Translate

vineri, 16 septembrie 2011

Vidul, incantat de cunostinta!

Vorbeam intr-un post anterior de idei pe care le purtam cu noi pe termen nedefinit doar pentru ca nu ne oprim sa le reanalizam.
Idei, pareri si valori cu care nu te mai identifici de multa vreme dar pe care le porti cu tine doar pentru ca ai avut puterea si intelepciunea sa le gandesti la un moment dat. Iar in momentul ala ti-au oferit o stare de bine. Si te-ai gandit automat ca starea de bine se va prelungi atata vreme cat vei avea parerea aia, sau vei crede in lucrul respectiv.

Undeva, la multa vreme dupa, iti dai seama ca te simti din ce in ce mai apasat, ca nu te regasesti, ca propriile tale idei iti par straine, ca iti vin niste ganduri care parca vor sa te scoata din tot ce iti este familiar. Ei bine...acela este momentul schimbarii! Este doar un mic licar, care creste in intensitate pana la limita suportabilitatii. Pana cand reusesti sa pui mana pe ideile care iti fac rau si sa recunosti sincer ca nu te mai reprezinta. Ca au fost o alegere a trecutului si ca la momentul ala erau cea mai buna, iti ofereau cea mai fericita senzatie, dar ca perioada lor de valabilitate a expirat. Si ca asta nu e un lucru rau. E momentul pentru o alta etapa, pentru alte alegeri, pentru alte nevoi, pentru alte credinte. E evolutia!

Este paradoxal cat ne dorim sa gasim ceva care sa dureze toata viata: o idee, o persoana, o iubire, o credinta si totusi cata nevoie de schimbare avem in noi! De multe ori, schimbarea unor idei atrage si schimbarea unor circumstante...iar de aici, durere! Cum impaci dorinta aia de "pentru toata viata" cu nevoia de "altceva, dar nu stiu ce"?! Daca e sa ma refer la o relatie, cred ca raspunsul ar fi prin toleranta, rabdare si multa introspectie. Pe langa parerea mea se pare ca si specialisti pe probleme de cuplu au o opinie ferma ca se poate. Mai multe detalii ofera Esther Perel, aici.

Daca insa ma refer la valori si credinte care te identifica pe tine netinand cont de vreo relatie, cred ca primul pas ar fi sa accepti vidul. Nevoia de schimbare nu vine cu solutia la cheie. Nu inseamna ca daca ti-ai dat seama ca ceva nu merge, ai realizat in aceeasi secunda si ce anume trebuie sa faci ca sa mearga. E ca la un motor stricat. Scoti piesa care nu functioneaza, dar daca nu e pe stoc...astepti pana vine aia noua! Si iarasi...rabdare, rabdare, rabdare!

Citeam acum cateva zile un articol foarte interesant pe HBR "Why being certain means being wrong" al lui Ted Cadsby, in care concluzia era ca e important sa reusesti sa supravietuiesti in conditii de incertitudine pana te lamuresti de valoarea unui lucru, decat sa imbratisezi prima solutie care iti ofera senzatia de "it feels right".

Unde vreau sa ajung?! La faptul ca dorintele noastre de senzatie de "e perfect" autointretinute perfid cu ajutorul filmelor siropoase, cartilor lacrimogene, povestirilor prietenilor si superficialitatii conduc la o stare de nemultumire interioara care ne macina putin cate putin.

Suntem din ce in ce mai putin toleranti cu incertitudinea. Cu vidul. Cu perioada aia de gol intre o stare de bine si alta. Vrem bine permanent. Vrem perfect permanent. Vrem fericire permanenta. Fara sa intelegem ca oricare din senzatiile astea se constientizeaza doar dupa o perioada. Doar dupa ce ti-ai sedimentat niste idei care te ajuta sa le vezi clar. Iar ideile alea nu apar peste noapte.
Oricare din sentimentele, senzatiile, credintele enumerate mai sus le vezi si le simti diferit in etapele vietii. Doar ca, si ma intorc la ce scriam in primul paragraf, uneori nu te opresti sa le regandesti. Si atunci cauti cu tot dinadinsul o stare pe care o aveai la un moment dat si nu o sa o mai regasesti...niciodata! Pentru ca momentul ala a trecut, pentru ca tu esti altfel si nu constientizezi asta. Si te apuca tristetea. Asta daca esti capabil sa simti ceva. De cele mai multe ori esti incremenit intr-o stare in care ti-ai dori sa simti orice, dar ti-e frica sa o faci pentru ca poate nu ai intelege complet sentimentul ala, sau nu ai sti daca te caracterizeaza pe tine de acum sau pe tine din trecut. Iar de aici o spirala.

De ce vorbesc de vidul asta? Sau de incertitudine?! Pentru ca sunt perioade necesare in evolutie. E perioada aia de cautari, in care ti-ai dat seama ca ceva nu mai face parte din tine si l-ai inlaturat insa nu ai gasit inca ce sa pui in loc ca sa te simti complet iarasi. Nu te poti pune pe hold pana iti gasesti raspunsurile. Continui cu viata. Mai greu, dar o faci. Poate ratezi oameni misto, poate ratezi relatii frumoase, poate ratezi distractii marfa...dar iti continui cautarea si nu te opresti la prima senzatie de bine. Mergi mai departe pana la echilibru. Pentru ca abia acolo incepe sa fie frumos.

Cred cu tarie ca suntem ceea ce gandim. Asta duce mai departe la primim ceea ce daruim. Ai starea aia in care constientizezi ca gandurile pe care le ai iti creaza viata pe care o traiesti. Cand ai haos in cap, ai haos in viata! Vidul de care vorbeam mai sus e haosul prin care treci pana ajungi la echilibru. Si bine ar fi sa te bucuri de echilibrul nou dobandit, dar sa nu ti-l faci icoana! Pentru ca la un moment dat, din cauze de factori externi, circumstante pe care nu le prevedeai sau nevoi proprii...o sa se clatine din nou.

O sa treci intr-o alta etapa in care ceea ce iti oferea liniste pana atunci s-ar putea sa nu mai fie suficient. Si o sa apara un alt proces de evolutie!O alta nevoie de schimbare! Un alt vid! Un alt echilibru!

Nu militez pentru echilibru ca acea stare de ingrijorare "un pic de aici, un pic de acolo" perpetua. Echilibrul poate sa fie si experimentarea unor excese in diverse doze. Pana te prinzi de ce iti face bine. Si de acolo continui pe linia inceputa! Nu ai cum sa iti dai seama de ce te reprezinta pana nu incerci. Si nu poti sa descoperi noi dimensiuni in tine daca nu te supui la experiente pe care in mod normal nu le-ai incerca.

Nu poti sa mergi mai departe, daca doar stai pe bara si observi! Intra in joc! Accepta vidul! Accepta incertitudinea! Ai rabdare cu tine! Accepta faptul ca pana o sa iti fie bine, o sa iti fie destul de nasol. Evolutia nu e usoara si nici nedureroasa. Vine din experiente si din gandire!
Nu mai cauta retete perfecte si care sa functioneze la fel de la 18 la 80 de ani. Iubesti, gandesti si simti diferit de la un moment la altul. 

Si daca esti suficient de norocos sa intalesti, destept sa recunosti si intelept sa pastrezi... ai sa ai si pe cineva langa care sa te reinventezi, transformi si intelegi mai profund in decursul anilor.





Un comentariu:

  1. Foarte frumos scris Bianca. Gandurile tale sunt limpezi si curg firesc. Multumesc pentru impartasirea lor. Ai "crescut" le langa mine si acum iata cum incep sa invat eu de la tine :). Foarte frumos. Stii ca te iubesc in felul meu aparte si din tot sufletul. Pentru mine Vidul, vidul acela de pe munte, din perete, vidul creat de verticala stancii, era cea mai mare bucurie a perioadei 20-26 de ani. Era un vid fizic, dar era si unul interior, aveam atata spatiu de reflectie, de gandire si de autodepasire interioara. Cat de fascinant mi se pare faptul ca fiecare, ajunge la un moment dat sa-si intalneasca vidul personal. Mai devreme sau mai tarziu, atunci cand este capabil sa-l inteleaga. Este cu siguranta o etapa in dezvoltarea noastra mentala si spirituala.

    RăspundețiȘtergere