Bildungsroman: Transfagarasan, Transalpina.
Povestea aici, pozele in postul urmator.
Nu stiu daca va mai aduceti aminte de perioada comentariilor literare din liceu. Eu am inscriptionat pe creier, cu litere de foc, cuvantul "bildungsroman". Ceva m-a facut sa retin termenul asta si sa il pastrez in minte langa o multime de inutilitati gen replicile din RObotzi, glumele din Vacanta Mare (varianta cu Dan Sava), versurile din melodiile lui Britney Spears, etc....
Se pare insa ca "iezista o iesplicatzie". 800km mi-au oferit-o cum nu se poate mai clar. Transfagarasan si Transalpina intr-un uichend prelungit, atentie distributiva la maxim, stres amestecat cu placerea condusului, peisaje cum nu vezi decat prin filme, un aer despre care uitasem ca mai exista, niste nori pe care daca intindeai mana puteai sa ii atingi, o relaxare care aparea abia dupa ora 10 seara, Sibiu, Artmania, Lacuna Coil, ploaie torentiala la Ranca (iar eu bineinteles...o floricica in Converse, pantaloni scurti si tricou cu lebadutze la o temperatura de 12 grade.)
Imi imaginez ca mai toata lumea a facut Transfagarasanul macar o data in viata asa ca nu o sa insist prea mult pe logistica. La mine a fost a treia oara, insa pt prima data cand am urcat dinspre Curtea de Arges. Pana acum veneam dinspre Brasov. Nu prea intelegeam de ce naibii nu vad buclele frumos asternute in jos si nici telescaunul de la cascada....loooogic, pt ca veneam din partea cealalta.
Prima experienta ce mi-a asezat piuneze pe circumvolutiuni a fost parcarea de la Barajul Vidraru. Nu o sa fiu excesiv de ipocrita sa ma plang ca toata lumea s-a gandit sa faca drumul asta...C'mon! Si eu eram tot pe acolo. Ceea ce ma imbolnaveste insa sunt parcarile facute la "futu-i pomana" de nu mai poate sa treaca nici macar un Tico pe langa, daramite ditamai camioanele cu busteni.
Am ramas surprinsa de perspectiva noua pe care o aveam asupra barajului. Intaia oara cand l-am vazut aveam 8 ani si aia e imaginea cu care am ramas in minte:o chestie imensa, impresionanta si de pe care imi era teama sa ma uit in jos. Surprinzator este ca desi am mai trecut peste baraj de cateva ori de atunci, abia acum m-a frapat faptul ca nu mai e asa mare cum mi-l aduceam aminte. Concluzia ar fi ca nu iti poti schimba perceptia asupra unui lucru, decat daca ai mintea relaxata si deschisa sa vezi ceva nou acolo. In mod evident ne schimbam in timp, insa uneori taram cu noi niste idei pe care ni le-am facut acum n-spe ani doar pt ca nu ne oprim sa le regandim. Si mergem mai departe...chiar daca nu ne este neaparat bine!
Mai sus un pic de Baraj, cam la vreo 10 km e un complex nou - Valea cu Pesti. Este o oprire recomandata de masa geniala pe care am luat-o acolo. Pastravul este delicios, pastrama bestiala...insa daca nu va place mancarea sarata, nu va riscati. Eu am jurat ca nu mai mananc pastrama un an intreg. Ah da! Si faceam asta in timp ce imi turnam un galon de apa pe gat.
O alta surpriza a fost pasajul de la Cabana Balea, pasaj pe care il faci in maxim 15 secunde si care mi-a luat o ora jumate aproape, pe stilul 1m- frana de mana, 1m-frana de mana. Motivul?! Placerea bolnava a poporului nostru de a isi parca masina aiurea indiferent ca sunt trotuarele din Centrul Vechi sau soseaua de la 2500m de pe Transfagarasan.
A treia surpriza a drumului, realizata bineinteles tot de oameni amabili si binevoitori, a fost anularea (pt a doua oara si cu 3 ore inainte de ajunge acolo) a cazarii. In prima faza aveam cazare in Gura Raului. Am sunat inca o data sa confirmam - surpriza!!!!! Camerele fusesera date unor familii cu 3 copii. Ne-am chinuit vreo 2 zile sa facem rost de alta cazare si am reusit intr-un tarziu sa obtinem 2 camere in Apoldu de Jos. Cum coboram noi pe Transfagarasan spre Sibiu, instinctul ne-a sugerat sa dam un telefon la pensiune. Supriza again!!!! Si camerele astea erau date. Plini de draci si de termeni pe care nu pot sa ii reproduc aici, am hotarat sa mergem pana in Sibiu si sa vedem ce gasim acolo.
In Sibiu insa am intrat in twilight zone si lucrurile au inceput sa vireze usor spre bine. Cum mergeam teleghidati spre Ibis, am vazut la primul stop un indicator cu "Hotel Class". Nu pot sa imi explic nici in secunda asta ce m-a facut sa trag stanga de volan, sa tai fata unui sir intreg de masini si sa ma duc dupa indicatorul ala, dar important este ca s-a intamplat. Si bine ca s-a intamplat!
Am ajuns la hotel, unde...ce sa vezi?! Nu aveau camere. Receptionera ne-a spus insa ca nu o sa gasim pe nicaieri in Sibiu vreo camera libera pt ca e festivalul Artmania si ca toate hotelurile si pensiunile sunt pline. Ma simteam la capatul puterilor si dorinta unui dus si a unui tricou curat si proaspat insa m-a facut sa deschid gura si sa imi exprim toate durerile si tristetile, moment in care doamna, plina de mila, se uita la mine si imi zice "Vad ca sunteti tineri...pareti linistiti...as putea sa va trimit la doamna preoteasa". In momentul ala imi venea sa o cer de nevasta pe tanti de la receptie, dar m-a oprit ghiseul si faptul ca observasem ca purta deja verigheta.
Am primit indicatii cum sa ajungem la doamna preoteasa, unde....ce sa vezi?! Nici pomeneala de biserica, insa o vila/palat cu gradina, foisor si tot ce iti mai doresti. Noi ne-am cazat insa in apartamentul nepotului ei, un tip foarte simpatic, de treaba si cu extraordinar de mult bun simt.
Seara a fost dedicata colindatului prin Sibiu, pozelor pe care o sa le vedeti in postul urmator, procesului de crestere a alcoolemiei in sange prin ingurgitarea unor cantitati respectabile de Cabernet Sauvignon, dupa care somn si un alt drum plin de cotituri si scartaieli.
Pornind din Sibiu spre Sebes, ajungi mai intai la Gura Raului unde e un alt baraj, de pe care nu ai voie sa pozezi nimic pt ca paznicilor le e frica nu cumva sa te arunci in apa.
Te intorci in drumul mare si continui spre Saliste, unde faci stanga ca sa te indrepti spre Ranca. Aici cica poti vedea o "cetate dacica". Practic sunt fix 4 bolovani obositi, acoperiti de o tipla de plastic. Continui drumul spre Jina, prin Rod si alte sate foarte dragute, in care insa nu exista asfalt, iar oglinzile laterale aproape iti ating portile si gardurile caselor.
Recunosc ca sarcasmul meu face drumul sa para nasol, insa don't mind it. E superb, chiar si asa!
Odata ce ai ajuns la Jina, incepe Transalpina. Si incepe splendid cu o portiune abrupta, neasfaltata, plina de pietris unde...daca ai chef de distractie, te poti uita la toti Loganistii care se straduie sa o urce...cu destul de putin succes.
Treci de Jina, unde btw...poti face niste drifturi absolut bestiale pe pietrisul si nisipul ala, mai ales la niste coborari in ac de par, si incepe portiunea lunga si neodihnitoare a Transalpinei. Pe aici drumul e suficient de interesant cat sa te tina alert, insa nu prea ai mare lucru care sa te captiveze. Inca nu e asfaltat peste tot, mai sunt niste gauri de cate 3m in asfalt care asteapta sa fie umplute, mai sunt denivelari...in fine! Ideea e ca mai mult de a treia nu ajungi sa ii dai nici macar in linie dreapta.
Pe la Oasa se schimba povestea. Nu mai ai peretii in stanga si in dreapta, ci incepe sa se astearna frumos o priveliste paradoxala. Pe de o parte ai vrea sa mergi cat mai incet ca sa te bucuri de fiecare nuanta de verde pe care o ai in fata ochilor, iar de cealalta ai vrea sa o calci in curbe pana iti scartaie rotile.
Solutia insa ti-o dau toti imbecilii pe care ii ai in fata si care pun frana in curbe!!!!!! Aici intervine foarte pregnant conceptul de "bildungsroman" de care aminteam. Asta e drumul care mi-a calit cel mai mult rabdarea. Cu mine, cu altii, cu timpul! Practic aveam optiunea de a rusina un birjar cu cati termeni cunosc si de a inventa unii noi, sau...de a trage aer in piept si de a conduce mai departe! Am reusit!
Tot mai sus, tot mai sus....ajungi la Obarsia Lotrului! Iar de aici chiar nu mai ai cuvinte. Verdele face loc unui galben stins, unui gri puternic spart de pete fumurii. Nu pare cine stie ce, insa cand ai toate culorile aranjate in felul in care le vezi acolo sus, tabloul nu mai are nevoie de imaginatie ca sa iti provoace furnicaturi. Nu stiu cum sa explic, dar simti aerul si spatiul gol din jurul tau cu totul altfel. Simti fizic libertatea!
Pana si daca te asezi direct pe iarba aia aspra, soarele te atinge diferit de cum o face pe o plaja parasita! Sunt atatea lucruri frumoase de care nu esti constient pana cand nu ai mintea pregatita pt ele, incat e pacat sa refuzi o experienta de genul asta....
In concluzie, cam tot ce iti ramane in creier, o sa aiba o relevanta la un moment dat. Important e sa ai rabdare cu momentul. Si sa te plimbi cat mai mult ca sa le dai neuronilor ceva de rontait, imaginatiei - surse de productie, sufletului - motive de bucurie!
Nu stiu daca va mai aduceti aminte de perioada comentariilor literare din liceu. Eu am inscriptionat pe creier, cu litere de foc, cuvantul "bildungsroman". Ceva m-a facut sa retin termenul asta si sa il pastrez in minte langa o multime de inutilitati gen replicile din RObotzi, glumele din Vacanta Mare (varianta cu Dan Sava), versurile din melodiile lui Britney Spears, etc....
Se pare insa ca "iezista o iesplicatzie". 800km mi-au oferit-o cum nu se poate mai clar. Transfagarasan si Transalpina intr-un uichend prelungit, atentie distributiva la maxim, stres amestecat cu placerea condusului, peisaje cum nu vezi decat prin filme, un aer despre care uitasem ca mai exista, niste nori pe care daca intindeai mana puteai sa ii atingi, o relaxare care aparea abia dupa ora 10 seara, Sibiu, Artmania, Lacuna Coil, ploaie torentiala la Ranca (iar eu bineinteles...o floricica in Converse, pantaloni scurti si tricou cu lebadutze la o temperatura de 12 grade.)
Imi imaginez ca mai toata lumea a facut Transfagarasanul macar o data in viata asa ca nu o sa insist prea mult pe logistica. La mine a fost a treia oara, insa pt prima data cand am urcat dinspre Curtea de Arges. Pana acum veneam dinspre Brasov. Nu prea intelegeam de ce naibii nu vad buclele frumos asternute in jos si nici telescaunul de la cascada....loooogic, pt ca veneam din partea cealalta.
Prima experienta ce mi-a asezat piuneze pe circumvolutiuni a fost parcarea de la Barajul Vidraru. Nu o sa fiu excesiv de ipocrita sa ma plang ca toata lumea s-a gandit sa faca drumul asta...C'mon! Si eu eram tot pe acolo. Ceea ce ma imbolnaveste insa sunt parcarile facute la "futu-i pomana" de nu mai poate sa treaca nici macar un Tico pe langa, daramite ditamai camioanele cu busteni.
Am ramas surprinsa de perspectiva noua pe care o aveam asupra barajului. Intaia oara cand l-am vazut aveam 8 ani si aia e imaginea cu care am ramas in minte:o chestie imensa, impresionanta si de pe care imi era teama sa ma uit in jos. Surprinzator este ca desi am mai trecut peste baraj de cateva ori de atunci, abia acum m-a frapat faptul ca nu mai e asa mare cum mi-l aduceam aminte. Concluzia ar fi ca nu iti poti schimba perceptia asupra unui lucru, decat daca ai mintea relaxata si deschisa sa vezi ceva nou acolo. In mod evident ne schimbam in timp, insa uneori taram cu noi niste idei pe care ni le-am facut acum n-spe ani doar pt ca nu ne oprim sa le regandim. Si mergem mai departe...chiar daca nu ne este neaparat bine!
Mai sus un pic de Baraj, cam la vreo 10 km e un complex nou - Valea cu Pesti. Este o oprire recomandata de masa geniala pe care am luat-o acolo. Pastravul este delicios, pastrama bestiala...insa daca nu va place mancarea sarata, nu va riscati. Eu am jurat ca nu mai mananc pastrama un an intreg. Ah da! Si faceam asta in timp ce imi turnam un galon de apa pe gat.
O alta surpriza a fost pasajul de la Cabana Balea, pasaj pe care il faci in maxim 15 secunde si care mi-a luat o ora jumate aproape, pe stilul 1m- frana de mana, 1m-frana de mana. Motivul?! Placerea bolnava a poporului nostru de a isi parca masina aiurea indiferent ca sunt trotuarele din Centrul Vechi sau soseaua de la 2500m de pe Transfagarasan.
A treia surpriza a drumului, realizata bineinteles tot de oameni amabili si binevoitori, a fost anularea (pt a doua oara si cu 3 ore inainte de ajunge acolo) a cazarii. In prima faza aveam cazare in Gura Raului. Am sunat inca o data sa confirmam - surpriza!!!!! Camerele fusesera date unor familii cu 3 copii. Ne-am chinuit vreo 2 zile sa facem rost de alta cazare si am reusit intr-un tarziu sa obtinem 2 camere in Apoldu de Jos. Cum coboram noi pe Transfagarasan spre Sibiu, instinctul ne-a sugerat sa dam un telefon la pensiune. Supriza again!!!! Si camerele astea erau date. Plini de draci si de termeni pe care nu pot sa ii reproduc aici, am hotarat sa mergem pana in Sibiu si sa vedem ce gasim acolo.
In Sibiu insa am intrat in twilight zone si lucrurile au inceput sa vireze usor spre bine. Cum mergeam teleghidati spre Ibis, am vazut la primul stop un indicator cu "Hotel Class". Nu pot sa imi explic nici in secunda asta ce m-a facut sa trag stanga de volan, sa tai fata unui sir intreg de masini si sa ma duc dupa indicatorul ala, dar important este ca s-a intamplat. Si bine ca s-a intamplat!
Am ajuns la hotel, unde...ce sa vezi?! Nu aveau camere. Receptionera ne-a spus insa ca nu o sa gasim pe nicaieri in Sibiu vreo camera libera pt ca e festivalul Artmania si ca toate hotelurile si pensiunile sunt pline. Ma simteam la capatul puterilor si dorinta unui dus si a unui tricou curat si proaspat insa m-a facut sa deschid gura si sa imi exprim toate durerile si tristetile, moment in care doamna, plina de mila, se uita la mine si imi zice "Vad ca sunteti tineri...pareti linistiti...as putea sa va trimit la doamna preoteasa". In momentul ala imi venea sa o cer de nevasta pe tanti de la receptie, dar m-a oprit ghiseul si faptul ca observasem ca purta deja verigheta.
Am primit indicatii cum sa ajungem la doamna preoteasa, unde....ce sa vezi?! Nici pomeneala de biserica, insa o vila/palat cu gradina, foisor si tot ce iti mai doresti. Noi ne-am cazat insa in apartamentul nepotului ei, un tip foarte simpatic, de treaba si cu extraordinar de mult bun simt.
Seara a fost dedicata colindatului prin Sibiu, pozelor pe care o sa le vedeti in postul urmator, procesului de crestere a alcoolemiei in sange prin ingurgitarea unor cantitati respectabile de Cabernet Sauvignon, dupa care somn si un alt drum plin de cotituri si scartaieli.
Pornind din Sibiu spre Sebes, ajungi mai intai la Gura Raului unde e un alt baraj, de pe care nu ai voie sa pozezi nimic pt ca paznicilor le e frica nu cumva sa te arunci in apa.
Te intorci in drumul mare si continui spre Saliste, unde faci stanga ca sa te indrepti spre Ranca. Aici cica poti vedea o "cetate dacica". Practic sunt fix 4 bolovani obositi, acoperiti de o tipla de plastic. Continui drumul spre Jina, prin Rod si alte sate foarte dragute, in care insa nu exista asfalt, iar oglinzile laterale aproape iti ating portile si gardurile caselor.
Recunosc ca sarcasmul meu face drumul sa para nasol, insa don't mind it. E superb, chiar si asa!
Odata ce ai ajuns la Jina, incepe Transalpina. Si incepe splendid cu o portiune abrupta, neasfaltata, plina de pietris unde...daca ai chef de distractie, te poti uita la toti Loganistii care se straduie sa o urce...cu destul de putin succes.
Treci de Jina, unde btw...poti face niste drifturi absolut bestiale pe pietrisul si nisipul ala, mai ales la niste coborari in ac de par, si incepe portiunea lunga si neodihnitoare a Transalpinei. Pe aici drumul e suficient de interesant cat sa te tina alert, insa nu prea ai mare lucru care sa te captiveze. Inca nu e asfaltat peste tot, mai sunt niste gauri de cate 3m in asfalt care asteapta sa fie umplute, mai sunt denivelari...in fine! Ideea e ca mai mult de a treia nu ajungi sa ii dai nici macar in linie dreapta.
Pe la Oasa se schimba povestea. Nu mai ai peretii in stanga si in dreapta, ci incepe sa se astearna frumos o priveliste paradoxala. Pe de o parte ai vrea sa mergi cat mai incet ca sa te bucuri de fiecare nuanta de verde pe care o ai in fata ochilor, iar de cealalta ai vrea sa o calci in curbe pana iti scartaie rotile.
Solutia insa ti-o dau toti imbecilii pe care ii ai in fata si care pun frana in curbe!!!!!! Aici intervine foarte pregnant conceptul de "bildungsroman" de care aminteam. Asta e drumul care mi-a calit cel mai mult rabdarea. Cu mine, cu altii, cu timpul! Practic aveam optiunea de a rusina un birjar cu cati termeni cunosc si de a inventa unii noi, sau...de a trage aer in piept si de a conduce mai departe! Am reusit!
Tot mai sus, tot mai sus....ajungi la Obarsia Lotrului! Iar de aici chiar nu mai ai cuvinte. Verdele face loc unui galben stins, unui gri puternic spart de pete fumurii. Nu pare cine stie ce, insa cand ai toate culorile aranjate in felul in care le vezi acolo sus, tabloul nu mai are nevoie de imaginatie ca sa iti provoace furnicaturi. Nu stiu cum sa explic, dar simti aerul si spatiul gol din jurul tau cu totul altfel. Simti fizic libertatea!
Pana si daca te asezi direct pe iarba aia aspra, soarele te atinge diferit de cum o face pe o plaja parasita! Sunt atatea lucruri frumoase de care nu esti constient pana cand nu ai mintea pregatita pt ele, incat e pacat sa refuzi o experienta de genul asta....
In concluzie, cam tot ce iti ramane in creier, o sa aiba o relevanta la un moment dat. Important e sa ai rabdare cu momentul. Si sa te plimbi cat mai mult ca sa le dai neuronilor ceva de rontait, imaginatiei - surse de productie, sufletului - motive de bucurie!
Transfagarasanul ajunge doar la ~2000 m la Bilea Lac (nu la 2500 :p). Cit despre Loganisti, te rog, fara jigniri si generalizari. Acolo erau incompetenti cu diplome si probabil ca nu ar fi putut urca nici daca ar fi avut H3... Cit despre acel sentiment pe care il simti acolo sus, nu pot decit sa iti dau dreptate. Este o cu totul alta lume pe care nu o poti intelege decit daca ajungi acolo sus. Ea ti se va dezvalui si mai mult daca ai indrazneala sa pasesti in interiorul ei, sa calci covorul de iarba si sa strabati drumul turnurilor impietrite. Nu iti trebuie decit vointa si respect pentru ceea ce vei gasi acolo...
ReplyDeleteFoarte tare weekendul tau prelungit :)
ReplyDeleteAm ajuns si eu prin majoritatea locurilor de care povestesti si asa e, sunt minunate..
Mi-ai adus aminte de nenumarate road trip-uri in care faceam bucuresti - balea lac - sibiu - saliste jina (tata e de pe-acolo) si retur la bucuresti intr-o singura zi, de obicei iarna...
Eram mai tanara pe-atunci :p
@Pancu: erau loganisti albi, tunati, geamuri fumurii si din care rasuna Salam la maxim...
ReplyDelete@Diana: cred ca nu varsta are importanta aici, ci faptul ca pe masura ce mai adaugi cate un an, mai adaugi si cate un hobby sau experienta, asa ca alea din trecut devin mai putin relevante...