Casatoria constienta

Anul asta a fost un an de schimbari. Un an de transformari. In primul rand de transformari de constiinta. Si mai avem inca 5 luni din el.

Am observat multe schimbari de dinamica in cupluri. Am in jurul meu oameni care si-au gasit perechea, oameni care s-au despartit, oameni care s-au casatorit, oameni care au divortat. Oameni care s-au recasatorit, oameni care au facut copii. Lucru care m-a pus pe ganduri. Niciodata nu m-am gandit constient la casatorie. Mereu era ceva care se va intampla candva cu persoana potrivita. Acum am simtit nevoia unui bilant.

Cum am analizat? In decursul anilor, insa concluziile le extrag acum. Observand cupluri fericite, cupluri nefericite, cupluri care rezista, cupluri care divorteaza. Citind analize sociale, psihologice si antropologice. Nu studiam neaparat casatoria cat interactiunea umana. Concluziile despre casatorie s-au evidentiat singure ca uleiul care se ridica deasupra apei.

Rezonez foarte puternic cu articolul acesta al celor de la Philosopher's Mail. E reconfortant sa vad ca sociologi si psihologi imi valideaza niste idei pe care le am de ceva vreme.

Traim intr-o societate in care e foarte usor sa fii singur. E foarte facil. Iar majoritatea noastra, a  yuppies, a "corporate mice" :) facem parte dintr-o clasa sociala care este si mai “privilegiata” din punctul asta de vedere. Avem salarii mai mult decat decente, avem case frumoase sau ne permitem chirii mari pentru case moderne, ne permitem o multime de distractii, ne permitem sa ne plimbam, sa cunoastem oameni peste tot, sa avem experiente inedite, sa ne cumparam toate gadgeturile cu putinta, sa iesim la baut si in club in fiecare seara. Toate lucrurile pe care ni le “permitem” ne creaza impresia libertatii, a unui control asupra propriei vieti si a unei puteri de a fi pe cont propriu. Sunt liber si fac ce vreau! Imi traiesc cum vreau viata. Ceea ce se intampla foarte perfid si sinuos este faptul ca ne conditionam sa fim singuri. Ne imprejmuim cu aceasta libertate incat si atunci cand suntem impreuna, avem de fapt vreo 200 m intre noi.  Oamenii singuri consuma mai mult. Societatea ne construieste sa fim singuri, sa ne umplem golul emotional cu lucruri, cu intimitate ieftina consumata cu persoane ieftine.

Nu mai este nevoie ca oamenii sa se casatoreasca pentru a obtine lucruri pe care inainte le aveau doar in casnicie. Poti face si creste copii singur. Nu e sanatos pentru ei, dar na…se intampla. Lipsa unui model parental chit ca e tata sau mama, lasa traume emotionale pe care nu le vom resimti decat mult mai tarziu. Nu ai nevoie de 2 salarii ca sa iti cumperi o casa, o masina. Nu ai nevoie sa te casatoresti ca sa ai cu cine sa iti faci vacantele.

In principiu, daca analizezi cinic si rational nu ai de ce sa te casatoresti vreodata. Avem bani, avem de toate cat sa ne intretinem. Iar la batranete exista camine de batrani care ne pot primi. De ce ai face asta atunci?

Unii cred ca din dragoste. Ceea ce e admirabil. Problema e ca dragostea singura nu e suficienta. Am prieteni care s-au casatorit din dragoste nebuna si la mai putin de 3 luni de la casatorie, divorteaza. De ce? Pentru ca plecam cu o imagine distorsionata si romantata a casatoriei – “dragostea invinge totul”!

Practic avem doar 2 optiuni nu? Ori nu te casatoresti, ori te casatoresti din dragoste. Si in mod evident tot singur ai sa sfarsesti in oricare din ele. Suna trist oricum ai lua-o.

Eu am ajuns la o alta concluzie. Analizand dar si simtind. Intrebandu-ma ce e iubirea si de ce la 30 de ani nu iubesc ca la 20. Pentru mine iubirea e un cumul de factori in procente diferite in functie de varsta pe care o ai. Iubirea e afectiune, e respect, e dorinta sexuala, e comunicare permanenta chiar si atunci cand ceea ce spui te doare si pe tine si il doare si pe celalalt, e ambitia de a realiza ceva impreuna cu cel de langa tine, e intelegere pentru cand il vezi cazut, e mangaiere cand e trist, e cearta cand il vezi ca greseste, e sinceritate cu tine si cu el, e Fervex din 5 in 5 ore cand nu poate ridica capul de pe perna, e o distractie horny porny in padure, e copilul pe care decidem sa il facem pentru ca vrem sa transmitem valori si principii mai departe, e sacrificiul pe care il faci fara sa scoti ochii cu ce ai facut pentru el/ea. Iubirea e toate lucrurile astea si inca multe altele pe care nu le-am descoperit eu inca.  

Si toate proportiile elementelor astora se schimba pe masura ce inaintezi in varsta. La 20 de ani e ceva, la 30 e altceva, la 40 altceva si tot asa.

Si la fel, in fiecare zi poti simti alt aspect al iubirii. Intr-o zi ai conexiune spirituala, in alta zi te bucuri ca luati mobila impreuna, in alta zi faci sex pana la epuizare, in alta zi il/o mangai cand e trist/a si debusolat/a. Tot iubire se cheama oricare din ele. Doar ca multi din noi nu ne descurcam cu mai mult de un sentiment odata, cautam un singur lucru pe care sa il simtim toata viata, la care sa ne raportam si sa il definim ca iubire. De parca nu am vedea in jurul nostru cat de plurivalent este totul. Poti iubi si sa fii dezamagit in acelasi timp, poti iubi si poti fi suparat, poti iubi si poti fi trist…si inca multe alte combinatii. Nu suntem computere perfecte care sa putem rula o emotie singulara fara nicio alta interferenta.

Iubirea e o alegere. In primul rand e o alegere fata de sine. Aleg sa ma iubesc pe mine, sa fiu fericit eu insumi astfel incat sa pot imparti iubirea si fericirea pe care le simt in interior cu altii. Iubirea nu e un atasament. Nu e o nevoie. Nu e o persoana de care ai nevoie ca sa te simti iubit sau ca sa iubesti. Atasamentul provoaca durere prin ideea ca obiectul atasamentului poate pleca. Iubirea porneste de la noi insine. Si ca sa poata porni din noi insine trebuie sa se instaleze intr-o fiinta impacata. Trebuie sa ne acceptam cu bune si cu rele, cu greseli si cu fapte bune, cu trecut pe care il intelegem sau nu, cu amintiri care ne perturba prezentul sau nu, cu programe din subconstient care ne saboteaza uneori, cu traume din trecut, cu modele familiale disfunctionale din copilarie pe care ne propunem sa nu le repetam. Daca nu ne acceptam nu avem cum sa ne iubim. Daca nu ne iubim nu avem cum sa evoluam. Daca nu ne iubim nu avem ce darui mai departe si in consecinta nici nu avem ce primi. Iar ca sa iubesti pe cineva trebuie sa faci alegerea asta zilnic.

Casatoria consider ca e un act constient. Un act care trebuie rationalizat iar asta nu il dezbraca de frumusetea si sfintenia lui ci chiar ii mareste aceste trasaturi. Nu faci asta din indragosteala, din nevoie de bani, din nevoia de a nu fi singur/a. Faci o alegere constienta pentru un om imperfect alaturi de care accepti sa ai momente de suferinta care vor conta mai putin decat cele de bucurie.

O casatorie fericita poate avea 20-30-40-50 de ani. Care sunt plini de zile. Zile in care tu insuti te simti trist, nu te iubesti, te dispretuiesti, esti dezamagit de tine, te simti vinovat, te simti un failure. Zile in care si celalalt se va simti asa. Si zile in care vei simti ca nu il iubesti pe celalalt, in care o sa fii dezamagit de el, o sa iti fie rusine de el. Sunt trairi umane.  Tocmai de asta alegerea de a te casatori cu cineva este cu atat mai importanta. Pentru ca stii ca lucrurile astea se vor intampla si totusi alegi sa fii acolo langa omul ala. Pentru ca stii ca toate trairile pe care le vei descoperi te vor ajuta sa evoluezi si sa evoluati impreuna.

Folosesc des cuvantul evolutie. Poate e neclar cum il inteleg. Inseamna autocunoastere si actiuni cat mai constiente in cat mai multe situatii, inseamna practicarea unei stari de spirit cat mai curate si bune, inseamna practicarea iubirii de oameni indiferent cat de urat se poarta ei, inseamna toleranta, curaj, incredere, putere de concentrare, putere de analiza, inseamna dorinta si actiunea de a realiza lucruri cat mai marete in plan material si spiritual.

Nu pot sa inteleg oamenii care se casatoresc fara sa se fi certat, fara sa treaca printr-o criza. Nu iti poti alege partenerul de viata pe baza unui “feeling”. Suna prea rational dar e nevoie sa cunosti omul de langa tine, sa vezi cum se poarta cand e stresat, cand e suparat, cand e trist. Te poti baza pe el cand timpurile sunt grele? Evident ca nu o sa dea nimeni “probe de casatorie” si evident ca niciodata nu vei avea siguranta ca o sa te descurci in cuplu cu orice dar sa nu iei in considerare niciunul din aceste lucruri e inconstienta.

Desi vad in jurul meu cum societatea creeaza toate conditiile ca oamenii sa poata fi singuri pentru ca in felul asta vor fi niste consumatori mai avizi, vad tot mai multi oameni care cauta sfintenie, spiritualitate, sens si evolutie. Unii merg la biserica, altii citesc Seneca. Unii merg la psiholog, altii fac terapii alternative. Generatia noastra se straduie sa faca un salt de constiinta, de la dimensiunea materiala la dimensiunea sinelui. De asta apar carti ca “Teal Organization” si de asta se preda mindfulness in organizatii. De asta multe organizatii cauta sa fie nu doar “Agile” ci si “Human”. Oamenii cauta. Oamenii se cauta. Pe Sine. Nu ne mai suportam “libertatea de a consuma oricat” si atasamentele nocive. Stim ca avem si altceva inauntru dar nu stim cum sa il identificam, sa dialogam cu noi, sa expunem ce simtim.

De ce am facut preambulul asta? Deoarece asa cum o vad acum, casatoria este o alegere constienta de evolutie alaturi de omul pe care il aleg sa imi fie alaturi in acest proces. Alaturi de omul care imi va fi oglinda a cat de rea sunt, sau a cat de buna sunt. Si care prin el insusi, ma va sili sa fiu mai buna. Si pentru care sa fac acelasi lucru.

Casatoria o inteleg ca iubire prin acceptare. La 70 de ani cu siguranta nu o sa ne mai alergam cu perne prin casa si sunt sigura ca si pana la 70 de ani o sa am suficiente momente in care sa fiu complet dezamagita de cel de langa mine. Dar stiu ca in fiecare dimineata ma voi trezi facand din nou alegerea de a face tot ce pot, cu ce am, atata timp cat ma aflu acolo langa el.

Va multi oameni care o lunga perioada din viata alearga dupa “the right feeling”. Ceea ce am descoperit prin practica si observatia celor din jur este ca the right feeling vine si pleaca. Nu ramane incremenit in timp. Nu e imuabil. Singurul lucru care ramane este alegerea constienta pe care o practici repetitiv. Doar ea produce actiune. Si doar actiunea produce evolutia si schimbarea.

Am citit de curand la cineva drag pe Facebook un lucru care mi-a placut tare mult - “Happiness is not a feeling. It’s a choice”. Totul e o alegere: iubirea, actiunea, tristetea, nehotararea, anxietatea etc.

De asta eu cred ca dupa casatoria economica si casatoria romantica urmeaza casatoria constientei, in care oamenii fac alegeri, aleg sa se iubeasca pe sine si pe celalalt zilnic, practica o igienizare mentala periodica, se cauta pe sine iar cautarea aceasta de sine atrage beneficii si pentru relatie in sine. E nevoie de o schimbare de paradigma la nivel de individ ca oamenii sa poata sustine relatii constiente.

Nu trebuie sa fii neaparat o fiinta cu practici spirituale ca sa poti face asta. Ma uit la multi din cei pe care ii vad in relatii sau casnicii fericite si functionale. Nu sunt neaparat oameni care citesc Osho sau Omraam. Citesc Mindset a lui Carol Dweck sau “Thinking fast and slow” a lui Kahneman. Pratica introspectia insa, isi pun intrebari, valideaza raspunsuri, se retrag in sine ca sa isi regaseasa izvorul de iubire pentru partener cand simt ca presiunea de zi cu zi le ameninta sanatatea mintala si le ameninta relatia.

Toti cei pe care ii admir pentru relatiile lor sunt oameni care au avut incercari grele si au avut perioade de criza in viata lor sau in viata relatiei. Sunt insa oameni care au ales constient. Care si-au acceptat imperfectiunea proprie si pe cea a celui de langa el si au pornit de acolo spre “Dumnezeu stie unde”. Nu si-au pus presiuni inutile legate de cum ar trebui sa fie lucrurile. Le-au luat asa cum au venit, pe masura ce au venit si le-au rezolvat asa cum au stiut. Si de asta au evoluat.