Translate

vineri, 16 septembrie 2011

Vidul, incantat de cunostinta!

Vorbeam intr-un post anterior de idei pe care le purtam cu noi pe termen nedefinit doar pentru ca nu ne oprim sa le reanalizam.
Idei, pareri si valori cu care nu te mai identifici de multa vreme dar pe care le porti cu tine doar pentru ca ai avut puterea si intelepciunea sa le gandesti la un moment dat. Iar in momentul ala ti-au oferit o stare de bine. Si te-ai gandit automat ca starea de bine se va prelungi atata vreme cat vei avea parerea aia, sau vei crede in lucrul respectiv.

Undeva, la multa vreme dupa, iti dai seama ca te simti din ce in ce mai apasat, ca nu te regasesti, ca propriile tale idei iti par straine, ca iti vin niste ganduri care parca vor sa te scoata din tot ce iti este familiar. Ei bine...acela este momentul schimbarii! Este doar un mic licar, care creste in intensitate pana la limita suportabilitatii. Pana cand reusesti sa pui mana pe ideile care iti fac rau si sa recunosti sincer ca nu te mai reprezinta. Ca au fost o alegere a trecutului si ca la momentul ala erau cea mai buna, iti ofereau cea mai fericita senzatie, dar ca perioada lor de valabilitate a expirat. Si ca asta nu e un lucru rau. E momentul pentru o alta etapa, pentru alte alegeri, pentru alte nevoi, pentru alte credinte. E evolutia!

Este paradoxal cat ne dorim sa gasim ceva care sa dureze toata viata: o idee, o persoana, o iubire, o credinta si totusi cata nevoie de schimbare avem in noi! De multe ori, schimbarea unor idei atrage si schimbarea unor circumstante...iar de aici, durere! Cum impaci dorinta aia de "pentru toata viata" cu nevoia de "altceva, dar nu stiu ce"?! Daca e sa ma refer la o relatie, cred ca raspunsul ar fi prin toleranta, rabdare si multa introspectie. Pe langa parerea mea se pare ca si specialisti pe probleme de cuplu au o opinie ferma ca se poate. Mai multe detalii ofera Esther Perel, aici.

Daca insa ma refer la valori si credinte care te identifica pe tine netinand cont de vreo relatie, cred ca primul pas ar fi sa accepti vidul. Nevoia de schimbare nu vine cu solutia la cheie. Nu inseamna ca daca ti-ai dat seama ca ceva nu merge, ai realizat in aceeasi secunda si ce anume trebuie sa faci ca sa mearga. E ca la un motor stricat. Scoti piesa care nu functioneaza, dar daca nu e pe stoc...astepti pana vine aia noua! Si iarasi...rabdare, rabdare, rabdare!

Citeam acum cateva zile un articol foarte interesant pe HBR "Why being certain means being wrong" al lui Ted Cadsby, in care concluzia era ca e important sa reusesti sa supravietuiesti in conditii de incertitudine pana te lamuresti de valoarea unui lucru, decat sa imbratisezi prima solutie care iti ofera senzatia de "it feels right".

Unde vreau sa ajung?! La faptul ca dorintele noastre de senzatie de "e perfect" autointretinute perfid cu ajutorul filmelor siropoase, cartilor lacrimogene, povestirilor prietenilor si superficialitatii conduc la o stare de nemultumire interioara care ne macina putin cate putin.

Suntem din ce in ce mai putin toleranti cu incertitudinea. Cu vidul. Cu perioada aia de gol intre o stare de bine si alta. Vrem bine permanent. Vrem perfect permanent. Vrem fericire permanenta. Fara sa intelegem ca oricare din senzatiile astea se constientizeaza doar dupa o perioada. Doar dupa ce ti-ai sedimentat niste idei care te ajuta sa le vezi clar. Iar ideile alea nu apar peste noapte.
Oricare din sentimentele, senzatiile, credintele enumerate mai sus le vezi si le simti diferit in etapele vietii. Doar ca, si ma intorc la ce scriam in primul paragraf, uneori nu te opresti sa le regandesti. Si atunci cauti cu tot dinadinsul o stare pe care o aveai la un moment dat si nu o sa o mai regasesti...niciodata! Pentru ca momentul ala a trecut, pentru ca tu esti altfel si nu constientizezi asta. Si te apuca tristetea. Asta daca esti capabil sa simti ceva. De cele mai multe ori esti incremenit intr-o stare in care ti-ai dori sa simti orice, dar ti-e frica sa o faci pentru ca poate nu ai intelege complet sentimentul ala, sau nu ai sti daca te caracterizeaza pe tine de acum sau pe tine din trecut. Iar de aici o spirala.

De ce vorbesc de vidul asta? Sau de incertitudine?! Pentru ca sunt perioade necesare in evolutie. E perioada aia de cautari, in care ti-ai dat seama ca ceva nu mai face parte din tine si l-ai inlaturat insa nu ai gasit inca ce sa pui in loc ca sa te simti complet iarasi. Nu te poti pune pe hold pana iti gasesti raspunsurile. Continui cu viata. Mai greu, dar o faci. Poate ratezi oameni misto, poate ratezi relatii frumoase, poate ratezi distractii marfa...dar iti continui cautarea si nu te opresti la prima senzatie de bine. Mergi mai departe pana la echilibru. Pentru ca abia acolo incepe sa fie frumos.

Cred cu tarie ca suntem ceea ce gandim. Asta duce mai departe la primim ceea ce daruim. Ai starea aia in care constientizezi ca gandurile pe care le ai iti creaza viata pe care o traiesti. Cand ai haos in cap, ai haos in viata! Vidul de care vorbeam mai sus e haosul prin care treci pana ajungi la echilibru. Si bine ar fi sa te bucuri de echilibrul nou dobandit, dar sa nu ti-l faci icoana! Pentru ca la un moment dat, din cauze de factori externi, circumstante pe care nu le prevedeai sau nevoi proprii...o sa se clatine din nou.

O sa treci intr-o alta etapa in care ceea ce iti oferea liniste pana atunci s-ar putea sa nu mai fie suficient. Si o sa apara un alt proces de evolutie!O alta nevoie de schimbare! Un alt vid! Un alt echilibru!

Nu militez pentru echilibru ca acea stare de ingrijorare "un pic de aici, un pic de acolo" perpetua. Echilibrul poate sa fie si experimentarea unor excese in diverse doze. Pana te prinzi de ce iti face bine. Si de acolo continui pe linia inceputa! Nu ai cum sa iti dai seama de ce te reprezinta pana nu incerci. Si nu poti sa descoperi noi dimensiuni in tine daca nu te supui la experiente pe care in mod normal nu le-ai incerca.

Nu poti sa mergi mai departe, daca doar stai pe bara si observi! Intra in joc! Accepta vidul! Accepta incertitudinea! Ai rabdare cu tine! Accepta faptul ca pana o sa iti fie bine, o sa iti fie destul de nasol. Evolutia nu e usoara si nici nedureroasa. Vine din experiente si din gandire!
Nu mai cauta retete perfecte si care sa functioneze la fel de la 18 la 80 de ani. Iubesti, gandesti si simti diferit de la un moment la altul. 

Si daca esti suficient de norocos sa intalesti, destept sa recunosti si intelept sa pastrezi... ai sa ai si pe cineva langa care sa te reinventezi, transformi si intelegi mai profund in decursul anilor.





joi, 1 septembrie 2011

Atentie se inchid usile! Urmeaza statia "Prejudecati si Tipare" cu peronul pe partea stanga!

Ma tot lupt de cateva saptamani cu ideea de tipare si conformism. Ma lupt in sensul ca imi bantuie creierul sub o forma nedefinita, care nu iese coerent pe gura si care imi incetoseaza celelalte ganduri si idei.

Astazi am reusit sa o verbalizez si asta datorita unei tigari fumate la momentul potrivit alaturi de oamenii potriviti. Discutam despre cluburi si localuri, iar eu am precizat ca mie imi plac cele unde se asculta mai multa rockareala si muzica veche. Deodata o multime de priviri uimite spre mine si o voce care spune "Dar tu nu pari rockerita. Te imbraci dragut, vorbesti frumos..."

Si cumva, dupa vreo alte cateva fumuri, am inceput sa inteleg de ce iubim asa de mult tiparele, de ce le cautam si de ce incercam sa le consideram alegeri si sa stam langa ele. O facem pentru ca sunt cel mai apropiat lucru de o reteta.
Cand eram mica si raceam bunica imi dadea Eritromicina. Ani de-a randul pentru mine antibioticul a insemnat Eritromicina. Cand am crescut si am vazut ca exista si Ampicilina, Oxacilina, Oxen si altele...am fost bulversata. Cum adica?! Pot sa iau si de astea? Dar daca nu imi fac bine?! Dar daca nu sunt bune?!....La fel si cu tiparele. Tiparele te scapa de greutatea alegerilor.

Toti ne batem cu caramida in piept ca suntem capabili sa facem alegeri, si chiar alegerile cele mai potrivite pentru noi. Paradoxal insa, evitam cu tot dinadinsul alegerile si cautam pe furis acele tipare care ne asigura de faptul ca o sa ne fie bine si fara sa facem o alegere propriu zisa.

Cand incepi si te identifici cu o clasa sociala, cu un grup, cu o personalitate pe care o admiri, ceea ce cauti de fapt sunt acele criterii pe care le vezi aplicate si dau rezultatele optime. De cele mai multe ori nu stai sa verifici criteriile, nu stai sa vezi daca tu ai aceleasi valori, nu stai sa vezi sub ce forma sunt aplicate de cutare sau cutare. Pur si simplu "supa la cutie". Adaugi apa si astepti rezultatele deliciose.
Cauti un anumit tip de barbat pentru ca ai senzatia ca asa vei fi fericita. Pentru ca asa ai vazut in jurul tau la prieteni sau la cunostinte. Sau fugi de un anumit tipar. Tot din motivele enumerate. Partea cea mai de kkt vine din faptul ca doar cu ideea de "reteta" in minte, nu afli nimic despre tine si te condamni la intrebarea perpetua "O fi bine?!" sau si mai stupida "Mi-o fi bine?!"

Tiparele si prejudecatile sunt perverse si cand incerci sa le imbratisezi si cand incerci sa le eviti. Din simplul motiv ca esti concentrat asupra lor pierzi legatura cu tine si cu nevoile tale reale. Esti prea preocupat ca lumea sa te echiteze sau sa nu te eticheteze intr-un fel. Vrei sa fii cool, sau vrei sa fii serios. Vrei sa fii rocker, rapper, indie, hipster, trendy, metrosexual, yuppie, green, eco, bio, raw, vegan.... Sau vrei sa nu fii oricare din astea!

Sa nu confundam acum determinarea cu fuga dupa tipare. Da, e normal sa vrei sa iti iei activitatile in serios daca asta e raspunsul sincer pe care ti-l dai la intrebarea "ce imi place sa fac?".

Prejudecatile termina psihic orice relatie in momentul in care incepe. Toate acele "mind games" care tin cont doar de miscari pregandite ("daca el/ea a zis/facut asta, eu tb sa zic/fac asta ca sa obtin rezultatul asta") dizloca orice urma de umanitate si emotie dintre cei doi. Da, e al dracului de greu sa iti dai seama unde o sa ajungi daca esti sincer cu tine insuti si spui fix ce gandesti....insa poti fii sigur ca daca joci sah avand in minte doar prejudecati despre cel din fata ta, oriunde vei ajunge nu va fi locul in care crezi ca te afli de fapt.

Ajung si la prejudecati ca motive de despartire.
Sunt cele mai bune scuze pentru lipsa de introspectie, pentru lipsa telurilor proprii, si in final...pentru lipsa de intimitate. E mult mai simplu daca ea e "curva", el e "bou", si gata! Se termina totul. Cu siguranta data viitoare o sa fie mai bine pentru ca o sa cauti un alt tipar, nu?! In final cu ce te alegi?! Cu n-spe statusuri schimbate pe facebook si cu monogamie in serie (?)...

E mult mai dificil sa construiesti intimitatea pornind de la tine insuti, acceptand anumite trasaturi pe care le-ai mai vazut (dar care nu il/o includ brusc intr-o categorie sociala cu un anumit modus operandi), bucurandu-te de altele pe care le descoperi, incercand sa intelegi caracteristicile pe care nu le poti diferentia in prima faza.

Sa scapi de inclinarea de a cauta tipare si de a cultiva prejudecati nu e nimic altceva decat un proces continuu. Nu se opreste niciodata. Nu exista carti (sau poate nu le-am citit eu) care sa te invete treaba asta. E nevoie de comunicare. Multa. Cu tine insuti. Sa te descoperi. Si sa ai rabdare cu cei din jurul tau in timp ce si ei fac acelasi proces.

In final, dupa cum spuneam, greu nu e sa obtii ce vrei. Greu e sa stii ce vrei. Si de aici porneste tot restul. Chiar si eliminarea prejudecatilor.