a intalnit pe Narcis si l-a auzit spunand cuvinte de dragoste, evident le-a repetat si ea. Din pacate insa Narcis vorbea cu sine insusi, iar Echo doar repeta. Amandoi au fost mintiti de aceste oglinzi: Echo credea ca Narcis vorbeste cu ea, iar Narcis credea ca reflectia lui vorbeste cu el, nefiind nici macar constient de existenta lui Echo.

Ca sa aducem povestea in prezent si Echo este la fel de narcisista ca si Narcis. Desi societatea noastra evolueaza, multe femei isi hranesc inca stima de sine prin a ii face pe altii sa se simta bine cu ei insisi. Cu alte cuvinte, nevoia lor egoista este sa fie ne-egoiste. Narcisismul lor consta in faptul ca au nevoie sa se simta necesare – indiferent daca persoana cealalta are sau nu nevoie in mod real de ele. In consecinta, narcisismul lor, desi mai dificil de descoperit, este la fel de puternic ca cel al barbatilor.

In dragostea narcisista, dinamica relatiei e de obicei traditional orientata in functie de sexe. Desi pare de necrezut in zilele noastra, multe femei cu realizari profesionale remarcabile inca sufera de stima de sine joasa daca nu simt ca partenerii lor sau copiii lor au nevoie de ele, sau daca nu sunt placute de cei din jur.
Un aspect interesant al acestui tipar este ca aceeasi persoana se poate afla atat in postura de Echo cat si de Narcis in relatii diferite. Cu alte cuvinte, nu ramanem in acelasi rol in toate relatiile pe care le avem.

Narcis si Echo - fiecare indragostit de o oglinda


Pasul 1 – Recunoasterea tiparului
Desi tindem sa consideram narcisismul “patologic” ca o forma de dragoste de sine excesiva, adevarul este aproape complet contrar. Condus de o inconstienta stima de sine joasa sau ura de sine, narcisistul incearca sa se simta bine cu el insusi exagerand si epatand cu realizarile, puterea sau frumusetea. Narcisismul ca si concentrare pe propria persoana vine din eforturile noastre de a ne gestiona stima de sine.

Cum stima de sine evolueaza din frageda copilarie pornind din experienta de a fi iubiti, atunci cand ne indragostim este automat activata. Daca dragostea este reciproca ne simtim valorosi, daca nu, ne simtim inadecvati, nepotriviti. Pentru ca pastrarea unei stime de sine sanatoasa este cruciala pentru sanatatea noastra emotionala, narcisimul se foloseste de multe mecanise de aparare in acest scop. Printre cele mai relevante experientei de indragostire este apararea idealizarii.

Idealizarea la inceputul unei relatii este necesara – ne ajuta sa ignoram imperfectiunile, sa credem ca partenerul nu ne va parasi sau abandona. Cand ne indragostim nu avem dovezi care sa justifice validitatea actului de indragostire. Insa o facem oricum pentru ca ne face sa ne simti valorosi, speciali. Idealizarea ne face sa ne simtim bine cu noi insine, direct - cand suntem idealizati, si indirect - cand idealizam pe cineva si ne reflectam in imaginea sa.
Desi miezul idealizarii trebuie sa ramana prezent pentru ca o iubire sa dureze, intenstitatea si puterea indragostirii initiale sunt incompatibile cu intimitatea de durata. Asta se intampla pentru ca daca nu putem sa ne aratam si aspectele mai putin atragatoare si nu lasam partenerul sa le inregistreze ca atare, de fapt nu acesta nu ajunge sa ne cunoasca cu adevarat si ne iubeste doar superficial, ceea ce constituie de fapt baza Iubirii Narcisiste. In aceaasta, ne indragostim de un aspect al persoanei si consideram ca acest aspect reprezinta toata persoana.

Foarte multe din relatiile pe care le avem vin din dorinta inconstienta de a replica in partenerul nostru parintele pe care l-am iubit cel mai mult, sau de a gasi pe cineva opus parintelui pe care nu l-am placut/iubit. De exemplu lipsa relatiei cu unul din parinti este cel mai important aspect al relatiei cu acel parinte. Cu alte cuvinte nu este posibil sa nu ai o relatie cu parintii, chiar daca aceasta este una absenta. Ceva tot se construieste in noi chiar si din aceasta absenta.

In multe din relatiile din tipologia Iubirii Narcisiste, protagonistii isi doresc sa fie alaturi de cineva atat de special incat sa se simta si ei speciali fie si doar prin asociere – adica isi neaga ambivalenta legata de partener pentru a evita sentimentele proprii de stima de sine joasa.
In momentele in care idealizam o calitate singulara, care cu siguranta este necesara intr-o relatie insa nu suficienta, cautam de cele mai multe ori sa fim parte din ceva extraordinar.

Desi procesul de identificare si “vindecare” a ambivalentei in 3 pasi implica utilizarea gandurilor in analiza emotiilor, aceasta metoda nu poate fi fortata, si fiecare pas trebuie constientizat si emotional, nu doar cognitiv.

Linia dintre idealizare si devalorizare este si mai subtire decat cea intre iubire si ura. Atat idealizarea si cat si devalorizarea sunt bazate pe negarea unor aspecte ale personalitatii celuilalt.
In Iubirea Narcisista, principalul obiectiv emotional pe care il atribuim partenerului este sa joace un rol in lumea noastra interioara, indiferent cine ar fi partenerul. Acest rol este sa ne creasca stima de sine. Adica o persoana se poate simti bine asociindu-se cu o persoana pe care o idealizeaza si in acelasi timp se poate simti bine distantandu-se de aceeasi persoana pe care ajunge sa o devalorizeze.

Daca partenerul cumva ne salveaza de noi insine,  daca exista ceva la el/ea care ne ajuta sa scapam de sentimentele proaste legate de noi insine, este foarte posibil sa ne aflam intr-o relatie de tip narcisist.
In relatiile realiste, ceea ce ne ofera un simt al valorii este conexiunea cu cealalta persoana, nu “bunurile” exterioare pe care ei le aduc in viata noastra.
Daca la inceput suntem atrasi de un aspect iar ulterior simtim ca ne repugna exact opusul sau, cel mai probabil problema nu sunt acele aspecte ci modul in care le percepem. Ca sa generalizam, realizarea faptului ca problema noastra este perceptia realitatii si nu realitatea insasi este esentiala pentru a ajunge la pasul 1.

Pasul 2 – Intelegerea ambivalentei
In contextul unei iubiri narcisiste, anxietatea noastra nu se refera la posibilitatea pierderii dragostei ci la pierderea unei oglinzi de care depindem pentru reglarea stimei de sine.
Aici trebuie sa ne intrebam – cu ce fel de imperfectiune umana a partenerului putem trai? Ca sa ne putem raspunde la aceasta intrebare trebuie insa sa stim mai multe despre noi insine, implicandu-ne in viata noastra, traind diverse experiente si relatii si ulterior reflectand asupra lor.
Un lucru pe care e bine totusi sa il tinem minte e sa nu cadem in capcana de a incerca o noua relatie inainte de a fi incercat sa facem ceva altfel in relatia pe care o avem deja.

Pasul 3 – Rezolvarea ambivalentei
In pasul 3, mergem dincolo de preocuparea narcisista a de a ne simti bine cu noi insine catre a ne iubi partenerul pentru cine ste cu adevarat, aici incluzand mai ales modurile in care acesta este diferit de noi. Pentru asta trebuie sa lasam la o parte narcisismul, lucru care paradoxal, nu putem sa il facem decat dupa ce i-am permis sa existe.
Ca sa reducem pasul 3 la esential, el presupune:
-          Construirea unei vieti personala si oprirea din a ne concentra atata pe partener
-          Aprecierea lucrurilor pe care partenerul le ofera, nu pe ceea ce nu are sau nu ofera
-          Observa cresterea partenerului in acele aspecte care simti ca lipsesc in timp ce constientizezi si propria ta crestere (ca urmare a preocuparii crescute asupra propriei tale vieti)

2.    Dragostea Virtuala

Actul indragostirii cere sa trecem cu vederea imperfectiunile pe care altfel, suntem foarte atenti sa le observam la oricine altcineva.
Sindromul Pygmalion se refera la incapatanarea de a ignora deficientele celuilalt. Cei care sunt atinsi de el atunci cand se indragostesc, nu doar ignora deficientele ci exagereaza, elboreaza si creaza noi trasaturi pozitive care in mod evident nu exista decat in ochii celui ce priveste. Aceasta este tema centrala a Iubirii Virtuale. Suntem indragostiti de o constructie a mintii noastre, care are prea putin de a face cu persoana din fata noastra.
Din pacate nu avem cum sa ne dam seama de acest lucru devreme in relatie, deoarece de multe ori alegem oameni si situatii care ascund realitatea. In cazul Iubirii Virtuale, acest lucru este reprezentat de cele mai multe ori de relatii la distanta. Problema nu este atat faptul ca ignoram distanta fizica ci faptul ca o folosim ca sa evitam sa ne simtim ambivalenti fata de partener.

Pygmalion si Galateea - Construirea partenerului ideal din nemultumirea fata de tot ce exista


Pasul 1 – Recunoasterea tiparului
In absenta contactului fizic regulat este foarte usor sa ne indragostim de propriile constructii mentale.

Pasul 2 – Intelegerea ambivalentei
Mergand pe o analiza a genurilor, barbatii care se dedica succesului extern sunt mult mai putin pasibili sa fie sensibili si sa ofere sprijin emotional, iar cei care prefera sa discuta despre relatie si sa petreaca timp cu copii sunt mai putin agresivi in plan profesional. Deci, cum alegem intre doua optiuni care sunt la fel de imbietoare sau respingatoare? Singurul raspuns este – prin a ne cunoaste pe noi insine foarte bine.

Asta inseamna sa intelegem ca intrebarea de baza este “Ce conteaza cu adevarat pentru mine?” sau si mai clar “Cu ce varianta m-as simti mai nefericit?”. Atunci cand alegem avantaje avem tendinta sa analizam foarte mult, insa cand analizam ce anume putem pierde, raspunsurile sunt mai evidente.
Pentru multa lume randurile de mai sus pot suna ca “fac un compromis”, insa nu este deloc asa.

Pasul 3 – Rezolvarea ambivalentei
Ca si principiu general, daca esti un vanzator de trasuri si cineva inventeaza o masina, mai curand incepi sa vinzi masini decat sa ii convingi pe oameni ca acestea nu sunt bune. Ca sa aducem exemplul in sfera relatiilor, e sanatos sa stim ca e imposibil sa schimbam pe cineva. E suficient de dificil sa ne schimbam noi insine!

De multe ori rezistenta la a accepta limitarile partenerului vine din faptul ca simtim ca facem ceva impotriva firii noastre, impotriva valorilor sau principiilor sau preferintelor noastre.  Odata ce ne-am raspuns insa la intrebarea de mai sus, singurul lucru pe care trebuie sa il facem este sa invatam cum sa acceptam limitarile celui din fata noastra, tinand minte lucrurile care ne plac la el.

Cu cat mai mult ne angajam in a face lucruri care sunt importante pentru celelalt, cu atat si celalalt va reciproca acest comportament. Cu cat ne acceptam pe noi insine cu atat reusim sa ii acceptam si pe cei din jur.
Unul din motivele pentru care nu reusim mereu sa implementam aceste comportamente este obiceiul compulsiv al repetitiei – ne simtim constransi sa repetam ceva de pe urma caruia am suferit pana reusim sa il stapanim.
Un alt motiv este familiaritatea unei probleme/situatii. Obisnuinta si teama de schimbare ce o insoteste sunt printre cei mai puterni factori motivationali umani. Chiar daca negativi.

Problema ce apare din angajarea in vechi tipare este nu doar lasam timpul sa treaca ci intarim aceste tipare, comportamental, emotional si chiar biochimic – prin intarirea conexiunilor neuronale ce ghideaza aceste tipare. Desi stim ca aceste comportamente nu ne sunt benefice ne este greu sa renuntam la ele, mai ales pentru ca in acest caz, se traduc prin iesirea dintr-o relatie si posibilitatea de a nu ne afla intr-o alta prea curand sau de a trebui sa exploram relatii care initial par gresite.

Insa pana sa intram in zona unor noi comportamente in relatii, trebuie sa stim mai multe despre nevoile noastre emotionale, iar acest lucru se face analizandu-ne toate relatiile: cu familia, iubiti, prieteni apropiati si cunoscuti. Ideea este sa ne dam seama ce anume ne atrage la cei din jurul nostru ca sa ne dam seama ce anume conteaza cu adevarat pentru noi. Cand ne fortam sa alegem ceva dintre doua variante la fel de placute sau neplacute ajungem la o preferinta de baza.

Acest lucru e important pentru ca nimeni nu e perfect, asa ca e important sa stim cu adevarat ce vrem. Alegem Iubirea Virtuala tocmai pentru ca vrem sa evitam interactiunea cu imperfectiunile pe care nu le suportam.
In aceasta situatie, a avea o viata proprie bogata si in consecinta sa nu ne concentram excesiv pe partener este o modalitate sigura de a reduce ambivalenta.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu