Pasi colorati

Plimbare de voie...tot prin Paris

2011-12-26T19:46:00.001+02:00

Am zis ca nu are rost sa scriu posturi in care sa elogiez obiectivele turistice, sau sa intes blogul cu detalii istorice. Wikipedia poate sa rezolve ambele aspecte mult mai bine si mai eficient decat mine. In consecinta, o sa punctez doar ce mi s-a parut distractiv sau a constituit o surpriza placuta.

Au existat 2 zone care mie mi-au placut la nebunie in Paris. Montmartre si Marais.

Prima pentru ca este "la inaltime" la propriu. Ai o vedere asupra Paris-ului absolut superba, insa pe langa asta, pe treptele de la Sacre Coeur intalnesti o multime pestrita, boema si plina de un suflu proaspat si relaxat. Cu o zi inainte vazusem Louvre-ul si fusese o zi mohorata, asa ca razele de soare, cerul senin si RHCP - Californication cantat la chitara acustica impreuna cu altii 200 de oameni de natii diferite pe treptele bisericii mi-au dat un boost de energie si veselie fenomenal.

Uitandu-ma in jurul meu si privind mai ales prin prisma jobului (sales pe piete internationale) imi dau seama ca ne construim cu atentie bariere: culturale, mentale, de preferinte, de alegeri, de orice. Ne asezam cu atentie in niste patratele bine definite, si in loc sa ne straduim sa distrugem laturile....noi le slefuim cu migala.

Eh, in minutele petrecute pe treptele alea am simtit ca exista un limbaj universal pe care putem sa il intelegem cu totii si prin care sa avem aceeasi stare de bine. Muzica! Dansul!...Lucruri care vin din inima si nu au nevoie de explicatii sau metafore. Nu am pretentia ca sunt rezolvarea sau raspunsul la orice problema din viata umanitatii, pentru ca in mod evident nu o sa imi semnez contractele prin dans sau muzica, insa am putea sa ne intelegem mai bine daca am fi mai linistiti si cu mai multa pace in suflet...fix lucrurile pe care mi le-au adus clipele de la Sacre Coeur.

Mai departe, Marais-ul este un cartier care respira tinerete si prospetime. Daca pe Rue de Rivoli intalnesti doar branduri high label, in Marais gasesti doar boutiques-uri vintage....la fiecare colt de strada, la fiecare numar mai e cate un magazinas unde dai peste o fustita plisata YSL din anii '80, sau un Chanel 2.55 albastru regal editie limitata. Asta ca sa nu mai zic de Hermes...am vazut mai multe Birkin-uri si Kelly-uri decat biserici in Bucuresti...dar nah! Am fost la Paris...daca nu aici, atunci unde?!

In Marais am ajuns in ultimele zile ale voiajului meu, asa ca a contribuit pozitiv la ceea ce altfel ar fi fost un elogiu al "maturitatii". Ce vreau sa spun este ca Paris-ul, in complexitatea lui, mi-a parut genul de oras destinat "oamenilor mari", cel putin daca te plimbi prin centru si prin zona high life.

Dupa ce timp de 2 ore treci doar pe langa hoteluri gen Shangri-La, Le Meridien, The Mandarin, Ritz si parcate in fata stau doar Bugati Veyron, Lamborghini Gallardo, Pagani Zonda, Koenigsegg CCX, Ferrari Pinifarina de zici ca esti la salonul auto nu pe strada....cam incepi sa te intrebi din ce in ce mai acut ce lucreaza oamenii aia, unde lucreaza si cu ce agentii de recrutare colaboreaza (deformare profesionala :)))

Dar...sa ma intorc la Marais. Parfumerii de lux in care intalnesti mirosuri de-a dreptul oximoronice, studenti imbracati lalau si care mananca panini pe jos langa Centre Pompidou, stradute inguste si pline de felinare, Starbucks (da, il adaug, it's a necessity not a whim :D), vitrine colorate, restaurante japoneze, chinezesti, libaneze, siriene, thailandeze toate in sir, de te naucea mirosul....

Daca e sa adaug si un al treilea element care mi-a placut foarte mult, am sa spun....cimitirul Pere Lachaise. Pentru ca uiti ca esti intr-un cimitir si ai senzatia unui parc foarte bine intretinut, cu alei mari pietruite, cu monumente frumoase, cu un soare melancolic ce se vede diferit din fiecare colt, de dupa fiecare pom, sau prin fiecare vitraliu... Ah, si pentru ca aici sunt Jim Morisson si Oscar Wilde!

So scroll and stroll with me!

Conduri de printesa. YSL.

Hermes. Kelly. Chocolate. Vintage. To die for.

Macarons and fashion. A girls dream :P.

La Defense vazuta din turn.

In turnul Eiffel. Vedere spre La Defense.

Strolling in the cemetery.

Rider of the storm. Enough said.

Alei domoale in Pere Lachaise.

Montmartre. Sacre Coeur.

Dreeeeam of Califoooornicaaaation :)))

Culoaaaaaaaare!

Sa respectam si fengshui-ul ca sa nu stricam chi-ul :P

Boutique-ul cu gentuta minune. Are si site :p...o dementa de culori, o multitudine de modele.

Practic eram intr-o stare avansata de deprimare "o vreau si pe asta, si pe asta, si pe asta...."

Boutique in Montmartre.

Interior de magazin, nu de hotel :) Langa el...un alt magazin...OPI!!!!!

Culoare si confort.

Galerie de arta moderna. Dureri de cap. Preturi obscene...

Clar eu nu inteleg nimic din arta :)))

Lumini in Notre Dame. Lumanari.

Pe cheiurile Senei. Rock. Always :D

Pe Sena.

Pont Neuf...podul indragostitilor sau al prieteniilor. Se spune ca cei care isi lasa un lacat aici nu se vor mai desparti niciodata.

Piramida din curtea Louvre-ului. O vedere mai inedita.

Sala Luptelor de la Versailles. Mi s-a parut mai interesanta decat Sala Oglinzilor.

Parisul nu e orasul in care sa te duci daca esti la regim. Clar.

2011-12-26T13:21:00.000+02:00

Toata lumea care ma cunoaste stie cel putin 2 lucruri despre mine: nu-mi uit niciodata sarcasmul acasa siiii....ador dulciurile. Cum primul aspect nu o sa beneficieze vreodata de un post special, ma ocup de al doilea :D.

Pentru un om care a crescut la bunici, si-a petrecut toate vacantele din copilarie la tara si care, adult fiind, detesta sa manance la cantina si isi aduce mancare gatita de acasa....Paris-ul nu e chiar cea mai fericita alegere culinara...on a budget. Nu am intrat in restaurante de "haute cuisinerie" pentru ca am preferat sa nu las 50E pt 2 feluri si un desert, ci sa ii dau pe o geanta din piele absolut bestiala intr-un boutique din Montmartre (a se detalia pe larg intr-un post ulterior:P).

Paris-ul este intesat de bistro-uri, patisseries, boulangeries si mici cafenele in care parca iti pare rau daca nu intri. Pana si bacania la ei este un sanctuar al aromelor, al mezelurilor, al condimentelor. Se vede ca stiu sa isi pretuiasca marfa si sa o prezinte mai departe atat de atractiv incat esti tentat sa lasi oricat doar sa ai bucata aia de branza mucegaita despre care ti-au povestit vreo 10 minute.

Daca treci insa de impresia de pitoresc si chic pe care ti-o lasa multitudinea de bistro-uri si cafenele si reusesti sa intri inauntru o sa descoperi de cele mai multe ori niste meniuri meschine. Supa nu gasesti decat de ceapa, iar eu nu sunt un fan, sau o supa strecurata de peste din care pestele a inotat de mult spre ape mai curate. Meniurile "a la carte" pornesc toate de la 15 E si cuprind o tona de cartofi prajiti, care iarasi...nu sunt printre alimentele mele preferate.

Restul felurilor de mancare insa iti demonstreaza de ce bucataria frantuzeasca se numara printre cele mai aclamate din lume. Intr-adevar portiile sunt minuscule, lucru care imi explica inca o data de ce francezii si frantuzoaicele sunt asa slabi si bine intretinuti, insaaa....aromele sunt imbietoare. Ca sa nu mai zic de display-ul din farfurie. Io sincer as fi putut sa ma ingras doar din mirosuri daca mai stateam cateva zile. Ce Chanel no5? Mai bine un muschiulet de vita asezonat cu rozmarin si boabe de mustar....suna la fel de bine precum miroase.

Motivul pentru care postul asta are titlul pe care il are.....il reprezinta totusi....dulciurile. Si mai exact...les MA-CA-RONS. E bine ca dupa ce locuiesc in Bucuresti de cand m-am nascut, abia acum am aflat ca pot sa le gasesc si la "Paul". In consecinta, buzunarul meu va fi echilibrat, nefiind necesare deplasari repetate la Paris pt refacerea glicemiei.

In principiu, un MACARON este un fel de pricomigdala, sau ceva intre pricomigdala si bezea. Nu sunt un as al dulciurilor (poate doar la mancat, nu si la gatit) asa ca specialistii sa nu imi sara in cap.
Vin intr-o varietate de culori si arome (a se vedea mai jos), si intr-o multitudine de cutiute frumos colorate, cu panglicute, cu sclipici, cu bumtzisori...cu de toate.
Pretul porneste de la 7E si poate ajunge si la 100E (daca tii mortis sa iti cumperi Macarons de la Laduree - cofetaria careia i se atribuie inventarea lor). Umplutura poate sa fie dulce: gem, dulceata, crema de fructe, pasta aromata cu apa de flori, sau...poate sa mearga spre ideea de delicatesa si sa servesti Macarons cu wassabi, sau cu ghimbir...dupa cum pofteste clientul.

Torturile, prajiturile, foietajele...to die for! Biscuiteii...deliciosi! Eclerele....erai in dubiu daca sa le pozezi, sa te indragostesti de ele sau sa le mananci.

Inainte de sarbatori...un pic de Paris!

2011-12-24T19:35:00.000+02:00

In cele din urma reusesc sa gasesc cateva momente libere si sa scriu si despre experienta numita Paris.
Fiind un oras vast din toate punctele de vedere, un singur post nu va fi suficient asa ca o sa ii dedic mai multe...ca sa ajung sa povestesc despre tot ce mi s-a parut demn de luat in seama.

First of all: logistics.

Ajungi acolo cu Wizz Air la un pret rezonabil. In jur de 80E biletul dus intors. Acolo insa, nu e chiar Paris. E Beauvais...ceea ce inseamna inca 90km in shuttle bus pana in maruntaiele "Orasului Luminilor". Shuttle busul e foarte bine organizat, tinand cont de orele la care aterizeaza avioanele. Costa 15E/calatorie. Destul de scump insa nah....esti in Franta. Nimic nu e ieftin aici...dupa cum se va observa din commenturile si posturile viitoare.

Cazarea la Ibis Centre de Clichy. 55E/noapte si nu e in centru. In pretul asta nu ai inclus micul dejun, lucru demn de luat in considerare daca nu puteti trai fara un jumpstart in the morning. Pt petit dej mai platesti inca 8.5E/zi. E in regim de bufet suedez si e foarte bine dichisit...cu de toate. Hotelul e la vreo 500m de statia de metrou, lucru de care ar fi bine sa tii cont daca ai dotare un ditamai trollerul. I'll keep that in mind for the next time, desi data viitoare cred ca o sa renunt la zgarcenia mea caracteristica si o sa imi iau o camera mai in centru.
Se ajunge rapid cu linia 13 de metrou, insa cartierul e destul de bine maghrebizat. La orice colt vezi algerieni, marocani, tunisieni care sprijina un zid, o usa si isi vad de discutiile lor.

Pornind de la treaba asta, mergand mai departe la experienta transportului cu metroul si ajungand la plimbarea pe Champs Elyzee, senzatia mea e ca Paris-ul nu le mai apartine francezilor. E fix aceeasi senzatie pe care o ai uitandu-te in jurul tau in Berlin. Din 5 oameni pe care ii vezi pe strada...daca vorbesc in franceza, 3 sunt arabi. Asta ma face sa mi-aduc aminte de o poza care circula pe net acum cativa ani: nationala Frantei in 1960 - toti albi, blonzi cu ochi albastri siiiii...nationala Frantei in 2007 - 3/4 sunt arabi sau negri.
Sper sa nu fiu gresit inteleasa. Nu sunt rasista. Efectele globalizarii sunt vizibile si oricine poate sa le vada. Aici sunt pur si simplu foarte foarte evidente.

Daca stai si faci o scurta analiza sociala insa observi ca doar pt ca exista un mix atat de puternic de rase in capitala, nu inseamna ca au acces la toate serviciile, joburile si privilegiile pe care ti le acorda nationalitatea franceza. Toti imigrantii pe care i-am vazut lucrau ca si "help" la McDonalds, Starbucks, hoteluri, restaurante, kebaparii, vanzatori de panini, vanzatori de bilete la diverse ghisee, soferi, cameriste, receptioniste, etc...in fine job-uri entry level.

Capitolul cel mai trist il rezerv insa cetatenilor cu pasaport romanesc si carora le "multumesc" pentru privirile austere primite la diverse monumente si obiective in momentul in care spuneam ca sunt din Romania. Daca toti ceilalti imigranti au job-uri care implica o carte de munca si plata unor taxe, a noastra minoritate plimbareata face ce stie ea mai bine...se vaieta, canta la vioara in metrou sau fraiereste turisti la alba neagra in timp ce alti "frati" de ai lor opereaza gentile si buzunarele multimilor de gura casca.

Partea trista nu se termina aici ci continua cu zborul dus-intors cu lowcostu'. Cred ca in viata mea nu am apreciat mai mult parfumul bulgaresc de trandafir decat in timpul celor 3ore de zbor...as fi dat orice pentru odiosenia aia de parfum comunist numai sa nu simt mirosul fetid care venea de la Pirandele si Parpandelii din avion.

Dap...e cat se poate de adevarat. Ne-am ofticat degeaba cand am vazut cu totii clipul cu "salutul romanesc" de pe youtube. Nu conteaza ca avem studenti, ingineri, economisti si alti intelectuali care invata sau lucreaza in Franta...si nici nu o sa conteze atata timp cat majoritar numeric cei care prezinta pasaport romanesc sunt o adunatura de tigani nespalati si hoti.

Dar sa depasim lista de neplaceri :))

Paris-ul este o destinatie in care orice om trebuie sa ajunga macar o data in viata. Si cel mai bine ar fi daca ar face-o fara idei preconcepute. Adica in traducere, fara mirajul unui oras romantic.
Eu recunosc ca m-am dus ca la pomul laudat. Am citit despre Paris de cand am pus mana pe primul roman al lui Dumas. Am continuat cu literatura moderna, am vazut filme, am vazut reclame. Si cred ca de fapt...si altii :))

Este un oras turistic. Nu exista sezon si extra-sezon. Lumea se buluceste oricand sa il vada. Cred ca pentru a il percepe ca pe un oras cu o viata proprie e nevoie sa te duci de cel putin 2 ori. Odata cand alergi sa bifezi toate obiectivele pe care le ai pe lista, si odata cand te plimbi linistit si nestingherit pe stradutele mai putin vehiculate si neintesate de magazine high label.

Concluzia e ca eu o sa mai merg. Nu vreau sa ii pastrez o amintire turistica. Vreau sa ii acord sansa de a imi arata frumusetea lui adevarata. Si bineinteles....vreau sa ma plimb ore intregi prin toate boutiques-urile vintage pe care le-am descoperit abia in ultima zi. Sufletul meu de fashionista a sangerat mult in momentul in care am descoperit minunile care adaposteau trench coat-uri verde smarald Burberry din anii '70...iar eu imi cheltuisem deja aproape toti banii :((

Mancarea a fost un of in primele zile. Am trait pe baza de Panini cu prosciuto si Brie. Bune...nu ma plang! Insa o ciorba ar fi fost binevenita. Am gasit una taman la Versailles (nu in palat ci in oras:)). Dupa ce m-am dumirit ca exista o tona de restaurante chinezesti si sushi place-uri japoneze....mi-a mai venit inima la loc. Ceea ce m-a cucerit insa iremediabil si as fi mancat pana la lesin....au fost les .....MA-CA-RONS. Bune, bune, bune...mai ales pt un sweets addict erau bestiale! Toate aromele, toate culorile, toate gusturile, toate mirosurile...i was in heaven!

Overall, concluzia pe care am tras-o dupa ce am revenit in tara este ca Paris-ul nu e un oras. E un stil de viata. Paris-ul nu se viziteaza, ci se traieste. Iar 5 zile sunt insuficiente ca sa ajungi sa il respiri si sa il simti. However...for me...Barce is still the kick!

Poze si mai multe povesti...in posturile urmatoare!

Fuga de normalitate

2011-10-09T15:01:00.000+03:00

Initial, postul asta trebuia sa fie despre un bilant, si despre cum retrospectivele nu se fac doar la sfarsit de an ci de fiecare data cand simti ca ai de ce.
Incepand sa ma gandesc la evenimentele care imi alcatuiau bilantul insa am observat un fir rosu, pe care, mergand incet incet...am ajuns aici. Probabil ca pana la urma o sa fie un amalgam intre un bilant si o analiza. Who knows?!

Fiecare dintre noi aude in copilarie fraze care nu au prea mult sens cand ai 10 ani, dar dintr-un motiv sau altul, iti raman in cap. Le folosesti sau nu, te raportezi sau nu la ele...they stick in your brain! Si deodata, cand credeai ca sunt perimate....isi demonstreaza valoarea reala!

Asa e la mine cu "acumularile cantitative duc la salturi calitative". Atat de des am auzit chestia asta cand eram mica incat ajunsesem sa o urasc. De fiecare data cand terminam lectiile, trebuia sa fac suplimentar la matematica (o materie pe care in continuare o urasc cu toata fiinta mea) si singura explicatie pe care o primeam era aia de mai sus. Orele in plus de integrale, derivari, puteri, functii exponentiale si logaritmi nu mi-au folosit la nimic altceva decat a acumula si mai multe frustrari legate de prietenii care ieseau si se distrau in timp ce io imi pierdeam vremea cu inutilitati. Nici macar o nota mai mare la admitere nu am luat. Nu m-au facut sa am o revelatie legata de teorema lu' Lagrange. Nope. Nothing.

Asta pana acum cateva zile, cand am putut sa ii dau o forma vizuala in minte si sa extrag o concluzie care m-a dus la scrierea postului astuia. Acumularile astea cantitative sunt ca piesele de puzzle. Sunt vorbe auzite de la prieteni, sfaturi de la parinti, cuvinte care le retii in metrou, replici din carti, actiuni facute de tine, gesturi ale unora la care tu esti martor. Sunt acele lucruri care au o insemnatate pentru tine pe moment insa nu le poti vedea efectul in viitor. Te bucuri sau te intristezi, razi sau plangi...insa nu vezi cum ar putea sa schimbe ceva major in viata ta.

La un moment dat....apare catalizatorul, evenimentul (sau ce o fi el) care reuseste sa stranga toate maruntisurile astea si sa le dea o forma. Practic, e ceea ce ia toate piesele de puzzle pe care le-ai strans fara sa iti dai seama si sa le puna sub forma tabloului. Iar atunci, cand te uiti la el, toate momentele alea de dinainte au sens. Perfect.
Iti dai seama de ce ai gandit asa intr-o situatie, de ce ai reactionat astfel in alta, de ce o persoana te atrage si alta nu. Intelegi in cele din urma, cu toata fiinta ta de ce "acumularile cantitative duc la salturi calitative". Intelegi de fapt ca este absolut imposibil sa controlezi fiecare aspect din viata ta doar din dorinta de a deveni cine ti-ai propus. Unele lucruri care te formeaza pur si simplu ti se intampla. In momentul in care esti pregatit pentru ele.

Enough with the foreplay! Tema era "fuga de normalitate". Am ajuns la ea fix in urma unui moment de asta in care piesele mi s-au aranjat in minte de la sine.

Am marele noroc in viata de a fi inconjurata de oameni de calitate. De la familie la prieteni. Oameni care imi imbogatesc experientele, cu care am curajul sa imi validez o idee sau alta, care imi dau o palma (virtuala) atunci cand o iau pe ulei, oameni care imi raspund provocarilor si care imi adreseaza si ei la randul lor altele, oameni care au sentimente frumoase pentru mine in ciuda trasaturilor mele dubioase, oameni pe care ii iubesc desi inca nu am invatat cum sa le-o arat. Unii dintre ei au o prezenta constanta, unii sporadica, altii meteorica. Oricum ar fi, le recunosc meritele tuturor.

Anul asta n-am avut timp sa ma plictisesc. Schimbare dupa schimbare. Experienta dupa experienta. Fericire si nefericire. Bucurie si suferinta. Una dupa alta. Uneori chiar una peste alta. De cateva zile am zis "stop". De fapt "pauza"! Cand doar faci, pierzi sentimentul ca stii de ce faci si incotro te indrepti. Cam asa si cu mine. Si cum am devenit introspectiva din nou, bineinteles ca ma loveste analiza in momentele cele mai stupide. De exemplu stand la stop la Grozavesti in timp ce imi verific feisbucu', g+, gmailu' si blogu' de pe telefon. Sau prin raioanele de legume din Carrefour unde fac acelasi lucru.
Pana de curand nu mi se parea nimic aiurea. Era o chestie de normalitate. Traiesc intr-o era tehnologizata, am acces la toate lucrurile astea...de ce sa nu le folosesc?! Si pe urma am citit un articol (tot de pe feisbuc, go figure:)) despre diferentele intre generatia X (1964-1978) si generatia Y (1979-1990).

Mai citisem si inainte articole pe tema asta, insa erau toate scrise din perspective de marketing. Cum sa adresezi serviciile si produsele consumatorilor in functie de tipul generatiei din care fac parte. Mi-erau utile la job, insa nu am stat sa le analizez foarte mult si cu siguranta nu am stat sa vad ce influenta are asupra mea faptul ca fac parte din generatia Y.

Catalizatorul care a declansat aranjarea pieselor in mintea mea a fost imbinarea dintre articolul asta si discutia pe care am avut-o cu o prietena zilele trecute.

In zilele noastre ne raportam la normalitate extrem de disfunctional. E probabil consecinta multitudinii de stimuli exteriori care ne afecteaza, insa mai mult decat orice e consecinta pierderii simplitatii. Sa ma explic!
Orice generatie noua vine cu dorinta de a sparge niste bariere, de a inova, de a creea noi obiceiuri, de a isi impune punctul de vedere (singurul veridic, sic!!) in fata traditiilor perimate. Cati dintre noi nu ne uitam la parinti sau bunici si nu ne spuneam in mintea noastra "ce stie asta?"...

Din punct de vedere antropologic, chestia asta nu e o noutate. Asa se intampla de cand lumea si pamantul. Asa au aparut inovatorii, asa a avut loc Renasterea. Motive de bucurie pentru fenomenul asta sunt cu duiumul.

Partea proasta este ca generatia noastra, in momentul in care a decis sa renege normalitatea parintilor, nu a ales sa puna ceva in loc. Nu si-a facut un set de valori dupa care sa se ghideze. Nu avem ceva care sa putem numi normalitate. Avem stimuli, avem exemple, avem marketing excesiv, avem dorinte! Nu avem repere! Odata ce am facut ceva, odata ce am avut o experienta, o bifam si trecem rapid la urmatoarea. Am avut un sentiment placut?!....clar, data viitoare TREBUIE sa fie mai bine.
Starea noastra de bine dureaza extrem de putin pentru ca nu stim sa ne bucuram cu adevarat de ea, insa mai ales pentru ca deja o anticipam pe urmatoarea. Nu stiu unde am auzit ca "mai binele e dusmanul binelui". Perfect adevarat.

Motivul pentru care drogurile de sinteza sunt atat de perverse este ca iti ridica nivelul placerii in mod artificial si nimic din ce ai face nu te ajuta sa il atingi. Doar ele. Si la urmatoarea doza...e si mai sus, si tot asa! Se pare ca am gasit modalitatea prin care sa facem asta si in viata de zi cu zi. Fugim de normalitate si cautam thrill-uri care sa ne dea doza. Nu stam niciodata intr-un loc sau intr-o experienta suficient de mult incat sa simtim altceva decat placere. Am devenit hedonisti pana la nivelul paroxismului. Normalitatea noastra nu implica decat binele. Sau mai binele. Sau cautarea binelui.

Mie mi se pare ca am pervertit notiunea de "normalitate". O vedem mult prea des ca pe ceva banal, caldut, mocirlos si ne grabim sa ii blamam pe cei care ni se par normali. Rar, ne aplecam asupra lor si reusim sa vedem ceva paradoxal. Ca oamenii aia au o stare de bine generalizat. Care dureaza si dupa ce s-a terminat "thrill"-ul. De ce?! Pentru ca au reusit sa inteleaga ceea ce noua ne scapa: fericirea e extrem de simpla.

Ne aplecam prea mult asupra termenilor. Ii analizam excesiv. Ii dezbracam de simbolurile pe care le-au avut si ne straduim sa le dam sensuri noi. Mi-aduc aminte de o discutie de vreo 2 ore din vara asta pe tema "compromis - adaptare", in care, in loc sa ne raportam la noi (la mine si la el adica) faceam pur si simplu analiza pe text. Logic ca nu au cum sa fie sentimente intr-un loc in care ne straduim sa dam doar explicatii. E mult mai simplu sa definesti iubirea decat sa o simti.

Sa ma intorc. Fugim de normalitate. Paradoxal fugim de 2 lucruri in acelasi timp. De normalitatea pe care o percepem ca traditionala, si de normalitatea generatiei noastre. Prima ni se pare perimata, a doua ni se pare obositoare.
Partea amar-ironica este ca cea de-a doua nu reprezinta un sistem de valori, ci pur si simplu un cumul de stimuli. Nu ai cum sa lupti impotriva a ceva ce nu stii ce este. Surprinzator insa, noi reusim sa ne apucam si de lupta asta...

In fine! Nu m-as fi apucat de rescris "Fratii Jderi" aici daca nu as fi ajuns si la o concluzie inainte.
Cu toate rasturnarile de valori, cu toate revolutiile ideologice, tehnologice, etc...au existat lucruri care si-au pastrat sensul si valoarea indiferent ca oamenii le traiau in 787 i.en, in 1612, sau in 1994. E posibil ca forma sa se fi schimbat, insa fondul a ramas acelasi. Si niciunul dintre ele nu a fost iesit din comun, nu se traia in vazul public, pe feisbuc cautand like-uri, nu avea nevoie de validari.

Normalitatea noastra ar trebui sa fie mai plina de intimitate. Momentan seamana prea tare cu Lady Gaga. Zgomotoasa, lipsita de substanta, plina de marketing, impinsa la limita, originala din obligatie fata de public.
Acum cateva zile am auzit doua pustoaice vorbind "Pana si maica-mea fumeaza. Ce?! Io sunt normala ca maica-mea?! Tb sa fac ceva mai cool." Cred ca mai trist de atat nu pot sa definesc normalitatea noastra.

Decat o calatorie in exterior dupa stimuli, mai bine una in interior dupa motive de recunostinta. Putem sa fim fericiti pe termen lung, dar pentru asta e nevoie sa incetezi sa fugi. Opreste-te si stai aici. Nu mai da atatea definitii unor lucruri pe care oricum nu le intelegi. Lasa-le sa isi dezvaluie sensul singure!

Ah da! Sa nu uit. Postul asta e cu dedicatie. Pentru voi, aia 2 :D!

Vidul, incantat de cunostinta!

2011-09-16T23:19:00.000+03:00

Vorbeam intr-un post anterior de idei pe care le purtam cu noi pe termen nedefinit doar pentru ca nu ne oprim sa le reanalizam.
Idei, pareri si valori cu care nu te mai identifici de multa vreme dar pe care le porti cu tine doar pentru ca ai avut puterea si intelepciunea sa le gandesti la un moment dat. Iar in momentul ala ti-au oferit o stare de bine. Si te-ai gandit automat ca starea de bine se va prelungi atata vreme cat vei avea parerea aia, sau vei crede in lucrul respectiv.

Undeva, la multa vreme dupa, iti dai seama ca te simti din ce in ce mai apasat, ca nu te regasesti, ca propriile tale idei iti par straine, ca iti vin niste ganduri care parca vor sa te scoata din tot ce iti este familiar. Ei bine...acela este momentul schimbarii! Este doar un mic licar, care creste in intensitate pana la limita suportabilitatii. Pana cand reusesti sa pui mana pe ideile care iti fac rau si sa recunosti sincer ca nu te mai reprezinta. Ca au fost o alegere a trecutului si ca la momentul ala erau cea mai buna, iti ofereau cea mai fericita senzatie, dar ca perioada lor de valabilitate a expirat. Si ca asta nu e un lucru rau. E momentul pentru o alta etapa, pentru alte alegeri, pentru alte nevoi, pentru alte credinte. E evolutia!

Este paradoxal cat ne dorim sa gasim ceva care sa dureze toata viata: o idee, o persoana, o iubire, o credinta si totusi cata nevoie de schimbare avem in noi! De multe ori, schimbarea unor idei atrage si schimbarea unor circumstante...iar de aici, durere! Cum impaci dorinta aia de "pentru toata viata" cu nevoia de "altceva, ca nu mai suport"?! Daca e sa ma refer la o relatie, cred ca raspunsul ar fi prin toleranta, rabdare si multa introspectie. Si da, am si exemple ca se poate, nu vorbesc din carti.

Daca insa ma refer la valori si credinte care te identifica pe tine netinand cont de vreo relatie, cred ca primul pas ar fi sa accepti vidul. Nevoia de schimbare nu vine cu solutia la cheie. Nu inseamna ca daca ti-ai dat seama ca ceva nu merge, ai realizat in aceeasi secunda si ce anume trebuie sa faci ca sa mearga. E ca la un motor stricat. Scoti piesa care nu functioneaza, dar daca nu e pe stoc...astepti pana vine aia noua! Si iarasi...rabdare, rabdare, rabdare!

Citeam acum cateva zile un articol foarte interesant pe HBR "Why being certain means being wrong" al lui Ted Cadsby, in care concluzia era ca e important sa reusesti sa supravietuiesti in conditii de incertitudine pana te lamuresti de valoarea unui lucru, decat sa imbratisezi prima solutie care iti ofera senzatia de "it feels right".

Unde vreau sa ajung?! La faptul ca dorintele noastre de senzatie de "e perfect" autointretinute perfid cu ajutorul filmelor siropoase, cartilor lacrimogene, povestirilor prietenilor si superficialitatii conduc la o stare de nemultumire interioara care ne macina putin cate putin.

Suntem din ce in ce mai putin toleranti cu incertitudinea. Cu vidul. Cu perioada aia de gol intre o stare de bine si alta. Vrem bine permanent. Vrem perfect permanent. Vrem fericire permanenta. Fara sa intelegem ca oricare din senzatiile astea se constientizeaza doar dupa o perioada. Doar dupa ce ti-ai sedimentat niste idei care te ajuta sa le vezi clar. Iar ideile alea nu apar peste noapte.
Oricare din sentimentele, senzatiile, credintele enumerate mai sus le vezi si le simti diferit in etapele vietii. Doar ca, si ma intorc la ce scriam in primul paragraf, uneori nu te opresti sa le regandesti. Si atunci cauti cu tot dinadinsul o stare pe care o aveai la un moment dat si nu o sa o mai regasesti...niciodata! Pentru ca momentul ala a trecut, pentru ca tu esti altfel si nu constientizezi asta. Si te apuca tristetea. Asta daca esti capabil sa simti ceva. De cele mai multe ori esti incremenit intr-o stare in care ti-ai dori sa simti orice, dar ti-e frica sa o faci pentru ca poate nu ai intelege complet sentimentul ala, sau nu ai sti daca te caracterizeaza pe tine de acum sau pe tine din trecut. Iar de aici o spirala.

De ce vorbesc de vidul asta? Sau de incertitudine?! Pentru ca sunt perioade necesare in evolutie. E perioada aia de cautari, in care ti-ai dat seama ca ceva nu mai face parte din tine si l-ai inlaturat insa nu ai gasit inca ce sa pui in loc ca sa te simti complet iarasi. Nu te poti pune pe hold pana iti gasesti raspunsurile. Continui cu viata. Mai greu, dar o faci. Poate ratezi oameni misto, poate ratezi relatii frumoase, poate ratezi distractii marfa...dar iti continui cautarea si nu te opresti la prima senzatie de bine. Mergi mai departe pana la echilibru. Pentru ca abia acolo incepe sa fie frumos.

Cred cu tarie ca suntem ceea ce gandim. Asta duce mai departe la primim ceea ce daruim. Ai starea aia in care constientizezi ca gandurile pe care le ai iti creaza viata pe care o traiesti. Cand ai haos in cap, ai haos in viata! Vidul de care vorbeam mai sus e haosul prin care treci pana ajungi la echilibru. Si bine ar fi sa te bucuri de echilibrul nou dobandit, dar sa nu ti-l faci icoana! Pentru ca la un moment dat, din cauze de factori externi, circumstante pe care nu le prevedeai sau nevoi proprii...o sa se clatine din nou.

O sa treci intr-o alta etapa in care ceea ce iti oferea liniste pana atunci s-ar putea sa nu mai fie suficient. Si o sa apara un alt proces de evolutie!O alta nevoie de schimbare! Un alt vid! Un alt echilibru!

Nu militez pentru echilibru ca acea stare de ingrijorare "doar un pic de aici, doar un pic de acolo" perpetua. Echilibrul poate sa fie si experimentarea unor excese in diverse doze. Pana te prinzi de ce iti face bine. Si de acolo continui pe linia inceputa! Nu ai cum sa iti dai seama de ce te reprezinta pana nu incerci. Si nu poti sa descoperi noi dimensiuni in tine daca nu te supui la experiente pe care in mod normal nu le-ai incerca.

Nu poti sa mergi mai departe, daca doar stai pe bara si observi! Intra in joc! Accepta vidul! Accepta incertitudinea! Ai rabdare cu tine! Accepta faptul ca pana o sa iti fie bine, o sa iti fie destul de nasol. Evolutia nu e usoara si nici nedureroasa. Vine din experiente si din gandire!
Nu mai cauta retete perfecte si care sa functioneze la fel de la 18 la 80 de ani. Iubesti, gandesti si simti diferit de la un moment la altul.

Si e senzational ca e asa si nu altfel!

Atentie se inchid usile! Urmeaza statia "Prejudecati si Tipare" cu peronul pe partea stanga!

2011-09-01T20:58:00.000+03:00

Ma tot lupt de cateva saptamani cu ideea de tipare si conformism. Ma lupt in sensul ca imi bantuie creierul sub o forma nedefinita, care nu iese coerent pe gura si care imi incetoseaza celelalte ganduri si idei.

Astazi am reusit sa o verbalizez si asta datorita unei tigari fumate la momentul potrivit alaturi de oamenii potriviti. Discutam despre cluburi si localuri, iar eu am precizat ca mie imi plac cele unde se asculta mai multa rockareala si muzica veche. Deodata o multime de priviri uimite spre mine si o voce care spune "Dar tu nu pari rockerita. Te imbraci dragut, vorbesti frumos..."

Si cumva, dupa vreo alte cateva fumuri, am inceput sa inteleg de ce iubim asa de mult tiparele, de ce le cautam si de ce incercam sa le consideram alegeri si sa stam langa ele. O facem pentru ca sunt cel mai apropiat lucru de o reteta.
Cand eram mica si raceam bunica imi dadea Eritromicina. Ani de-a randul pentru mine antibioticul a insemnat Eritromicina. Cand am crescut si am vazut ca exista si Ampicilina, Oxacilina, Oxen si altele...am fost bulversata. Cum adica?! Pot sa iau si de astea? Dar daca nu imi fac bine?! Dar daca nu sunt bune?!....La fel si cu tiparele. Tiparele te scapa de greutatea alegerilor.

Toti ne batem cu caramida in piept ca suntem capabili sa facem alegeri, si chiar alegerile cele mai potrivite pentru noi. Paradoxal insa, evitam cu tot dinadinsul alegerile si cautam pe furis acele tipare care ne asigura de faptul ca o sa ne fie bine si fara sa facem o alegere propriu zisa.

Cand incepi si te identifici cu o clasa sociala, cu un grup, cu o personalitate pe care o admiri, ceea ce cauti de fapt sunt acele criterii pe care le vezi aplicate si dau rezultatele optime. De cele mai multe ori nu stai sa verifici criteriile, nu stai sa vezi daca tu ai aceleasi valori, nu stai sa vezi sub ce forma sunt aplicate de cutare sau cutare. Pur si simplu "supa la cutie". Adaugi apa si astepti rezultatele deliciose.
Cauti un anumit tip de barbat pentru ca ai senzatia ca asa vei fi fericita. Pentru ca asa ai vazut in jurul tau la prieteni sau la cunostinte. Sau fugi de un anumit tipar. Tot din motivele enumerate. Partea cea mai de kkt vine din faptul ca doar cu ideea de "reteta" in minte, nu afli nimic despre tine si te condamni la intrebarea perpetua "O fi bine?!" sau si mai stupida "Mi-o fi bine?!"

Tiparele si prejudecatile sunt perverse si cand incerci sa le imbratisezi si cand incerci sa le eviti. Din simplul motiv ca esti concentrat asupra lor pierzi legatura cu tine si cu nevoile tale reale. Esti prea preocupat ca lumea sa te echiteze sau sa nu te eticheteze intr-un fel. Vrei sa fii cool, sau vrei sa fii serios. Vrei sa fii rocker, rapper, indie, hipster, trendy, metrosexual, yuppie, green, eco, bio, raw, vegan.... Sau vrei sa nu fii oricare din astea!

Sa nu confundam acum determinarea cu fuga dupa tipare. Da, e normal sa vrei sa iti iei activitatile in serios daca asta e raspunsul sincer pe care ti-l dai la intrebarea "ce imi place sa fac?".

Prejudecatile termina psihic orice relatie in momentul in care incepe. Toate acele "mind games" care tin cont doar de miscari pregandite ("daca el/ea a zis/facut asta, eu tb sa zic/fac asta ca sa obtin rezultatul asta") dizloca orice urma de umanitate si emotie dintre cei doi. Da, e al dracului de greu sa iti dai seama unde o sa ajungi daca esti sincer cu tine insuti si spui fix ce gandesti....insa poti fii sigur ca daca joci sah avand in minte doar prejudecati despre cel din fata ta, oriunde vei ajunge nu va fi locul in care crezi ca te afli de fapt.

Ajung si la prejudecati ca motive de despartire.
Sunt cele mai bune scuze pentru lipsa de introspectie, pentru lipsa telurilor proprii, si in final...pentru lipsa de intimitate. E mult mai simplu daca ea e "curva", el e "bou", si gata! Se termina totul. Cu siguranta data viitoare o sa fie mai bine pentru ca o sa cauti un alt tipar, nu?! In final cu ce te alegi?! Cu n-spe statusuri schimbate pe facebook si cu monogamie in serie (?)...

E mult mai dificil sa construiesti intimitatea pornind de la tine insuti, acceptand anumite trasaturi pe care le-ai mai vazut (dar care nu il/o includ brusc intr-o categorie sociala cu un anumit modus operandi), bucurandu-te de altele pe care le descoperi, incercand sa intelegi caracteristicile pe care nu le poti diferentia in prima faza.

Sa scapi de inclinarea de a cauta tipare si de a cultiva prejudecati nu e nimic altceva decat un proces continuu. Nu se opreste niciodata. Nu exista carti (sau poate nu le-am citit eu) care sa te invete treaba asta. E nevoie de comunicare. Multa. Cu tine insuti. Sa te descoperi. Si sa ai rabdare cu cei din jurul tau in timp ce si ei fac acelasi proces.

In final, dupa cum spuneam, greu nu e sa obtii ce vrei. Greu e sa stii ce vrei. Si de aici porneste tot restul. Chiar si eliminarea prejudecatilor.

Bildungsroman. Varianta 2. Cu poze!

2011-08-20T16:01:00.000+03:00

Barcuta la Baraj!

Metalistul.

Ceata la Cabana Balea...si parcarea plina :)))

Felinare in Sibiu.

Alte felinare. Tot in Sibiu.

Podul Minciunilor.

Gang cu felinare.

Am incercat. N-am avut noroc. N-aveau locuri.

Barajul de la Gura Raului.

Drumul dinspre Saliste spre Rod.

Jina. Aici incepe Transalpina marcata. Si profund neasfaltata :)))

Bucata de la Obarsia Lotrului spre Ranca.

Leather&tyres...can a girl want more!?

Bildungsroman: Transfagarasan, Transalpina.

2011-08-18T16:40:00.000+03:00

Povestea aici, pozele in postul urmator.

Nu stiu daca va mai aduceti aminte de perioada comentariilor literare din liceu. Eu am inscriptionat pe creier, cu litere de foc, cuvantul "bildungsroman". Ceva m-a facut sa retin termenul asta si sa il pastrez in minte langa o multime de inutilitati gen replicile din RObotzi, glumele din Vacanta Mare (varianta cu Dan Sava), versurile din melodiile lui Britney Spears, etc....

Se pare insa ca "iezista o iesplicatzie". 800km mi-au oferit-o cum nu se poate mai clar. Transfagarasan si Transalpina intr-un uichend prelungit, atentie distributiva la maxim, stres amestecat cu placerea condusului, peisaje cum nu vezi decat prin filme, un aer despre care uitasem ca mai exista, niste nori pe care daca intindeai mana puteai sa ii atingi, o relaxare care aparea abia dupa ora 10 seara, Sibiu, Artmania, Lacuna Coil, ploaie torentiala la Ranca (iar eu bineinteles...o floricica in Converse, pantaloni scurti si tricou cu lebadutze la o temperatura de 12 grade.)

Imi imaginez ca mai toata lumea a facut Transfagarasanul macar o data in viata asa ca nu o sa insist prea mult pe logistica. La mine a fost a treia oara, insa pt prima data cand am urcat dinspre Curtea de Arges. Pana acum veneam dinspre Brasov. Nu prea intelegeam de ce naibii nu vad buclele frumos asternute in jos si nici telescaunul de la cascada....loooogic, pt ca veneam din partea cealalta.

Prima experienta ce mi-a asezat piuneze pe circumvolutiuni a fost parcarea de la Barajul Vidraru. Nu o sa fiu excesiv de ipocrita sa ma plang ca toata lumea s-a gandit sa faca drumul asta...C'mon! Si eu eram tot pe acolo. Ceea ce ma imbolnaveste insa sunt parcarile facute la "futu-i pomana" de nu mai poate sa treaca nici macar un Tico pe langa, daramite ditamai camioanele cu busteni.

Am ramas surprinsa de perspectiva noua pe care o aveam asupra barajului. Intaia oara cand l-am vazut aveam 8 ani si aia e imaginea cu care am ramas in minte:o chestie imensa, impresionanta si de pe care imi era teama sa ma uit in jos. Surprinzator este ca desi am mai trecut peste baraj de cateva ori de atunci, abia acum m-a frapat faptul ca nu mai e asa mare cum mi-l aduceam aminte. Concluzia ar fi ca nu iti poti schimba perceptia asupra unui lucru, decat daca ai mintea relaxata si deschisa sa vezi ceva nou acolo. In mod evident ne schimbam in timp, insa uneori taram cu noi niste idei pe care ni le-am facut acum n-spe ani doar pt ca nu ne oprim sa le regandim. Si mergem mai departe...chiar daca nu ne este neaparat bine!

Mai sus un pic de Baraj, cam la vreo 10 km e un complex nou - Valea cu Pesti. Este o oprire recomandata de masa geniala pe care am luat-o acolo. Pastravul este delicios, pastrama bestiala...insa daca nu va place mancarea sarata, nu va riscati. Eu am jurat ca nu mai mananc pastrama un an intreg. Ah da! Si faceam asta in timp ce imi turnam un galon de apa pe gat.

O alta surpriza a fost pasajul de la Cabana Balea, pasaj pe care il faci in maxim 15 secunde si care mi-a luat o ora jumate aproape, pe stilul 1m- frana de mana, 1m-frana de mana. Motivul?! Placerea bolnava a poporului nostru de a isi parca masina aiurea indiferent ca sunt trotuarele din Centrul Vechi sau soseaua de la 2500m de pe Transfagarasan.

A treia surpriza a drumului, realizata bineinteles tot de oameni amabili si binevoitori, a fost anularea (pt a doua oara si cu 3 ore inainte de ajunge acolo) a cazarii. In prima faza aveam cazare in Gura Raului. Am sunat inca o data sa confirmam - surpriza!!!!! Camerele fusesera date unor familii cu 3 copii. Ne-am chinuit vreo 2 zile sa facem rost de alta cazare si am reusit intr-un tarziu sa obtinem 2 camere in Apoldu de Jos. Cum coboram noi pe Transfagarasan spre Sibiu, instinctul ne-a sugerat sa dam un telefon la pensiune. Supriza again!!!! Si camerele astea erau date. Plini de draci si de termeni pe care nu pot sa ii reproduc aici, am hotarat sa mergem pana in Sibiu si sa vedem ce gasim acolo.

In Sibiu insa am intrat in twilight zone si lucrurile au inceput sa vireze usor spre bine. Cum mergeam teleghidati spre Ibis, am vazut la primul stop un indicator cu "Hotel Class". Nu pot sa imi explic nici in secunda asta ce m-a facut sa trag stanga de volan, sa tai fata unui sir intreg de masini si sa ma duc dupa indicatorul ala, dar important este ca s-a intamplat. Si bine ca s-a intamplat!

Am ajuns la hotel, unde...ce sa vezi?! Nu aveau camere. Receptionera ne-a spus insa ca nu o sa gasim pe nicaieri in Sibiu vreo camera libera pt ca e festivalul Artmania si ca toate hotelurile si pensiunile sunt pline. Ma simteam la capatul puterilor si dorinta unui dus si a unui tricou curat si proaspat insa m-a facut sa deschid gura si sa imi exprim toate durerile si tristetile, moment in care doamna, plina de mila, se uita la mine si imi zice "Vad ca sunteti tineri...pareti linistiti...as putea sa va trimit la doamna preoteasa". In momentul ala imi venea sa o cer de nevasta pe tanti de la receptie, dar m-a oprit ghiseul si faptul ca observasem ca purta deja verigheta.
Am primit indicatii cum sa ajungem la doamna preoteasa, unde....ce sa vezi?! Nici pomeneala de biserica, insa o vila/palat cu gradina, foisor si tot ce iti mai doresti. Noi ne-am cazat insa in apartamentul nepotului ei, un tip foarte simpatic, de treaba si cu extraordinar de mult bun simt.

Seara a fost dedicata colindatului prin Sibiu, pozelor pe care o sa le vedeti in postul urmator, procesului de crestere a alcoolemiei in sange prin ingurgitarea unor cantitati respectabile de Cabernet Sauvignon, dupa care somn si un alt drum plin de cotituri si scartaieli.

Pornind din Sibiu spre Sebes, ajungi mai intai la Gura Raului unde e un alt baraj, de pe care nu ai voie sa pozezi nimic pt ca paznicilor le e frica nu cumva sa te arunci in apa.

Te intorci in drumul mare si continui spre Saliste, unde faci stanga ca sa te indrepti spre Ranca. Aici cica poti vedea o "cetate dacica". Practic sunt fix 4 bolovani obositi, acoperiti de o tipla de plastic. Continui drumul spre Jina, prin Rod si alte sate foarte dragute, in care insa nu exista asfalt, iar oglinzile laterale aproape iti ating portile si gardurile caselor.
Recunosc ca sarcasmul meu face drumul sa para nasol, insa don't mind it. E superb, chiar si asa!

Odata ce ai ajuns la Jina, incepe Transalpina. Si incepe splendid cu o portiune abrupta, neasfaltata, plina de pietris unde...daca ai chef de distractie, te poti uita la toti Loganistii care se straduie sa o urce...cu destul de putin succes.
Treci de Jina, unde btw...poti face niste drifturi absolut bestiale pe pietrisul si nisipul ala, mai ales la niste coborari in ac de par, si incepe portiunea lunga si neodihnitoare a Transalpinei. Pe aici drumul e suficient de interesant cat sa te tina alert, insa nu prea ai mare lucru care sa te captiveze. Inca nu e asfaltat peste tot, mai sunt niste gauri de cate 3m in asfalt care asteapta sa fie umplute, mai sunt denivelari...in fine! Ideea e ca mai mult de a treia nu ajungi sa ii dai nici macar in linie dreapta.

Pe la Oasa se schimba povestea. Nu mai ai peretii in stanga si in dreapta, ci incepe sa se astearna frumos o priveliste paradoxala. Pe de o parte ai vrea sa mergi cat mai incet ca sa te bucuri de fiecare nuanta de verde pe care o ai in fata ochilor, iar de cealalta ai vrea sa o calci in curbe pana iti scartaie rotile.
Solutia insa ti-o dau toti imbecilii pe care ii ai in fata si care pun frana in curbe!!!!!! Aici intervine foarte pregnant conceptul de "bildungsroman" de care aminteam. Asta e drumul care mi-a calit cel mai mult rabdarea. Cu mine, cu altii, cu timpul! Practic aveam optiunea de a rusina un birjar cu cati termeni cunosc si de a inventa unii noi, sau...de a trage aer in piept si de a conduce mai departe! Am reusit!

Tot mai sus, tot mai sus....ajungi la Obarsia Lotrului! Iar de aici chiar nu mai ai cuvinte. Verdele face loc unui galben stins, unui gri puternic spart de pete fumurii. Nu pare cine stie ce, insa cand ai toate culorile aranjate in felul in care le vezi acolo sus, tabloul nu mai are nevoie de imaginatie ca sa iti provoace furnicaturi. Nu stiu cum sa explic, dar simti aerul si spatiul gol din jurul tau cu totul altfel. Simti fizic libertatea!

Pana si daca te asezi direct pe iarba aia aspra, soarele te atinge diferit de cum o face pe o plaja parasita! Sunt atatea lucruri frumoase de care nu esti constient pana cand nu ai mintea pregatita pt ele, incat e pacat sa refuzi o experienta de genul asta....

In concluzie, cam tot ce iti ramane in creier, o sa aiba o relevanta la un moment dat. Important e sa ai rabdare cu momentul. Si sa te plimbi cat mai mult ca sa le dai neuronilor ceva de rontait, imaginatiei - surse de productie, sufletului - motive de bucurie!

Ce faci cu mindset-ul?!

2011-08-11T22:56:00.000+03:00

Mai nou urmaresc un serial ce are talentul de a iti pune mintea pe moate, "Lie to me". Ma distreaza, imi foloseste pe partea profesionala si ma face sa caut mai multe despre temele pe care le prezinta.

Personajul principal e un expert in tehnici de deceptie senzoriala sau mai simplu spus, un tip care iti strica orice placere a minciunii sau a intentiei de a minti. Una din dimensiunile serialului este relatia mentor - invatacel pe care o are cu una din angajatele lui, o tipa foarte smart, cam a dracului si cu gura mare, cu talent nativ pentru meseria pe care o face insa care are probleme cu calibrarea talentului pe obiectivele job-ului. Mai simplu spus isi pune permanent intrebari daca ceea ce face e bine, daca face lucrurile corect, daca nu ar putea sa isi foloseasca skill-urile in alte directii.

Acum...post-ul asta nu e despre serial si nici despre personaje, insa era nevoie de un intro ca sa pot ajunge la subiect. Intr-unul din episoade, cand tipa are iarasi niste temeri legate de ceea ce face, el ii spune o chestie pe care am auzit-o si eu acum vreo 5 ani "until you don't change up here, you'll never be ready...or a grown up".

Mie textele de genul asta mi se par atat de adevarate incat par banale. Din pacate insa daca nu ai dispozitia potrivita treci pe langa ele fara sa le bagi in seama si iti intarzii singur procesul de evolutie. De unul singur si fara exemple ajungi destul de rar la o concluzie de genul asta, cum ca iti trebuie un nou set de valori si o alta orientare ca sa faci trecerea la o noua etapa.
Ma uit in jurul meu si vad de toate: exemple ale dezvoltarii, exemple ale stagnarii, exemple ale consecventei, exemple ale ratarii. Si partea cea mai ironica este ca fiecare dintre oamenii astia au la indemana fix aceleasi resurse. E vorba intotdeauna de alegerile pe care le faci. Cum hotarasti sa iti folosesti mintea si creierul. Again...e banal ce spun!

Cu ce incepe totul? Cu o intrebare. Dupa asta vine o cautare, mai lunga sau mai scurta. Dupa cautare, urmeaza un raspuns. Mai mult sau mai putin satisfacator. Important e sa ajungi in punctul in care faci o alegere. Pentru ca "growing up" inseamna de fapt sa iti urmaresti alegerea pe care ai facut-o in mod constient. Inseamna sa ai capacitatea de a vedea un proces in plenitudinea lui, sa il poti vizualiza de la inceput la final, de a ii putea vedea eventualele hibe, de a le accepta anticipat (nu ca pe o fatalitate ci ca pe o provocare ce va veni la momentul respectiv) si totusi de a hotari sa incepi procesul ala.

Pana nu accepti ca poti sa o dai in bara, o sa stai permanent pe tusa si o sa chibitezi. O sa analizezi excesiv, o sa iti dai cu parerea, o sa dai sfaturi. O sa astepti sa te maturizezi ca urmare a lucrurilor care ti se intampla pur si simplu nu pe care le determini tu. E de fapt pastrarea mentalitatii din copilarie cand lucrurile care ti se intamplau erau determinate de parinti, bunici, invatatoare, etc. Tu nu trebuia sa faci mare lucru...

Asa cum vad din ce in ce mai des (si cum aud si citesc), "esti ceea ce gandesti". Daca astepti sa ti se intample lucruri, viata ta o sa fie un peron (nu, nu imi asum comparatia...au folosit-o si altii mai inteligenti ca mine inainte). Gandirea face totul. Si asumarea gandurilor. Si transpunerea lor in fapte. De aici deja....e istorie!

Maroc - prea mult marketing dauneaza grav sanatatii!

2011-05-08T15:42:00.001+03:00

Asaaaa.....vreme urata afara, timp berechet de tolanit in varful patului, paharul de Merlot la indemana...sa ii dam drumul zic!

Am plecat spre Maroc ca spre pomul laudat. Era una din tarile care mi-a incitat imaginatia in cel mai inalt grad. La asta a contribuit si serialul Clona de acum cativa ani, insa motivul pt care vroiam sa il vad erau toate referirile din diverse carti, reviste, povestiri ale cunoscutilor, basme, filme, etc.
Nu vreau sa fiu excesiv de carcotasa, insa nu am sa pot abtine. Pozele de mai jos reflecta o tara interesanta, cu peisaje frumoase si multe motive de albume foto demne de invidiat. Cred ca de asta Maroc-ul pare asa imbietor: datorita faptului ca e fotogenic! Partea proasta pentru el e ca am ajuns sa il vizitez dupa ce am vazut Siria si Tunisia....si chiar nu suporta comparatie!
Pentru cineva care ia prima oara contact cu lumea araba e un punct de pornire foarte bun. Eu pot sa il consider doar ok. Un calificativ mai inalt nu va primi, cel putin pt frumusetile patriei :)

Se contureaza ca o tara plata, in care cladirile rareori depasesc 2 etaje. Asta nu e neaparat ceva tragic. Culoarea maro este deja obligatie de stat, cel putin in Marrakech nimeni nu are voie sa isi coloreze peretii in alta nuanta.

Ca infrastructura este minunata insa: sosele bestiale pe care ti-e drag sa conduci. Sincera sa fiu ti-e imposibil sa nu calci pedala pana in podea la cat de bine sunt facute. Ajungi insa la punctul b...vantul. Nu am fost inca intr-un loc unde sa bata vantul atat de tare. Conduceam dinspre Rabat inspre Tanger, peste un pod imens si eram cu volanul bracat maxim dreapta ca sa nu fiu zburata de pe sosea. Indiferent ce conduci, se simte un vant de te ia pe sus.
Tot pe sosele ai un peisaj care te imbie sa conduci, sa conduci si sa conduci. Nimic plictisitor...totul valurit pe diverse nuante, bolovani mari, palmerii. In timp ce ma abtineam din rasputeri sa nu ma comport ca la raliuri imi veneau in minte versurile de la Metallica "Here i aaaaam....on the road again".

E o tara foarte dezvoltata, cu un sector IT (pt cine e interesat, la mine comes with the job) foarte bine pus la punct, cu un sistem de invatamant preluat de la francezi si rafinat la modul la care studentii prefera sa vina in Balcani ca sa fie siguri ca intra la facultate.
Am observat si aici aceeasi tendinta din Tunisia...cum cobori in sud, cum intalnesti din ce in ce mai multa saracie. Makes sense daca te gandesti ca esti pe drumul spre Sahara, unde orice activitate intelectuala sau profitabila ( cu exceptia panourilor solare) dispare treptat.

Logistica si chestiile utile:
- mancarea...naspa! Ador bucataria libaneza, siriana, tunisiana. Mancarea marocana se reduce la tajine, care pot fi de vreo 5 feluri, friptura de oaie, un cous cous sec si niste carnati odiosi numiti merghez. Nici o asemanare cu mancarea suculenta din Tunisia sau minunile siriene si libaneze. Ii salveaza insa dulciurile. Dupa cum am mai declarat "pot renunta la orice, nu si la dulciuri". Am trait pe baza de glicemie elevata timp de 10 zile...and i'm proud of it!

- argintul - mai scump ca la Damasc! 1 gram - 14/16 DH. Ca si etalon 1E=11DH. Nu zic ca nu au modele misto, doar ca nu e risipa si opulenta de pietre semipretioase incastrate in cele mai felurite exemplare de bijuterii. Binenteles ca fiind tara araba o sa gasesti si seturi de cate 5kg din Aur...insa repet...nu ma pasioneaza. Eu am cotizat, once again, la maestrii argintari.

- pielaria - e aiurea sa ajungi in Maroc si sa nu iti iei o geanta, o geaca, un portofel, un ghiozdan. Eu insa mi-am cumparat un ghiozdan din Tunisia, in 1998...care este perfect functional si acum, asa ca mi-am luat doar un postman crossover la minunatul pret de 350DH, aprox 32E. Poti veni cu modelul tau de geaca Zara, Mango, Belstaff si ti-l fac identic pe ce culoare vrea muschiuletu' tau...

- lumea...pestrita insa la locul lor. Nu merg 5km dupa tine doar ca sa te faca sa cumperi ceva. Nu trag de tine sa intri in dugheana lor. Nu se tocmesc pana simti nevoia sa ii pocnesti in dinti. Se simte o relaxare care vine fix din faptul ca sunt constienti ca au un flux de turisti enorm care le asigura veniturile necesare.

Overall, Maroc-ul e interesant pt business, pt un weekend, insa daca aveti alternative go with those!

Intrarea in Oudaya!Fantana maura!
Detaliu de pe fantana maura!

Poarta spre Cafe Maure in Oudaya!

Delicatese si ceai marocan cu menta la Cafe Maure!

Contrast! Oudaya!

O betie de arome!

Culori aprinse...tot in Oudaya!

Mda...sa zicem! Eu nu am batut la usa :))))

Iesirea din Medina din Rabat!

Piata Djema El Fnaa! Marrakech!

Asa arata interiorul din Cafe Argana...asta inainte sa nu mai ramana nimic din ea dupa atentatul terorist de saptamana trecuta! Asa ca da...am 9 vieti!

Cafe Argana!

Maroc-hinarie!

Pentru de dimineata :))))...vreo 3feliute de inele si un platouash de cercei!

In Palatul Bahia din Marrakech!

Moscheea Hassan al II-lea din Casablanca! Nici vorba de Rick's Caffe pe undeva! Exista insa...fabrica Zara, Mango, H&M!

Portile Chellah-ului! Rabat!

Volubilis! Ruine romane!

Fascinatia mea pt ochii verzi...

Poarta Bab Mansour - Meknes!

Piata mare - Meknes!

Ankara, sau Islam-ul fara excese!

2011-03-31T18:22:00.000+03:00

De cateva ore m-am intors din Ankara si cum nu pot dormi (motivul va fi ilustrat cum trebuie mai jos :D), trebuie sa fac un rezumat al orasului, al oamenilor si al senzatiilor produse.

In Ankara nu poti ajunge cu un zbor direct nici macar daca folosesti Turkish Airlines. Mai intai treci prin Istanbul, ceea ce nu pot spune ca este un neajuns (c'mon....duty free-ul de aici este mega generos), stai vreo cateva ore si dupa aia, cu un zbor de 50 de minute ai ajuns in capitala. Aeroportul din Istanbul este cel mai aglomerat din cate am intalnit. Am stat la coada sa decolez la fel ca la carne pe vremea lu' raposatu'. Fiind al 16lea avion la decolare si o singura pista de rulare, am putut observa toate manevrele necesare...dar despre asta intr-un post separat pt cei pasionati de pilotaj.

Senzatia pe care o ai cand survolezi Istanbul-ul este ca si cum ai avea in fata ta un pom de Craciun imens si luminat. Daca aterizezi noaptea...senzatia se amplifica exponential. O bezna de o tai cu cutitul si brusc rasare un haos pestrit, luminos si colorat:moschei, faruri, vapoare, masini, strazi si poduri suspendate, felinare, dupa care aterizezi si povestea continua doar daca ai cazare la hotel aici.

Eu am continuat spre Ankara. Cred ca aterizarile noaptea iti ofera cea mai buna sansa sa savurezi un oras din prima...sa iti dai seama daca o sa te cucereasca prin arhitectura sau nu. Daca Istanbul-ul lasa impresia de pom de Craciun, Ankara este la polul opus. Ma uitam pe hublou si tot cautam in mintea mea o comparatie ca sa imi fixez cumva orasul asta....si brusc raspunsul a aparut singur: o macheta de Lego frumos luminata. Este frumos aliniat si taiat cu laserul parca, fara sa fie plicticos sau apasator.

Pentru cei care apreciaza Berlin-ul, Ankara ar fi o experienta placuta. E un oras tanar, a carui constructie a inceput in anii '20 cand Ataturk a pus bazele statului turc modern. Senzatia de modernitate o mai regasesti si in faptul ca trebuie sa te zgaiesti mult si bine dupa moschei. Sunt discrete, nu sunt la strada si nu urla la ore fixe. Chiar daca nu ai sti ca este sediul administrativ al Turciei ti-ai da seama de asta doar plimbandu-te pe strazi: "Mudurlugu" (Directorat) peste tot. Cladiri mari, impunatoare, cu design modern insa fara sa dea intr-un futurism sau extremism arhitectural cum vezi in Abu Dhabi, Dubai sau alte locuri epatante.

Lume tanara, frumoasa, relaxata, educata. Bineinteles ca intalnesti si duduile/mamaile Ninja (infasurate in negru din cap pana in picioare si carora li se vad doar ochii) insa asta e mai mult o alegere proprie nu ceva impus. Educatia e un domeniu in care se investeste constant, mai ales daca tii cont de faptul ca populatia Turciei este una tanara, iar dorinta de intrare in UE ii face sa fie foarte atenti la modul in care cheltuiesc fondurile din procesul de pre-aderare.

Daca ar fi sa personific Ankara, cred ca cel mai bine as putea-o descrie ca un tip cool, blugi, camasa fara cravata, sacou smart casual, pantofi sport, middle-upper class, job bine platit dar nu intr-o corporatie ci mai degraba in zona administrativa, absolvent de facultate si care stie sa spuna o tona de bancuri misto in momente potrivite...

Mancarea este aceeasi experienta exploziva ca si la Istanbul. Am mancat bucate kurde, bucate specifice din Urfa, din zona mediteraneana...you name it! Am aflat ca exista 2 feluri de umpluturi: sarma (prin infasurare) si dolma (prin indesare) si ca le poti utiliza pe amandoua indiferent de umplutura sau de ambalajul acesteia: dovlecei, vinete, rosii, ardei, foi de vita, foi de varza...

Ceea ce m-a dat peste cap insa este cafeaua gebek. Are un amestec de arabica si o sumedenie de alte mirodenii al caror miros ma indeamna din ce in ce mai mult sa renunt la Versense si sa ma dau direct cu pudra maronie din punga adusa :))))

Revenind. Modul de preparare este ucigator: 2 cescute de apa, 2 lingurite cu varf de cafea; se fierb in ibric de cupru la focul cel mai mic. Cand se apropie de dat in clocot se toarna juma de ibric in cescuta si se continua fiertura la cealalta jumatate. Dupa ce da in clocot se toarna si asta peste prima portie. Iese un degetar de baut, cremos, aromat si care te tine treaz fara dureri de cap, fara senzatii de oboseala sau de ingreunare mentala timp de 3 zile. Eu am baut marti seara si abia azi incep sa imi doresc sa dorm. Practic RedBull ar putea sa iasa din business rapid daca cineva sa gandeste sa faca import de asa ceva in Romania.

De ce nu am sa renunt la Pilates...ever!

2011-01-21T12:17:00.000+02:00

Sa lamurim de la inceput un lucru: nu sunt o fire sportiva. Adica nu am un talent sau o predilectie pentru vreun sport anume.

In dorinta de mentinere a tonusului fizic m-am perindat prin sali de forta, prin sali de aerobic, pe la dansuri mai mult sau mai putin sportive, pe la atletism, prin bazine de inot, pe la tae-bo....you name it, i tried it!Transpiratul excesiv pe altarul frumusetii imi provoaca spasme nazale, asa ca tot ce presupunea socializarea cu mirosurile altora a fost eliminat dupa maxim 4 sedinte. Am ajuns prima oara la Pilates acum vreo 4 ani. Nu mi-a placut. A fost o sesiune de o lalaiala cumplita, cu lucrat din inertie, fara explicatii, fara nimic. Mi se parea sportul perfect pentru bunica-mea. Am abandonat ideea si mai mult de atat, faceam o bascalie crunta de oricine auzeam ca se duce la Pilates.

De atunci insa s-au petrecut multe lucruri: am luat si am dat jos 25kg, am inceput sa studiez mai mult despre un sport inainte sa ma apuc sa il practic, m-am documentat mai mult despre ce inseamna stil de viata sanatos, organism tonifiat....in traducere libera, m-am hotarat sa abordez totul cu ceva mai multa seriozitate si maturitate. Undeva prin mijlocul procesului meu de dat jos kilograme, am realizat, uitandu-ma in oglinda, ca a fi mai slab nu inseamna neaparat ca arati mai bine. Things can sag at any weight! Norocul meu la acel moment a venit in persoana celei care mi-a devenit mentor in ce inseamna Pilates (si uneori calau,daca stau sa ma gandesc la exercitiul "suta") si anume Cora. Eram mai multe gagici la mine in masina, ne duceam toate sa ne luam Converse de la outlet-ul de pe Stefan cel Mare si sporovaiam despre sporturile pe care le practicam.
Pe vremea aia eu faceam bazin de 2 ani si eram oarecum trista ca mai mult decat reusisem imi lucrez muschii, nu aveam cum, in elementul de timp pe care il aveam alocat sportului.
Atunci, in masina, a fost prima oara cand am auzit expresia "power belt" si un discurs coerent despre importanta respiratiei in sanatatea si tonifierea intregului corp. Urmarea a fost ca am gugalit ce am gugalit despre termenul de mai sus, dupa care i-am zis Corei ca vreau si eu. Si asa au inceput primele mele cursuri de Pilates: seara de la 6, de 2 ori pe saptamana, in subsolul sediului nostru.

O spun cu mana pe inima: it was like an awakening! Dupa ani de zile de stat in fund la birou si efort fizic sporadic, corpul meu incepuse un proces de imbatranire tacut si pervers.
Nu mi-am dat seama ca am dureri de spate, de ceafa, de glezne, de incheieturi, amorteli pana cand nu le-am eliminat si am capatat o alta stare...una de bine! Va intrebati probabil ce a fost asa diferit fata de momentul de acum 4 ani. In primul rand explicatiile. Eu nu pot sa fac ceva doar de dragul de il face. Trebuie sa stiu la ce imi folosete, ce resurse implica, care sunt rezultatele daca fac lucrul respectiv...iar Cora e un pedagog care tine cont de nevoile de explicatii ale cursantilor. Fiecare exercitiu vine insotit de explicatii anatomice legate de muschii care sunt lucrati, de beneficiile asupra organismului, de modul in care se executa corect, plus repetarea pana iti intra nu doar in minte ci in subconstient "tine abdomenul incordat".

Asta e: orice exercitiu in Pilates se face tinand abdomenul incordat si cu un anumit stil si ritm al respiratiei. Nu e usor de prima data, nu e usor nici daca faci asta de aproape 1 an...insa starea generala pe care o capeti te motiveaza sa te concentrezi.
Despre beneficiile evidente va las sa cititi pe blogul Corei http://happycora.blogspot.com/2010/08/de-ce-pilates.html pentru ca scrie mult mai clar decat as putea sa o fac eu.

Dintre beneficiile personale insa vreau sa adaug disciplinarea. Nimic nu a reusit sa ma organizeze mai bine ca Pilates-ul. In primul rand pentru ca e motivant si rezultatele se vad nu pe cantar ci in oglinda....adica acolo unde te vezi zilnic.

Cantarul poti sa il ocolesti in drum spre baie, dar pe dinti tot te speli...si nu poti sa o faci cu ochii inchisi. Asa ca te vezi... si de la sedinta la sedinta vezi brate mai tonifiate, un abdomen mai plat, un fund mai ferm, niste gambe mai suple. Iar daca vezi cu ochiul liber ca ceea ce faci are rezultate....vrei si mai mult.
Ca sa faci mai mult insa iti trebuie multa disciplina pentru ca nu poti trece la un exercitiu superior ca dificultate pana nu il executi perfect pe cel de dinaintea lui. Pilates-ul nu pune accent pe cantitate: nu o sa faci niciodata sute de abdomene plictisitoare, insa dupa 10 de un fel, 20 din altul si unul singur de "suta"....ti-ai lucrat si abdomenul si spatele si ti-ai imbunatatit si ritmul respiratiei.

Asa ajungi sa fii constient de pozitia pe care o ai pe strada, pe scaun la birou, cand stai in picioare si vorbesti cu cineva...E uluitor cum ajungi sa iti corectezi singur postura, respiratia, centrul de greutate dupa ce iti dai seama cum trebuie sa o faci si ce obtii daca o faci.

Tin minte ca acum cativa ani ma uitam la o emisiune cu o tema medicala si unul din invitati spunea "Degeaba facem sporturi extreme sau extenuante la tinerete....daca vreti tonus permanent si un corp care sa se comporte bine si la 80 de ani, apucati-va sa practicati un sport pe care il puteti face si la batranete".
Cred ca dovada vie a potrivirii Pilates-ului cu indemnul doctorilor este una din doamnele care vin la sala si care are peste 70 de ani. Vine cu bicicleta si efectueaza exercitiile perfect. Concluzia este ca se poate! Vointa sa fie.

Ca sa va las si niste cifre concrete despre motivele pentru care nu am sa renunt la Pilates...iata-le: 6 masuri la blugi (de la 44 la 38), greutate care incepe cu 5 in fata (pt necunoscatori am 1.77m), no back pains, no joint pains, fara transpiratie, un 6pack care se face din ce in ce mai vizibil (fara exercitii nenumarate la bancuta aia odioasa sau alte aparate din sala de fitness care mai si busesc spatele).

Overall o alta linie a corpului decat cea cu care ajunsesem sa ma impac, o stare psihica de bine si de "i can do it all". Si nu in ultimul rand...Cora, pentru ca trage de tine chiar si atunci cand simti ca te arde muschiuletul ala mic mic mic de deasupra fundului, dar de sub linia spatelui, despre care habar nu aveai ca exista!

Doar primul pas e cel mai greu...pe urma te motiveaza oglinda si propria-ti stare!

Prima experienta pe placa...Solden!

2011-01-16T19:48:00.000+02:00

Buuun! Dupa o saptamana de rupt fundul pe partia de incepatori de la Innerwald (Solden) iata-ma iar acasa si cu chef de scris. Nu am prea multe poze, pt ca dupa cum se intelege din randul de mai sus...sunt incepatoare. Prin urmare nu e recomandat sa port aparatul cu mine daca juma' din timp il petrec cazand.
Din cate am inteles de la vetaranii gastii cu care am fost, Solden este un fel de Ibiza a statiunilor de munte. Acum....daca e sa fac mutre (si da o sa fac evident) riscul ce apare este sa fiu mega sictirita anul viitor cand o sa merg in alta statiune. Trebuie sa recunosc ca in materie de apres-ski-uri, cluburi, crasme....Solden o duce foarte bine! Nu ajungi sa te plictisesti nici daca stai 2 saptamani, nu doar una ca mine! Recomand Snowrock, Kookoo si Lucky 13 Irish Bar.

Un pic de logistica: plecat la 22:00 din Bucuresti pe traseul: Pitesti - Sibiu - Deva - Arad - Budapesta - Viena - Salzburg - Innsbruck - Solden, si ajuns la destinatie la ora 19:00. Media de viteza:100km/h, cam 5-7 opriri, inclusiv una mai lunga la MPreiss pt cumparaturi de frigider/stomac.
Intoarcerea pe acelasi drum, insa durata a fost de 24h, datorita unei opriri de vreo 3 ore la SCS pt shoppingul aferent.
Multumesc pe aceasta cale celor 2 soferi! Este pt prima oara in viata cand am curajul sa dorm pe scaunul din dreapta pe curbele de pe Valea Oltului.

Revenind la Solden: 150 km piste care satisfac orice schior sau placar! Aici gasiti toate detaliile pe care le vreti: http://www.soelden.com/. Ski-pass-ul pe 6 zile - 225E, iar pe o singura zi: 44E, sau 39E daca te duceai de la ora 11:00 in sus.
Big 3 Rally: un traseu ce uneste 3 varfuri de peste 3000m si care se face in 4 ore: Schwarze Schneid, Tieffenbachkogl si Gaislachkogl.

Personal, eu am coborat partia 10 in fund de vreo cateva ori, dupa care am primit interdictia de a ma da singura pe 1 pornind de la Gaislachkogl. In orice caz, reusita majora este ca pot cobori in slide, pot face frunze, pot lua niste curbe foaaaaarte largi...mai ramane sa exersez prin tara pana anul viitor.

Preturile la mancare foarte decente: cu 10-12 euro te saturi la o masa, ba chiar lasi in farfurie...asta observand farfuriile baietilor. Eu dupa o supa gulas nu mai puteam manca nimic, deci ieseam si mai ieftin. Partea proasta este ca supa e aceeasi pe toate partiile, in toate apres ski-urile, ceea ce ma face sa ma gandesc ca se aprovizioneaza cu totii din aceeasi conserva.
Daca iti faci cumparaturile in MPreiss sau in Spar, masa pe toata ziua te duce la 10E/persoana...iar aici ma refer la mesele unui barbat. Eu personal pot trai cu Kinder Maxi King si Apfel Spritz pe termen nelimitat :)))

Vedere din terasa de pe Gaislachkogl - cel mai jos din cele varfuri de peste 3000m

Aici in zare, departe departe se vad Dolomitii!

Pasii colorati se mentin colorati doar cu Pilates!

2010-07-26T20:55:00.000+03:00

Daca pana acum v-am obisnuit cu poze din locuri straine (sau cel putin indepartate), ceea ce veti vedea mai jos este foarte simplu de vizitat. Indraznesc sa adaug ca este chiar indicat de vizitat, de incercat, de exersat (zilnic daca se poate) pentru tot restul vietii.
Studio Pronatalita se afla pe Bd Dacia 103, si a aparut din bunavointa (fata de cei care tot cereau asa ceva, Da da...ma numar si eu printre ei :)) si ambitia (cum altfel?!) a doua femei demne de toata admiratia: Cora si Ramona. Le veti cunoaste mai jos.
Nu vreau sa va dau prea multe detalii ci doar sa va fac curiosi. Turul salii vi-l fac mai jos.
Ceea ce este obligatoriu sa stiti este ca:
- la studio se fac ore de Pilates (dap...de ala pe bune, nu doar aerobic lalait) - sportul ala care pare simplu in filmuletele de pe youtube dar care iti lucreaza fiecare muschiulet separat si care iti corecteaza pozitia coloanei, ritmul respiratiei, postura generala ;
- se fac ore de pre si post natal;
- se face masaj (iar daca cineva vrea sa mai iasa din sala de masaj, vreau sa ma sune expres si sa imi spuna cum a reusit treaba asta pt ca eu acolo as fi vrut sa raman);
- se organizeaza intalniri tematice cu proaspatii, viitorii si actualii parinti de pitici;
- se intampla fel de fel de evenimente care au treaba cu respectul pentru propria sanatate si intretinerea corporala.

Cred ca mai multe detalii va pot oferi chiar Cora si Ramona pe blogurile, respectiv site-urile lor:
- www.happycora.blogspot.com
- http://www.gimnastica-gravide.ro/

Eu am terminat tarasenia. Va fac turul de care vorbeam.

Intram!
Ajungem in receptie si ne intalnim cu Cora!

Mergem spre vestiar si facem o scurta oprire la coltul cu mingii! (my favourites - gradul de dificultate al oricarui exercitiu este mult crescut daca incerci sa il faci de pe mingiile astea - incercati sa faceti un efort constient de a va tine echilibrul in timp ce mai jonglati niste gantere sau faceti un pic de stretching lateral: Good luck with that!)
Sala mare de sport! Nu m-am putut abtine sa nu fac o poza fara punct de focalizare, doar asa de ambianta!

Acum si una utila, nu doar draguta!

Sport pentru mamici (si pitici la purtator)!

Pentru doamne, domnisoare si tinere sperante care doresc sa se mentina in forma! (exista cursuri si pt domni si domnisori non conformisti insa nu am apucat deocamdata sa fac poze)

Coltul cu produse pentru pitici! Coltul textilistilor!

And now...drums rolling....the massage cabinet!

Gata...v-ajunge cu pozele! Fuguta pe site-ul Ramonei, faceti-va cont si programati-va la o sesiune de Pilates! Cu mine va puteti intalni in fiecare luni, marti si miercuri dimineata de la ora 8:00, la sesiunile de "Pilates cu Cora"...because it's worth it!

Pasii Colorati sunt foarte matinali pentru ca le place sa faca drumuri lungi si profitabile zilnic!

Berlin - detalii!

2010-07-06T14:03:00.000+03:00

Aici nu mai am poveste de insirat, ci doar detalii! Al doilea magazin ca dimensiune dupa Harrods! Are numai branduri de branduri in el.

Omuletul care ne arata cand sa mergem si cand sa stam! Mega funny!

Un Harley parcat la misto!

Casa Muzicii!

Palatul Bellevue, resedinta Presedintelui Germaniei. In momentul de fata Christian Wolf!

Europa Center again!

Langa Checkpoint Charlie!

The Trabi World!

Distractie cu bere multa!

Gendarmen Markt si o pata de culoare! ROZ!

Nice pussyyyyy!Meoooow!

Here Kitty Kitty Kitty!

Discutie extaziata intre 2 gagici(eu si oita roz):

-Ah! uite Zara!

-Ah! uite H&M!

-Ah! uite alt H&M!

- Ah! uite Pimkie!

-Da-l dracu' pe Pimkie!

Mda! Nu mi-a iesit parcarea in fata magazinului! Detaliu de pe Brandenburg Tor!

Pasi Colorati @THE WALL! Ma rog...pasii oitei roz!

Berlin, file din poveste

2010-07-06T11:26:00.000+03:00

Dupa cum v-ati obisnuit deja, inainte sa vedeti pozele o sa trebuiasca sa imi suportati logoreea.Sau sa dati skip! :)
O calatorie catre Berlin poate fi facuta la un pret rezonabil cu German Wings (103E incluzand taxele de aeroport si pt bagaje - 20kg incluse). Cazarea la fel de civilizata pp 175E pt 3 nopti/camera dubla (breakfast included) intr-o zona destul de centrala - Charlottenburg. De la aeroport (Schonefeld, NU Tegel) catre centru se ia autobuzul X7 sau N7 care va lasa la prima statie de U-bahn (Rudow).

Berlin-ul este impartit in 3 cercuri concentrice aferente celor 3 zone ale transportului in comun:A, B si C. Un bilet pt U-bahn si S-bahn pt o singura calatorie costa de la 2.1E pana la 2.6E Z si are valabilitate 120 de minute (in functie de nr de zone in care te plimbi) sau de la 6.1E la 6.8E daca vrei un bilet pt toata ziua.

Arhitectura Berlin-ului este variata: sunt perfect pastrate cladiri in stilul prusac, alaturi de colosi industriali. Tinand cont ca peste 70% din Berlin a fost distrus in WW2, majoritatea cladirilor au fost reconstruite in ultimii 30 de ani. E lesne de inteles in felul asta, de ce de pe o parte pe alta a strazii vezi edificii diametral opuse ca stil, inaltime, utilitate. Te-ai astepta sa ai retina zgariata de un asemenea amalgam, insa...surpriza! Sunt foarte frumos imbinate, si asezate in asa fel incat sa te minunezi de originalitatea fiecareia fara a pierde din vedere ansamblul.

Nu acelasi lucru poti spune insa despre oameni. Originalitatea a depasit deja notiunea de bun simt, a devenit un fel de obligatie, drept pt care multe dintre aparitiile de pe strada te socheaza de-a dreptul. A nu se intelege ca nemtoaicele sau nemtii sunt urati. 70% din cei pe care i-am vazut iti gadila in mod placut ochiul, insa restul de 30% sunt un soc vizual. Nu neaparat prin excentricitate cat prin delasare si lipsa de bun simt: burti gelatinoase cu vedere la buric, celulita exemplificata prin fuste/pantaloni transparenti. Toata lumea ma avertizase in privinta punkerilor dar recunosc ca nu am vazut decat vreo 5 in tot Berlin-ul...si linistiti si cuminti de altfel. Crestele poate putin mai mari decat ce intalnesti la un concert Rammstein, dar in afara de asta nimic spectaculos - linistiti, isi vad de treaba lor, nu deranjeaza pe nimeni!

Ca si senzatie generala legata de oameni, Berlin-ul mi-a lasat impresia unei imense salate, in care bucatarul a aruncat enorm de multe legume, insa a uitat sa o asesoneze. E interesant sa vezi oameni din fel de fel de surse/obiceiuri/culturi insa diversitatea doar de dragul diversitatii nu m-a atras niciodata in mod deosebit.

Legat de mancare....m-am rezumat la Doner, currywurst-ul lor cu maioneza si cartofi prajiti nu mi s-a parut catusi de putin appealing...mai ales la 43 de grade!

Berlin-ul este inundat de turci si de asiatici, si in consecinta kebap-ariile si fastfood-urile chinezesti se intalnesc la fiecare pas. Ce mi-a placut maxim este ca mancarea turceasca/arabeasca nu are nimic de a face cu shaorma de la noi ci se apropie foarte mult de mancarea libaneza si siriana (which i absolutely adore!!!). Totodata un pranz turcesc/chinezesc te duce la maxim 5E, pe cand in rest nici macar la McDonalds nu scapi sub 7E.

Daca aveti doar 2 zile la dispozitie pt a vizita tot Berlin-ul cel mai indicat este sa luati un tur cu double-decker-ul. Cel mai ieftin costa 15E (pt o singura zi) sau 25E (include si plimbare cu vaporasul pe raul Spree) - Berlin City Tour. Mai gasiti si Berlin City Safari (20E pt o singura zi). Pe langa opririle standard ale bus-ului, in a doua zi puteti merge la obiectivele care vi s-au parut cele mai interesante. Eu de exemplu am ramas impresionata de Gendarmen Markt care nu reprezenta o oprire insa am venit a doua zi cu metroul si am facut o multime de poze.

Gata...ati citit destul! Acum poze!

Aici incepe totul...la Zoologischer Garten, langa Europa Center, langa o tona de H&M-uri si langa bulevardul dubios caruia inca nu i-am retinut numele.
In fata bisericii sunt o multime de fastfood-uri chinezesti si buticuri care vindeau vuvuzele. Tot aici este si o terasa unde se poate manca o delicioasa inghetata Movenpick.Din bus, o vedere asupra Potsdamer Platz.

Sky-scrapers in Potsdamer Platz.

Checkpoint Charlie. Locul unde s-au intalnit tancurile rusesti cu cele americane. Nu au precizat cu ce scop s-au intalnit - cred ca o sa ma mai duc odata ca sa fiu si atenta la ce vorbea ghidul.

Cladiri interesante pe colt.

Brandeburg Tor in Platz 18 Marz.

In der nahe von Brandenburg Tor...my german is a little rusty!

Monumentul Holocaustului. In apropierea Ambasadei Americane!

Pasarela pe Friedrich Strasse!

Am Spree!

Gara Centrala. Vizita pe dinauntru este impresionanta. Atentie mare daca aveti rau de inaltime! liniile de U-bahn si S-bahn sunt la la vreo 20-30 m de pamant, iar pasarelele au geamuri de sticla de maxim 1-1.5m.

Reconstructie a Zidului Berlin-ului, langa Checkpoint Charlie. Tot aici in apropiere era cafeneaua unde spionii americani se intalneau cu cei rusi si beau ceai :))), schimbau informatii despre vreme, etc...

@The Wall! Singura portiunea pastrata intacta! Despartea cele 2 Guverne!

Fernsehturm @AlexanderPlatz!

Alexander Platz! Fantana lui Neptun si Rote Rathaus!

Centrul Cultural al Berlin-ului! Pantheon-ul care adaposteste unul din teatre!

Alexander Platz again!

Berliners' Dom am nacht!

Tot Berliners Dom!

Foarte tare dar in-pronuntabil fara o fractura de limba!

Gendarmen Markt!

Brandenburg Tor @Twilight!

Reichstag am Nacht!

Vedere pe raul Spree - cele 3 biblioteci unite intre ele!

Raul Spree - vedere spre Alexander Platz!

Dupa o zi intreaga de vizitat si cumparaturi, este super linistitor sa stai pe treptele de langa Reichstag si sa te reincarci cu energie! Luminile se aprind pe rand, soarele apune calm, iar toata nebunia zilei se transforma incet incet intr-un vis aprins colorat!

Simfonia Lalelelor din Pitesti

2010-04-18T15:13:00.000+03:00

Cam cum ajung un grup de 7 oameni la Simfonia Lalelelor in Pitesti? Va zic eu :))
In primul rand trebuie sa iti faci planuri cu o saptamana inainte ca pleci la "Aventura Parc" in Brasov, te pregatesti temeinic pt asta, te animezi, te antrenezi la sala sa nu te simti penibil cand pusti de 5 ani fac rapel in viteza pe langa tine...dupa care renunti la ideea asta pt ca exista 10% sanse de ploaie in ziua respectiva.
Iti bagi picioarele, injuri ca un birjar vreo juma' de ora si dupa aia te trezesti cu un offline "auzi....da' un pitesti cu rolele nu te coafeaza?".
Ma coafeaza daca nu tb sa ajung acolo cu rolele...drept urmare a doua zi, nu chiar de dimineata, te urci in masina, faci o ora si ceva pana iesi din Bucuresti, vreo 50 de minute pe autostrada si dupa aia ajungi in Pitesti....doh! Obvious!

Nimic frumos fara costul aferent!

Poate poate facem si un mujdei!

Ceva dulce si bun! Mai bun totusi Kurtos-ul!

Nu din exces de sensibilitate....dar plecasem totusi la "Simfonia Lalelelor" asa ca fu musai sa pozez si lalele...

Cladiri mai mult sau mai putin impresionante prin centrul Pitesti-ului!

Toata lumea se plange ca nu pozez fiinte vii: iata una care a stat benevola la o sesiune de fotografii. Thanks @Danutz!

Wales Pub in Trivale! O oprire obligatorie in Pitesti: mancare super buna (mai ales penele 4 branze) si super decorat pe dinauntru!

Apus in Wales Pub!

Biserica de langa Parcul Trivale!

Ceva raze la apus!

Cam cu asta s-a terminat excursia noastra! Imi pare rau ca nu am putut sa pozez si unghia lunga de la degetul mic al posesorului, ceasul de aur si cele 3 ghiuluri de pe mana stanga...eram prea extaziata de cum facea motorul!

Joaca pe-nserate!

2010-01-25T20:52:00.001+02:00

O alta perspectiva a apusului! Filtru Emerald de la Cokin...si lucrurile brusc capata alt sens! Un soare aproape perfect...cu un pic de ajutor, as always! Se jucau fericite! Titanic de IOR! Pe Di Caprio nici macar nu l-am cautat! :)) Screw him...who needs Leo when Viggo is arround? Geizerul din mijlocul lacului IOR! Focul din Vama Veche. O priveliste superba in timp ce te ocupi de aspecte concrete cum ar fi mancatul unei clatite "Ciori bete" (cine stie cunoaste! - nici o plecare in Tyulenovo fara oprirea de rigoare la clatitaria din Vama) Apusul la scoicaria din Balgarevo. Lasati-va masinile la prima parcare. E un sfat prietenesc si util!

Apusul in Arillas. Scuzati cosul de gunoi aparut dintr-o insensibilitate totala!

Apusul in Arillas. Cam asta e activitatea principala (fotografiatul peisajelor romanticoase )dupa ce te intorci beat de frumusete din excursia la Laguna Albastra. Unii (mai malitiosi) ar spune ca are legatura si cu marinarii de pe vas! :))))

Tot apus de soare in Arillas! NU...nu e acelasi din postul de la Corfu. Check it if you don't believe me!

Noaptea in Arillas. Imi pare rau ca nu pot recrea atmosfera cu muzica de buzuki si salata de creveti cu seminte de pin, dar credeti-ma ca e alta notiune de viata...liniste, muzica, pace, mancare buna, lenevire....placeri simple! Alexis Zorba stia el ce zicea....Boss, mananca cirese pana simti ca nu o sa iti mai trebuiasca niciodata!

Pe masa de la taverna cu souvlaki...dap...era una singura care avea souvlaki!

Siria - Detalii din Damasc!

2010-01-16T22:44:00.000+02:00

Colectia de poze de mai jos nu are un fir rosu altul decat Damascul insusi. Nu vreau sa ii creez o poveste ci doar sa va indemn sa va duceti acolo si sa vedeti cu ochii vostri. Cei care au vizitat Istanbulul si au plecat cu o impresie placuta... o sa fiti dati pe spate de Damasc....e o dementa de culori, de gusturi, de arome, de parfumuri, de bijuterii. E contrastant, e de-o saracie lucie in unele cartiere, si de o opulenta dureroasa in altele, insa reuseste sa produca un impact cu care putine orase se pot lauda... Acoperisul curtii interioare dintr-un restaurant din Hamidie!

Aranjament floral la intrarea intr-o biserica crestina in Baptouma (cartierul crestin).

Dap...era o nunta. Nu, n-am reusit sa o pozez pe mireasa dar credeti-ma ca era frumoasa!

Something blue...

Something colourful...

Something old and something new...

Something red...

Si mai rosu!

Orfevrarie!

E pe bune...chiar vedeti Steaua lui David pe unul din minaretele Moscheei Omayazilor! Si mai interesant, zidurile si portile sunt acoperite cu un simbol originar din jainism (mai simplu...svastica)!

Curte interioara in Hamidie!

Piateta din fata Moscheii Omayazilor!

Vitraliu in Palatul Cailor Ferate!

Fabricarea inghetatei in Bagdash....delicioasa!

Un fel de sacagii ai timpurilor moderne. Se ocupa insa cu ceaiul!

Siria - Pestera Sfantului Ilie, Maaloula, Sednaya

2010-01-16T22:17:00.000+02:00

De la Sednaya ajungi foarte usor la Pestera Sfantului Ilie. Deasupra pesterii propriu zise, s-a construit o biserica in stanca ce adaposteste inca putul prin care Sf Ilie intra si iesea din refugiul sau. Proprietatea din poza este de fapt casa paznicului :))

Vedere prin grilajul bisericii in timp ce asteptam paznicul sa ne deschida ca sa putem vizita. M-as fi asteptat sa fie imbulzeala avand in vedere importanta obiectivului, insa...pauza! Nimeni, in afara de mine si de frati-miu care am putut hoinari nestingheriti prin toate cotloanele...

Fereastra mare...chiar la poalele ei este putul de acces.

Manastiri crestine la Sednaya.

Fantana bucuriei de la Maaloula. A fost botezata asa de mine si Adi dupa o sete de 3 ore. Ca fapt divers, in Siria e nevoie sa bei cam 250 ml (de apa....e importanta precizarea) la jumatate de ora ca sa nu te deshidratezi!

Fantana interioara din Biserica Sfanta Taakla!

Maaloula este unul dintre putinele locuri din lume unde inca mai exista vorbitori de aramaica. Mai sunt doar vreo 7, cu exceptia cercetatorilor...nu neaparat britanici :)))

Siria - Palmyra, oaza desertului!

2010-01-16T21:54:00.001+02:00

Hmmm.... e doar continuarea postului anterior, insa cum mi-e lene sa tot plimb pozele dintr-o parte in alta, am zis ca mai bine fac un post nou.

Continui cu povestea din "oaza desertului". Excursia catre Palmyra este obositoare, mai ales daca esti inghesuit langa alte 2 persoane care masoara peste 1.80 pe bancheta din spate a unei masini meschin de mici. Merita insa tot efortul!

Cand am ajuns era furtuna de nisip. Nu semana nici pe departe cu cea din Mumia, insa a fost suficienta cat sa-ti treaca cheful de masa de pranz...am rontait praf si nisip pt tot restul zilei.

Vedere din fort!

Siria, poarta catre Orientul Mijlociu!

2009-08-16T13:51:00.001+03:00

Inainte sa va arat pozele trebuie sa va spun povestea,nu? Povestea incepe undeva pe 23 iulie, pe aeroportul Otopeni, unde, dupa o intarziere de aproape o ora, am reusit sa decolam. Pe deasupra Turciei am reusit sa vad si rasaritul, un rasarit rosu, intens parca era desenat cu sucul unei rodii.
In cele din urma am aterizat pe aeroportul international de langa Damasc. De aici incepe istoria propriu zisa, pe care v-o rezum in idei principale:
- circulatia in Damasc a fost primul lucru pe care l-am vazut. Aterizand vineri dimineata, ceea ce reprezinta un fel de duminica in lumea crestina, totul era foarte calm si racoros. Abia a doua zi am inceput sa vad, cu groaza, soc, uimire si tot ce mai vreti din spectrul asta de sentimente, ca se circula fara nici un fel de regula. Strazile sunt perfect intretinute, doar ca nu au nici un fel de marcaj pe ele. Daca s-ar circula normal ar incapea undeva intre minim 3 si maxim 5 benzi...insa, practic incap intre 6 si 8 masini bulucite. Semnalizarea nu exista, iar daca vrei sa faci stanga de pe banda de stanga probabil ca esti catalogat drept imbecil sau nesimtit...este la mintea cocosului ca stanga faci de pe banda de dreapta, nu?! Stopurile sunt respectate...majoritatea timpului.

- benzina are pret standard si este foarte ieftina:40lire/litru. Ca sa fie mai clare referintele ulterioare la lira e bine de stiut ca in Siria poti plati in dolari, si ca un dolar = 46 lire.

-masinile sunt in proportie de 90% pe benzina. Dieselul este descurajat. Nu mica mi-a fost uimirea sa vad tancuri imense, GMC-uri si alte nave de astea facand plinuri de peste 100 litri in benzina. Totodata masinile care le intalnesti pe strazi sunt vechi, urate si nasoale. E normal sa fie asa, tinand cont de faptul ca pana acum cativa ani inmatricularea era 300% din pretul masinii, iar acum este undeva la 150%. Platesti cu atat mai mult cu cat masina este mai noua si are mai multe dotari.

- masini contrafacute in China....in prostie. Am vazut Gol (copie dupa VW Golf), Subaur (evident copie dupa Imprezza). Am avut totusi si un sentiment ca sunt acasa pt ca erau tone de Loganuri, Dacia Solenza si Dacia Supernova...in general pe taxi-uri. - taxi-urile....alta poveste frumoasa. Foarte foarte ieftin! De exemplu, din Damasc pana in Beirut iti lua 500 de lire. Din Damasc pana in Iordania (nu am fost foarte curioasa sa vad daca doar dupa frontiera sau pana la Amman) costa 1000lire...ieftin in orice caz. Mai ieftin decat din Colentina pana la aeroport!

- mancarea este DEMENTIALA! Nu exista termen de comparatie! Se apropie ca savoare de experienta culinara pe care am avut-o la Istanbul, insa o depaseste! Recomand humus-ul cu bucatele de carne de miel si seminte de pin, carnea cruda de miel cu condimente, kebab-ul facut dupa reteta din Alepp (adica cu sos de rodii, sau cu sos de cirese daca nu e sezonul rodiilor), lebna cu usturoi, Aleppo martadela (o salata iute de masline marinate), tabule (practic o salata de patrunjel minunat asezonata), supa de fructe de mare a la Tartus si orice altceva vedeti in meniu. Atentie!...felurile de mancare nu se comanda pt o singura persoana. E recomandat sa luati cat mai multe si sa guste toata lumea din ele, altfel tinzi sa explodezi la cat poti manca.

- bijuteriile de argint sunt foarte ieftine. Nefiind un fan al aurului nu m-am uitat prea mult la vitrinele cu asa ceva, insa am inteles ca nici el nu este foarte scump. Bijuteriile de argint insa sunt adevarate capodopere. Filigran, pietre semipretioase, broderii si mici basoreliefuri...nimic nu este imposibil pt maestrii bijutieri de aici. E drept, au si una dintre cele mai renumite scolo de design de bijuterii, insa dedicatia pe care o pun in munca se vede in fiecare piesa care iese din mainile lor. Iar eu nu am rezistat sa nu elogiez o asemenea munca, drept urmare mi-am imbogatit colectia in mod impresionant :))

- lumea pe care o intalnesti in Damasc este foarte pestrita. Gasesti de la familii foarte traditionaliste, in care femeile sunt imbracate in negru de sus pana jos, nevazandu-li-se nici macar ochii (daaaa...nu este o gluma deloc), pana la femei care poarta fuste scurte. Totul depinde de cartierul in care te afli. Poti traversa strada si sa descoperi o noua lume: alte culori, alte obiceiuri, alte fete, alte masini.

- femeile sunt foarte foarte frumoase. Se spune ca cele mai frumoase araboaice le intalnesti insa in Liban. Acolo nu am ajuns, da daca reusesc sa fie mai frumoase ca siriencele...tot respectul! Niste trasaturi superbe, stricate de multe ori din pacate...de conturul buzelor. Cred ca din 5 femei, 2 simt nevoia acuta de a isi face un contur maro sau negru, indiferent de culoarea de ruj pe care o folosesc.

- clima este un lucru surprinzator. In mod normal vara sunt undeva intre 40-46 grade in Damasc, ajungand pe la vreo 50 la Palmyra. Partea cea mai placuta insa, este faptul ca nu transpiri...DELOC! Este o caldura foarte foarte uscata, care iti ofera confortul de a nu simti cum se lipesc hainele de tine, asa cum patesti in Bucuresti la doar 30 de grade.

- daca esti femeie, este obligatoriu sa incerci experienta mersului la coafor in Damasc. Un tratament complet (spalat, masca, masaj, tuns, coafat) costa undeva in jur de 300-500 lire, depinzand de cartierul unde te coafezi. In orice caz, pretul reprezinta ceva intre 10-15 dolari. Nu am vazut inca in Bucuresti atata indemanare cata exista acolo. Nu au auzit de placa, si tot intinsul parului se face cu peria si cu foenul, buclele arata de parca ai fi gata sa filmezi un videoclip, iar parul arata sanatos indiferent cate experiemente ai face pe el.

- e recomandat sa pleci cu 2 valize dupa tine, pt ca odata ce ajungi in Hamidia, vei realiza de ce se spune tesaturile de Damasc sunt cele mai pretioase. Chit ca nu esti pasionat/interesat de tesaturi, nu vei rezista sa nu iti cumperi macar un halat de baie gros, pufos, matasos, cateva prosoape imense si cuverturi de pat. Eu nici macar nu pretind ca nu as fi vrut asa ceva, drept urmare la finalul concediului au fost necesare 3 persoane ca sa imi pot inchide trollerul: una impingea, una tragea, iar eu topaiam peste el ca sa il presez sa poata fi inchis!
Gata...am vorbit suficient! Mai jos sunt motivele pt care m-as intoarce oricand in Siria!

Cam asa incepe povestea...rasaritul desenat cu suc de rodie! Dupa el au urmat multe excursii...
Excursia 1: Palmyra - oaza desertului!

Se spune ca in antichitate, atunci cand Palmyra era o civilizatie infloritoare si care ii inspira pe greci si pe romani, caravanele mergeau 3 zile si 3 nopti fara sa vada soarele si cerul: atat de impadurita era zona care acum este desertica!Drumul spre Palmyra are 240km. Pe drum e recomandat sa va opriti la una din cafenele Bagdad. Nu stiu daca le spune asa pt ca se afla efectiv pe drumul din Damasc in Bagdad, insa sunt foarte foarte pitoresti si merita popasul de 10minute cat bei o cafea sau un ceai. Atentie cu cafeaua: iti sare somnul pt vreo 2 zile! Este tare de iti pocnesc timpanele!Sunt mai multe Bagdad Caffe. O recomand pe prima din drumul spre Palmyra.Este simplu de identificat: cea care are indicativul 66:))Te copleseste atata desert...fara dune si totusi maiestuos in goliciunea si ariditatea lui!Daca vreti sa ajungeti pe aici....nimic mai simplu!Licori fermecate in clondire minunate!Excursia 2: Crac des Chevaliers.
Minunea de mai jos se gaseste langa Homs. Face parte din patrimoniul UNESCO. A trecut prin 3 stapaniri: a citadinilor din Homs, a cruciatilor si in final a musulmanilor!
Cat timp a fost sub cucerire cruciata, regele Richard Inima de Leu a avut permanent o suita de camere la dispozitia sa. Din pacate insa, nu a ajuns niciodata sa locuiasca aici!Cateva din sutele de arcade ce impanzesc Crac des Chevaliers!Batranul din imagine are peste 70 de ani si este ingrijitorul zidurilor castelului: singurul ingrijitor! La varsta lui se catara pe ziduri, pe creneluri, pe metereze, TOTAL neasigurat, tinandu-se intr-o singura mana de o franghie, in timp ce cu cealalta taie buruienile ce se prind de ziduri.Fereastra albastra...reinterpretata!O mica parte din curtea interioara! Latura estica....doar o parte din ea!Ce fel de castel medieval ar fi daca nu ar avea un sant cu apa de jur imprejur?!Nu nu...nu va ingrijorati! Domnisoarele nu erau pe punctul de a fi masacrate! Pur si simplu am ajuns in timp ce se filma pt un serial istoric turcesc!Intrarea initiala in castel. Ulterior au fost construite mai multe intrari pt a deservi cei 2500 de soldati si 400 de cai pe care ii putea adaposti.Suvenirurile se vindeau chiar pe culoarele castelului, unde in alte timpuri, cavalerii mergeau chiar pe cai.Amintiri din perioada crestina a castelului!Damblaua mea...portile si ferestrele!Apusul pe drumul de intoarcere de la CDC. Dealuri galben prafoase cat vezi cu ochii! Suna unappealing, dar arata superb!Excursia 3: Bosra.

Vedere din Amfiteatru! Partea super tare este ca se pregateau pt un eveniment si chiar am putut experimenta sistemul audio: naspaaaaaaaa!
Scena Amfiteatrului din Bosra!
Drumul cu camila pana la Bosra, ilustrat intr-un mozaic de pe vremea romanilor! Muzeul din Bosra. Obiceiul servitului cafelei. Imbracaminte tipica.
Orasul vechi al Bosrei!
Calea gigantilor!
Puteai face plimbari cu trasurica prin orasul vechi, sii....puteai alege: ALB!
...sau NEGRU! Transportul in comun se face cu autobuze foarte vesel colorate. Daca aer conditionat nu au, macar distractie sa fie! Sabia lui Saladin este pt Damasc, ceea ce este Arcul de Triumf pt Paris...doar ca mult mai frumos colorata!

Cativa pasi pana la Manastirea Snagov

2009-04-19T19:43:00.000+03:00

Cura de slabire nu tine cont de faptul ca de Paste ai pe masa drob, oua, ciorba de miel, pasca, cozonac si o tona de alte bunataturi....Cura de slabire cere sport, ambitie si mancare putina.
Cum este absolut logic ca avand burta plina de tot ce am enumerat mai sus nu ma duceam sa fac jogging in parc, am facut o plimbare la Manastirea Snagov. Teoretic aici se afla capul lui Vlad Tepes, insa nu pot afirma asta cu certitudine, pentru ca nu am intrat in biserica...am fost prea captivata de imprejurimi.
Enjoy! Drumul de la debarcader la intrarea in curtea bisericii (foarte pompos descrisi cei 2m de scanduri unde ne-a lasat o barcuta timida si firava)!

Manastirea are un parculet superb de jur imprejur!

Vedere din curtea bisericii!

Asta e de la sangele lui Vlad Tepes :))

Cum mie imi plac pietrele mult de tot...o sa tot apara fotografii de genul!

Alte pietre din zidul manastirii!

Un put pitoresc. Avea apa, dar si eu aveam suc la mine...deci nu m-am riscat!

Pai...pasi colorati sa fie...in Parcul Carol!

2009-04-12T20:23:00.000+03:00

Duminica dupa amiaza...soare, caldura placuta, un vanticel slabut. Decor si conditii minunate pentru o plimbare de placere in parcul Carol. Plimbare care a reprezentat o alta initiere, pentru caaaaaaaaaaa......desi fac concurenta taximetristilor cand vine vorba de stradute si scurtaturi in Bucuresti, in parcul Carol nu mi-au calcat picioarele. Asta pana azi! Drept urmare am avut o surpriza cand m-am intalnit cu creaturile de mai jos...

Dumnealor spanzurau frumos intr-un copacel infrunzit, inflorit, in...de toate. Cred ca tornada tocmai ii despartise de Dorothy.

Dumnealor se odihneau dupa atatea drumuri prin Corfu, Barcelona, Bulgaria...

Dansii erau frumos aliniati pentru parada...noroc cu mine ca altfel nu ii baga nimeni in seama!

Bineinteles ca sunt narcisisti...a trebuit sa le acord multa atentie!

Coborasera din copac si acum o asteptau pe Dorothy...care era ocupata cu Toto!

Asta, ca nu cumva sa credeti ca eram in alta parte!

Si el era tot descult!

Toto...care latra din rasputeri la Dorothy sa o atentioneze ca pantofii sunt undeva mai in spate!

Excursie foto_Muzeul Aviatiei, Herastrau, Casa Presei Libere

2009-04-05T16:16:00.000+03:00

Prima mea excursie de fotografie, impreuna cu colegii de la Asociatia "Bucurestiul meu drag" s-a dovedit a fi o experienta placuta si productiva.
Placuta pentru ca vremea a tinut cu noi si soarele a fost tare prietenos, iar productiva pentru ca...vedeti voi mai jos...

Istanbul. Arome.Culori.Contraste.

2009-04-01T20:22:00.000+03:00

Pozele de mai jos nu sunt toate opera proprie :)). Majoritatea le apartin Silviei si Valentinei, care au avut amabilitatea de a nu ma alerga cu legea dreptului de autor in mana prin birou.
Mai multe poze care sa o descrie pe Silvia pe http://silvia-iordache.blogspot.com
De la Valentina asteptam blogul...

Intrarea la Moscheea Albastra!

In Moscheea Albastra! Poza Silviei.

Intrarea principala in Palatul Dolmabahce. Poza Silviei.

Unul dintre cele mai mari candelabre din Europa - are vreo 1200 kg. Am o poveste intreaga despre candelabrul asta, dar e prea lunga ca sa o recit aici. Poza Silviei...datorita faptului ca ne-am impartit atributiile...ea poza, eu retineam ce spunea ghida :))

Vedere din Turnul Galata. Poza Valentinei! Eu aveam rau de inaltime si nu ma puteam concentra.

Quality time...Corfu

2009-04-01T19:59:00.000+03:00

Plaja din Arillas...

Croaziera la Laguna Albastra...vedere din portul Igoumenitsa.

Aproape de aterizare. Pt poza multumiri catre doamna Vali!

Apus de soare in Arillas.

Plaja parasita, vedere din pesteri :))

Plaja parasita, vedere dinspre pesteri.

Din Bulgaria adunate

2009-04-01T19:47:00.001+03:00

Apus vazut din rezervatia naturala de la Cap Kaliakra

Un apus molcom la scoicarie...undeva intre Kamen Bryag si cap Kaliakra...un deliciu vizual si culinar!