Translate

luni, 9 noiembrie 2015

Rezumate si idei principale - 7 - Alon Gratch - Daca dragostea ar gandi (3)

1.    Dragostea Unidirectionala
Este inclinarea de a ne indragosti sau de a fi atrasi de persoane care sunt indisponibile emotional, corolarul fiind ca si noi suntem in mod repetitiv indisponibili pentru persoane care sunt interesate de noi. In aceasta situatie ambivalenta fata de dragoste se manifesta prin impartirea persoanelor in extreme: atractive si neatractive.  Mai simplu de exprimat este ca suntem atrasi de persoane care ne resping si ii respingem la randul nostru pe cei care sunt atrasi de noi.


Pasul 1 – Recunoasterea tiparului
Ideal ar fi sa observam ca aceeasi cantitate de energie pe care o investim in atragarea persoanelor indisponibile o cheltuim si in evitarea persoanelor disponibile.

Ideea principala este sa reflectam asupra relatiilor pe care le avem folosind urmatoarul mod de gandire “ceea ce simt/spun/vreau este doar jumatate din poveste; cealalta jumatate se afla in consecintele a ceea ce fac”. Deci daca credem ca ne dorim o relatie dar urmarim pe cineva care nu pare sa raspunda ar fi bine sa ne mai gandim odata: daca atiunile noastre rezulta in a il impinge si mai departe concluzia este ca nu vrem de fapt o relatie. Poate ca ne dorim sa vrem sa avem o relatie. La fel, daca ne gandim ca dam cuiva o sansa daca il sarutam/ne culcam cu el chiar daca nu avem chef, o idee buna ar fi sa ne gandim la cum ne vom simti dupa.

Pasul 2 – Intelegerea ambivalentei
Aceasta faza implica intotdeauna constientizarea a ceea ce ne dorim cu adevarat de la un partener si de la o relatie – care este nevoie de baza sau “bottom line”. In cazul persoanelor care sunt atrase doar de persoane indisponibile, acest lucru inseamna sa accepte faptul ca vor putea avea o relatie doar cu acei oameni pe care i-au respins sau pe care nici macar nu i-au observat inainte. In plus, cu cat asteapta mai mult, cu atat mai imperfecti vor fi potentialii parteneri, si cu atat mai ambivalenti se vor simti in fiecare situatie/relatie.

Intelegand faptul ca ambivalenta este o stare naturala si care nu va disparea niciodata, ne oprim din a cauta motive sa plecam dintr-o relatie si incepem sa cautam motive pentru care sa ramanem.

Multi dintre noi ne gandim ca vom fi capabili sa ne luam un angajament pe termen lung (casatorie sau oricum l-am defini si cum s-ar traduce pentru fiecare din noi) doar cand intalnim “persoana potrivita”. Ideea este ca, cel putin in cazul Iubirii Unidirectionale, nu putem sa ne rezolvam ambivalenta decat dupa ce ne luam angajamentul. Acest lucru se intampla deoarece atata timp cat ne gandim ca exista posibilitatea iesirii din relatie, nu avem niciun motiv sa ne acceptam ambivalenta. 
Mai simplu si cu exemple: daca iubitul e prea scund pe urmatorul o sa il alegem mai inalt, daca e prea pasiv o sa cautam pe cineva mai asertiv, daca e prea plictisitor o sa cautam pe cineva mai antrenant…si tot asa…. Pe de alta parte, daca ne dam seama ca va trebui sa traim cu aceasta persoana imperfecta, vom depune mai multe eforturi sa ii acceptam, intelegem si integram limitarile in viata noastra.

Dus mai departe ca si exemplu pentru alte situatii, multi ne chinuim cu indecizia legata de cariera profesionala sau oferte de joburi pentru ca ne gandim ca exista o decizie corecta si una gresita. Acest lucru este de cele mai multe ori fals. O situatie in care decizia este foarte dificila poate indica de fapt ca nu exista o decizie buna si una gresita. Depinde de noi nu sa alegem varianta buna, ci, dupa ce am ales (orice am fi ales) sa avem grija sa ne comportam de natura sa sprijinim decizia deja facuta.

Pasul 3 – Rezolvarea ambivalentei
In multe relatii, un partener se afla intr-o nevoie constanta de apropiere si intimitate iar celalalt vrea sa petreaca timp si in alte parti si in consecinta se simte vinovat si obligat. Dinamica asta se perpetueaza atata timp cat fiecare se asteapta ca celalalt sa se schimbe.
Daca cel “in nevoie” ii spune celuilalt sa petreaca mai putin timp cu prietenii si mai mult timp cu el, singurul lucru pe care il va obtine va fi ca celalalt sa sa se simta si mai obligat si mai vinovat si in consecinta sa vrea sa se indeparteze si mai mult.  La fel, daca cel care vrea sa “scape” ii spune celuilalt sa fie mai independent si sa faca mai multe lucruri singur, ii intareste sentimentele si senzatiile ca nu vrea sa se afle langa el/ea si il/o va face sa isi doreasca apropierea si mai mult.

Este necesar in acest caz sa fim constienti de propriul conflict intern referitor la intimitate – propria nevoie de “impreuna” si de “separat”, pentru ca in felul asta ne putem schimba din interior, schimband astfel si relatia si dinamica ei.

2.    Dragostea in Triunghi
Motivul pentru care unele cupluri ajung in relatii de acest gen este evident…tot evitarea situatiei de a isi recunoaste si gestiona ambivalenta. Orice “tinta externa” chit ca este o persoana (amant, mama, prieten foarte bun) sau o activitate (golf, ski, inot, lectura etc) furnizeaza un motiv exern de vina, care distrage atentia de la ambivalenta interna proprie referitoare la partener.

                                 

Pasul 1 – Recunoasterea tiparului
Daca nu obtinem ce vrem de la partener, acesta devine “partenerul rau” si altcineva, real sau potential, ia temporar locul de “partenerul bun”. Prin acest fenomen, orice triunghi relational uman are 2 caracteristici de baza: diviziune – prin care ne impartim propria iubire in doua, si rivalitate – prin care concuram cu o a treia parte pentru iubirea partenerului.

Multe persoane nu constientizeaza ca isi impart iubirea in 2 ca urmare a ambivalentei pe care o simt fata de partener (cei care divid). Se gandesc ca pur si simplu se indragostesc de o alta persoana si pe urma rationalizeaza: in prima relatie eram prea tanar si nu stiam ce vroiam, in a doua partenerul si-a pierdut interesul fata de relatia sexuala, in a treia eram doar in recuperare dupa a doua si tot asa….

Desi consecintele pentru “rivali” sunt la fel de dureroase, pentru ei este mai simplu sa nege faptul ca au un rol in triunghiul relatiei. Daca partenerul are o aventura, doar nu l-ai pus tu o sa aiba. Aceste persoane evita ambivalenta in 2 moduri: primul – daca eviti sa constientizezi ca a avut o aventura – eviti sa vezi ceva negativ despre el (si anume ca e cineva care ar minti, trada si ascunde toate astea) ; si al doilea – eviti sentimentele puternice de gelozie, respingere, abandon.

In cazul in care celalalta parte a triunghiului este formata dintr-o activitate sau o persoana fara interes sexual, existenta ei este necesara satisfacerii nevoilor emotionale pe care partenerul nu le satisface. In aceasta situatie punctul de start e reprezentat de constientizarea faptului ca relatia primara este cea cu partenerul nu cu activitatea sau cu prietenii/familia.

Pasul 2 – Intelegerea ambivalentei
Exista cateva tipuri de ambivalenta care ii pun pe oameni in risc de a se afla in acest gen de relatii. Acestea nu sunt cauzele reale ale triangularii ci mai degraba ceea ce ei percep sau experimenteaza ca si cauza. Important de tinut minte este ca aceasta cauza este de fapt refuzul de a tolera ambivalenta, nu continutul efectiv al ambivalentei. Familiarizarea cu aceste tipologii insa pot fi de folos in a intelege ce sentimente si ganduri trebuie sa cuprinda in cadrul relatiei lor.

a.       Lipsa sau pierderea interesului sexual – care nu este o problema in sine decat daca nu intelegem de unde anume vine. O situatie foarte des intalnita este cand unul din parinti il paraseste pe celalalt, iar copilul ramas cu parintele parasit isi reprima furia si tristetea fata de parintele care a plecat pana cand devine un adult ce replica aceste comportament in relatiile pe care le are si el.
b.      Sindromul “somnului de dupa amiaza” – cand suntem constant tratati ca niste copii de partener care pare intotdeauna ca stie mai bine ce e bine pentru noi si faptul ca nu facem nimic bine. Atunci cand nu suntem in stare sa exprimam dezacordul fata de cineva care ne trateaza condescent ne cream predispozitia de a actiona din furie si de a intra intr-un triunghi ca sa scapam de aceasta stare conflictuala interna.
c.       Diviziunea masculin-feminin – cand femeia simte ca partenerul este un pres de picioare submisiv si pasiv, iar barbatul site ca partenera lui este o amazoana agresiva sau prea placida.
d.      Partenerul pietrificat – se refera la un partener incremenit intr-o stare de nedezvoltare. De vreme ce schimbare, provocarile si chiar crizele nu pot fi evitate in timpul vietii, dezvoltarea personala este esentiala in orice relatie de lunga durata. In relatiile de succes, ambii parteneri se ridica la nivelul provocarii si cresc separat, si in consecinta impreuna.

Pasul 3 – Rezolvarea ambivalentei
In acest tipar rezolvarea e foarte punctuala.
Daca simti ca ti-ai pierdut interesul sexual concentreaza-te pe ceea ce gasesti atragator la partener nu pe ceea ce ti se pare respingator. Daca ai renuntat la sexualitate proprie, incearca sa o redescoperi insa pentru tine insati nu pentru celalalt.
Daca pana acum ti-a fost teama sa ii spui partenerului sa inceteze sa iti spuna mereu ce sa faci si unde ai gresit si ai ajuns sa fugi intr-o aventura, comporta-te matur, recunoaste ca ai facut o greseala dar ca in continuare ai dreptul sa fii tratat ca un adult.
Daca esti o femeie care se plange mereu ca trebuie sa aiba grija de barbatul cu care este pentru ca se poarta ca un copil, nu mai juca rolul de mama.
Daca senzatia ta este ca ti-ai “depasit” partenerul ia in considerare faptul ca s-ar putea sa nu iti cunosti asa bine partenerul.

3.    Dragostea Interzisa
Este acel tipar in care dragostea nu poate fi materializata.



Pasul 1 – Recunoasterea tiparului
Atractia puternica a Dragostei Interzise implica intotdeauna o rebeliune adolescentina. In adolescenta ne incepem sexualitate adulta cu amenintarea implicita a faptului ca ne separam si de copilarie si de parinti, desi nu suntem inca total pregatiti pentru asta.  In acest tipar de dragoste, pasul 1 necesita constientizarea faptului ca este propria noastra rebeliune – constienta sau inconstienta – si nu conexiunea cu cealalta persoana cea care alimenteaza pasiunea.
Unul din motivele pentru care acest pas este dificil de facut e si pentru ca vedem obstacolul ca extern si obiectiv in loc sa il vedem ca un element creat de perceptia noastra si retinerea de a legitimiza relatia.

Pasul 2 – Intelegerea ambivalentei
Cu totii ne amintim acel moment in care am constientizat nu neaparat ca nu mai suntem sub supravegherea parintilor cat necesitatea crearii unui sistem de supraveghere a noastra insine. Acest moment este cel care reprezinta adevarata libertate. Nu eliberarea de ceva ci libertatea a ceva, a alegerilor, care reprezinta conditia capacitatii noastre de auto-supraveghere.
Acest lucru sta la baza pasului 2, in care fiecre trebuie sa faca o alegere si sa traiasca cu consecintele acesteia. Ideea este sa ne construim o structura psihologica ce evolueaza si a carei misiune este sa contina si sa inlocuiasca adolescentul rebel.

Pasul 3 – Rezolvarea ambivalentei
In acest pas spunem “da” relatiei prin intelegerea faptului ca iubirea interzisa nu este de fapt interzisa.  Ne acceptam relatia ca ceea ce este, asa cum este si ne oprim din dorinta de a sari peste un gard care nu este invizibil, ci inexistent. 

joi, 5 noiembrie 2015

Conflictul e sanatos

M-am uitat pe postul anterior – cel in care povesteam primele 2 tipare relationale care provin din neacceptarea ambivalentei. E lung, e chiar foarte lung, plin de termeni si concepte din psihologia clinica ce uneori rezoneaza prea putin cu noi din cauza limbajului inaccesibil.

Ambivalenta

 In consecinta, celelalte tipare le voi trata mult mai lejer. Ca si un foarte scurt sumar, concluzia cartii e una de bun simt pe care o descoperim natural pe masura ce inaintam in varsta si avem mai multa experienta in relatii. Si in al doilea rand e impartita in 2 aspecte:
1.       Tolerarea, asumarea si intelegerii propriei ambivalente este o cerinta obligatorie pentru a te putea afla intr-o relatie serioasa.
2.       Conflictul intr-o relatie este bun. Repet, oricat de contra-intuitiv ar parea: conflictul intr-o relatie este bun.

Fiecare din noi resimtim un conflict interior cu privire la cel cu care ne aflam in relatie, la noi insine, la relatie in sine, la cum ne simtim aici si acum. Avem temeri legate de diverse actiuni pe care le vedem, vorbe pe care le auzim, iar interpretarea noastra a tuturor acestor lucruri vine sa puna paie pe foc creand mai tot timpul concluzia de “nu e persoana potrivita pentru mine”.  De ce?!

Pentru ca nu exprimam toate aceste ganduri si temeri si pentru ca ne gandim ca e de datoria noastra sa gestionam acest conflict singuri. Uitam insa, ca intr-o relatie nu suntem singuri. Suntem doi oameni – fiecare cu temeri, ganduri, experiente de viata ce ne-au format niste idei sau principii care ne pot ajuta sau din contra, sabota in relatia in care ne aflam. Daca nu exprimi ce anume te deranjeaza la celalalt, bineinteles intr-un mod asertiv, celalalt poate nu isi va da seama niciodata ca o actiune sau vorba poate genera o luna de ganduri negre in tine.

De multe ori nu exprimam toate aceste lucruri pentru ca folosim oricare din urmatoarele 2 rationamente gresite:
-          “daca nu imi place asa cum e atunci inseamna ca nu suntem potriviti”
-          “e problema mea daca ma deranjeaza chestia asta…de ce sa ii zic…mai bine ma ocup eu de gestionarea problemei mele”. 


Ce facem aplicand oricare din aceste doua moduri de gandire? Evitam un conflict direct. Evitam sa ne aducem ambivalenta pe care o resimtim fata de partener in relatie si in fata acestuia. Evitam posibilitatea constientizarii ca intr-adevar relatia si partenerul poate nu sunt “a good fit”. Atata timp cat lucrurile nu sunt exprimate clar, ele nu sunt intelese clar. Nici de cel ce le gandeste, nici de cel caruia i se adreseaza.

Multe relatii de lunga durata sunt prinse intr-un nivel scazut (si tolerabil) de nefericire cronica deoarece partenerii se tem de conflict. Pot sa accepte la nivel mental imperfectiunile celuilalt in sensul ca evita tentatiile exterioare, dar evita intimitatea sinceritatii totale si in consecinta si trecerea printr-un conflict ce ar aduce oportunitatea de a il depasi, in final avand o acceptare mai profunda si emotionala a partenerului.

Oricat de superficial te-ai considera pentru faptul ca poate ti se pare ca prietena ta s-a ingrasat si nu te mai atrage asa tare si incepi sa vezi femei atragatoare in jurul tau, daca lucrul asta te streseaza si iti pune presiune interioara exprima-l. De cele mai multe ori aspectul pe care il verbalizam este de fapt doar “the tip of the aisberg” – poate de fapt te deranjeaza ca nu e asa interesata de nimic ce se petrece in jurul ei, ca a devenit foarte “needy” si se agata de tine, etc.

Pana cand conflictul nu e adus din capul fiecaruia in mijlocul relatiei ca sa poata fi solutionat, pentru ca ambele persoane implicate sa inteleaga cum il intretin, de unde provine – relatia e fericita doar in aparenta.
Exprimarea sentimentelor si trairilor negative, intr-o maniera constructiva, este cu siguranta o conditie necesara pentru orice relatie functionala, insa nu este una suficienta. La fel de important este intelegerea faptului ca multe din barierele noastre de perceptie si ideile noastre sunt de fapt o conditionare a psihologiei proprii, prezente si trecute. Ideea e destul de simpla “Spune ce te deranjeaza dar asuma-ti si responsabilitatea sentimentelor si parerilor, a modului in care s-au format si a a cauzelor din care provin, care de multe ori nu au legatura cu cel din fata ta!”. Pana nu le spunem raspicat insa nu avem cum sa disecam subiectul si nici sa constientizam ceva.

Conflictul e bun si deoarece creaza posibilitatea re-asumarii relatiei de fiecare data. Orice conflict, oricand ar aparea (chiar si intr-o casatorie de 20 de ani) ofera posibilitate re-evaluarii relatiei si alegerilor facute. De asta e temut de multa lume -  “daca spun asta si pe urma ajungem sa ne despartim?” – care prefera o stare de permanenta nemultumire calduta in locul asumarii unui disconfort temporar ce poate propulsa intimitatea la un alt nivel sau ii poate aduce in situatia de a fi singuri si de a cauta altceva.

Intr-un conflict iti re-evaluezi deciziile, alegerile, parerile. Te separi si te distantezi de celalalt, de relatie, fara sa iesi neaparat din ea (sau poate chiar iesi). Distanta, fizica sau psihologica, ajuta foarte mult in acest caz la constientizarea unor ganduri inutile, concluzii gresite, comportamente nocive (si fata de noi insine nu doar fata de celalalt). Aducandu-ti aminte ca esti un individ unic, cu un simt de independenta si egoism (sanatos in cazul asta) iti poti asuma relatia din alegere si dorinta de a fi cu celalalt, nu doar din obligatie sau obisnuinta.

Odata depasit conflictul ramane intimitatea castigata in urma lui. Cu toate cartile pe masa, cu suferinta in suflet oamenii fac trecerea de la o relatie la o relatie buna, frumoasa si functionala. Desi “functional” e departe de a suna romantic, este de fapt calitatea cea mai importanta si care asigura longevitatea relatiei – capacitatea de a functiona indiferent de presiunile interne si externe care se abat asupra ei. Iar functionalitatea vine din asumarea conflictului, oricat de dureros ar fi.



Uitandu-ma in jurul meu si citind suficiente carti din spectrul psihologic, carti de studii sociologice, antropologice, concluzia mea este ca cele mai bune relatii sunt cele in care oamenii accepta conflictul si disconfortul temporar (care poate dura chiar si mai multe luni) stiind ca la capatul lui ii asteapta o recompensa emotionala mai mare decat orice ar putea produce evitarea conflictului: intimitatea emotionala, psihica si confortul mental ca chiar stiu langa cine anume se afla in relatia respectiva.

Practic, daca e sa fac un rezumat al rezumatului, pentru ca o relatie sa dureze, sa functioneze si sa aduca fericire e nevoie de cearta si de sex. Nu neaparat in ordinea asta!

Pentru cine are nevoie de material suplimentar, aici e un articol care imi place tare mult si pe care cel mai probabil o sa il pun ca referinta in multe alte posturi. 

marți, 3 noiembrie 2015

Rezumate si idei principale - 6 - Alon Gratch - Daca dragostea ar gandi (2)

1.    Dragostea Narcisista  
Desi toata lumea e familiarizata cu povestea lui Narcis, tanarul frumos care s-a indragostit de propria sa imagine reflectata intr-un rau, mai putini suntem familiarizati cu partenera sa – Echo, nimfa blestemata de zei doar cu abilitatea de a repetea, nu si de a initia vorbirea.

Cand nimfa raului, Echo l-a intalnit pe Narcis si l-a auzit spunand cuvinte de dragoste, evident le-a repetat si ea. Din pacate insa Narcis vorbea cu sine insusi, iar Echo doar repeta. Amandoi au fost mintiti de aceste oglinzi: Echo credea ca Narcis vorbeste cu ea, iar Narcis credea ca reflectia lui vorbeste cu el, nefiind nici macar constient de existenta lui Echo.

Ca sa aducem povestea in prezent si Echo este la fel de narcisista ca si Narcis. Desi societatea noastra evolueaza, multe femei isi hranesc inca stima de sine prin a ii face pe altii sa se simta bine cu ei insisi. Cu alte cuvinte, nevoia lor egoista este sa fie ne-egoiste. Narcisismul lor consta in faptul ca au nevoie sa se simta necesare – indiferent daca persoana cealalta are sau nu nevoie in mod real de ele. In consecinta, narcisismul lor, desi mai dificil de descoperit, este la fel de puternic ca cel al barbatilor.

In dragostea narcisista, dinamica relatiei e de obicei traditional orientata in functie de sexe. Desi pare de necrezut in zilele noastra, multe femei cu realizari profesionale remarcabile inca sufera de stima de sine joasa daca nu simt ca partenerii lor sau copiii lor au nevoie de ele, sau daca nu sunt placute de cei din jur.
Un aspect interesant al acestui tipar este ca aceeasi persoana se poate afla atat in postura de Echo cat si de Narcis in relatii diferite. Cu alte cuvinte, nu ramanem in acelasi rol in toate relatiile pe care le avem.

Narcis si Echo - fiecare indragostit de o oglinda


Pasul 1 – Recunoasterea tiparului
Desi tindem sa consideram narcisismul “patologic” ca o forma de dragoste de sine excesiva, adevarul este aproape complet contrar. Condus de o inconstienta stima de sine joasa sau ura de sine, narcisistul incearca sa se simta bine cu el insusi exagerand si epatand cu realizarile, puterea sau frumusetea. Narcisismul ca si concentrare pe propria persoana vine din eforturile noastre de a ne gestiona stima de sine.

Cum stima de sine evolueaza din frageda copilarie pornind din experienta de a fi iubiti, atunci cand ne indragostim este automat activata. Daca dragostea este reciproca ne simtim valorosi, daca nu, ne simtim inadecvati, nepotriviti. Pentru ca pastrarea unei stime de sine sanatoasa este cruciala pentru sanatatea noastra emotionala, narcisimul se foloseste de multe mecanise de aparare in acest scop. Printre cele mai relevante experientei de indragostire este apararea idealizarii.

Idealizarea la inceputul unei relatii este necesara – ne ajuta sa ignoram imperfectiunile, sa credem ca partenerul nu ne va parasi sau abandona. Cand ne indragostim nu avem dovezi care sa justifice validitatea actului de indragostire. Insa o facem oricum pentru ca ne face sa ne simti valorosi, speciali. Idealizarea ne face sa ne simtim bine cu noi insine, direct - cand suntem idealizati, si indirect - cand idealizam pe cineva si ne reflectam in imaginea sa.
Desi miezul idealizarii trebuie sa ramana prezent pentru ca o iubire sa dureze, intenstitatea si puterea indragostirii initiale sunt incompatibile cu intimitatea de durata. Asta se intampla pentru ca daca nu putem sa ne aratam si aspectele mai putin atragatoare si nu lasam partenerul sa le inregistreze ca atare, de fapt nu acesta nu ajunge sa ne cunoasca cu adevarat si ne iubeste doar superficial, ceea ce constituie de fapt baza Iubirii Narcisiste. In aceaasta, ne indragostim de un aspect al persoanei si consideram ca acest aspect reprezinta toata persoana.

Foarte multe din relatiile pe care le avem vin din dorinta inconstienta de a replica in partenerul nostru parintele pe care l-am iubit cel mai mult, sau de a gasi pe cineva opus parintelui pe care nu l-am placut/iubit. De exemplu lipsa relatiei cu unul din parinti este cel mai important aspect al relatiei cu acel parinte. Cu alte cuvinte nu este posibil sa nu ai o relatie cu parintii, chiar daca aceasta este una absenta. Ceva tot se construieste in noi chiar si din aceasta absenta.

In multe din relatiile din tipologia Iubirii Narcisiste, protagonistii isi doresc sa fie alaturi de cineva atat de special incat sa se simta si ei speciali fie si doar prin asociere – adica isi neaga ambivalenta legata de partener pentru a evita sentimentele proprii de stima de sine joasa.
In momentele in care idealizam o calitate singulara, care cu siguranta este necesara intr-o relatie insa nu suficienta, cautam de cele mai multe ori sa fim parte din ceva extraordinar.

Desi procesul de identificare si “vindecare” a ambivalentei in 3 pasi implica utilizarea gandurilor in analiza emotiilor, aceasta metoda nu poate fi fortata, si fiecare pas trebuie constientizat si emotional, nu doar cognitiv.

Linia dintre idealizare si devalorizare este si mai subtire decat cea intre iubire si ura. Atat idealizarea si cat si devalorizarea sunt bazate pe negarea unor aspecte ale personalitatii celuilalt.
In Iubirea Narcisista, principalul obiectiv emotional pe care il atribuim partenerului este sa joace un rol in lumea noastra interioara, indiferent cine ar fi partenerul. Acest rol este sa ne creasca stima de sine. Adica o persoana se poate simti bine asociindu-se cu o persoana pe care o idealizeaza si in acelasi timp se poate simti bine distantandu-se de aceeasi persoana pe care ajunge sa o devalorizeze.

Daca partenerul cumva ne salveaza de noi insine,  daca exista ceva la el/ea care ne ajuta sa scapam de sentimentele proaste legate de noi insine, este foarte posibil sa ne aflam intr-o relatie de tip narcisist.
In relatiile realiste, ceea ce ne ofera un simt al valorii este conexiunea cu cealalta persoana, nu “bunurile” exterioare pe care ei le aduc in viata noastra.
Daca la inceput suntem atrasi de un aspect iar ulterior simtim ca ne repugna exact opusul sau, cel mai probabil problema nu sunt acele aspecte ci modul in care le percepem. Ca sa generalizam, realizarea faptului ca problema noastra este perceptia realitatii si nu realitatea insasi este esentiala pentru a ajunge la pasul 1.

Pasul 2 – Intelegerea ambivalentei
In contextul unei iubiri narcisiste, anxietatea noastra nu se refera la posibilitatea pierderii dragostei ci la pierderea unei oglinzi de care depindem pentru reglarea stimei de sine.
Aici trebuie sa ne intrebam – cu ce fel de imperfectiune umana a partenerului putem trai? Ca sa ne putem raspunde la aceasta intrebare trebuie insa sa stim mai multe despre noi insine, implicandu-ne in viata noastra, traind diverse experiente si relatii si ulterior reflectand asupra lor.
Un lucru pe care e bine totusi sa il tinem minte e sa nu cadem in capcana de a incerca o noua relatie inainte de a fi incercat sa facem ceva altfel in relatia pe care o avem deja.

Pasul 3 – Rezolvarea ambivalentei
In pasul 3, mergem dincolo de preocuparea narcisista a de a ne simti bine cu noi insine catre a ne iubi partenerul pentru cine ste cu adevarat, aici incluzand mai ales modurile in care acesta este diferit de noi. Pentru asta trebuie sa lasam la o parte narcisismul, lucru care paradoxal, nu putem sa il facem decat dupa ce i-am permis sa existe.
Ca sa reducem pasul 3 la esential, el presupune:
-          Construirea unei vieti personala si oprirea din a ne concentra atata pe partener
-          Aprecierea lucrurilor pe care partenerul le ofera, nu pe ceea ce nu are sau nu ofera
-          Observa cresterea partenerului in acele aspecte care simti ca lipsesc in timp ce constientizezi si propria ta crestere (ca urmare a preocuparii crescute asupra propriei tale vieti)

2.    Dragostea Virtuala

Actul indragostirii cere sa trecem cu vederea imperfectiunile pe care altfel, suntem foarte atenti sa le observam la oricine altcineva.
Sindromul Pygmalion se refera la incapatanarea de a ignora deficientele celuilalt. Cei care sunt atinsi de el atunci cand se indragostesc, nu doar ignora deficientele ci exagereaza, elboreaza si creaza noi trasaturi pozitive care in mod evident nu exista decat in ochii celui ce priveste. Aceasta este tema centrala a Iubirii Virtuale. Suntem indragostiti de o constructie a mintii noastre, care are prea putin de a face cu persoana din fata noastra.
Din pacate nu avem cum sa ne dam seama de acest lucru devreme in relatie, deoarece de multe ori alegem oameni si situatii care ascund realitatea. In cazul Iubirii Virtuale, acest lucru este reprezentat de cele mai multe ori de relatii la distanta. Problema nu este atat faptul ca ignoram distanta fizica ci faptul ca o folosim ca sa evitam sa ne simtim ambivalenti fata de partener.

Pygmalion si Galateea - Construirea partenerului ideal din nemultumirea fata de tot ce exista


Pasul 1 – Recunoasterea tiparului
In absenta contactului fizic regulat este foarte usor sa ne indragostim de propriile constructii mentale.

Pasul 2 – Intelegerea ambivalentei
Mergand pe o analiza a genurilor, barbatii care se dedica succesului extern sunt mult mai putin pasibili sa fie sensibili si sa ofere sprijin emotional, iar cei care prefera sa discuta despre relatie si sa petreaca timp cu copii sunt mai putin agresivi in plan profesional. Deci, cum alegem intre doua optiuni care sunt la fel de imbietoare sau respingatoare? Singurul raspuns este – prin a ne cunoaste pe noi insine foarte bine.

Asta inseamna sa intelegem ca intrebarea de baza este “Ce conteaza cu adevarat pentru mine?” sau si mai clar “Cu ce varianta m-as simti mai nefericit?”. Atunci cand alegem avantaje avem tendinta sa analizam foarte mult, insa cand analizam ce anume putem pierde, raspunsurile sunt mai evidente.
Pentru multa lume randurile de mai sus pot suna ca “fac un compromis”, insa nu este deloc asa.

Pasul 3 – Rezolvarea ambivalentei
Ca si principiu general, daca esti un vanzator de trasuri si cineva inventeaza o masina, mai curand incepi sa vinzi masini decat sa ii convingi pe oameni ca acestea nu sunt bune. Ca sa aducem exemplul in sfera relatiilor, e sanatos sa stim ca e imposibil sa schimbam pe cineva. E suficient de dificil sa ne schimbam noi insine!

De multe ori rezistenta la a accepta limitarile partenerului vine din faptul ca simtim ca facem ceva impotriva firii noastre, impotriva valorilor sau principiilor sau preferintelor noastre.  Odata ce ne-am raspuns insa la intrebarea de mai sus, singurul lucru pe care trebuie sa il facem este sa invatam cum sa acceptam limitarile celui din fata noastra, tinand minte lucrurile care ne plac la el.

Cu cat mai mult ne angajam in a face lucruri care sunt importante pentru celelalt, cu atat si celalalt va reciproca acest comportament. Cu cat ne acceptam pe noi insine cu atat reusim sa ii acceptam si pe cei din jur.
Unul din motivele pentru care nu reusim mereu sa implementam aceste comportamente este obiceiul compulsiv al repetitiei – ne simtim constransi sa repetam ceva de pe urma caruia am suferit pana reusim sa il stapanim.
Un alt motiv este familiaritatea unei probleme/situatii. Obisnuinta si teama de schimbare ce o insoteste sunt printre cei mai puterni factori motivationali umani. Chiar daca negativi.

Problema ce apare din angajarea in vechi tipare este nu doar lasam timpul sa treaca ci intarim aceste tipare, comportamental, emotional si chiar biochimic – prin intarirea conexiunilor neuronale ce ghideaza aceste tipare. Desi stim ca aceste comportamente nu ne sunt benefice ne este greu sa renuntam la ele, mai ales pentru ca in acest caz, se traduc prin iesirea dintr-o relatie si posibilitatea de a nu ne afla intr-o alta prea curand sau de a trebui sa exploram relatii care initial par gresite.

Insa pana sa intram in zona unor noi comportamente in relatii, trebuie sa stim mai multe despre nevoile noastre emotionale, iar acest lucru se face analizandu-ne toate relatiile: cu familia, iubiti, prieteni apropiati si cunoscuti. Ideea este sa ne dam seama ce anume ne atrage la cei din jurul nostru ca sa ne dam seama ce anume conteaza cu adevarat pentru noi. Cand ne fortam sa alegem ceva dintre doua variante la fel de placute sau neplacute ajungem la o preferinta de baza.

Acest lucru e important pentru ca nimeni nu e perfect, asa ca e important sa stim cu adevarat ce vrem. Alegem Iubirea Virtuala tocmai pentru ca vrem sa evitam interactiunea cu imperfectiunile pe care nu le suportam.
In aceasta situatie, a avea o viata proprie bogata si in consecinta sa nu ne concentram excesiv pe partener este o modalitate sigura de a reduce ambivalenta.